ICCJ. Decizia nr. 3646/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3646/2007
Dosar nr. 38740/3/2005
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2005, reclamanta SC I.D.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Otopeni, solicitând să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru spaţiul comercial R.B. situat în Blv. Alexandru Obregia, Bucureşti, iar societatea pârâtă să fie obligată la daune interese de 154.517.266 lei, reprezentând valoarea contabilă rămasă a acestui spaţiu.
Motivând cererea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta un contract de leasing imobiliar (nr. 2661 din 20 iulie 1999) având ca obiect spaţiul menţionat anterior, iar anterior perfectării contractului, în vederea stabilirii valorii actualizate a activului, a fost efectuat un raport de evaluare. Se mai susţine că atât prin contract, cât şi prin adresa nr. 47 din 28 iulie 2003 menţionată în cuprinsul acestuia, pârâta a luat act de faptul că reclamanta şi-a manifestat şi menţinut opţiunea irevocabilă de a cumpăra, la sfârşitul contractului de leasing, bunul imobil ce formează obiectul acestuia.
De asemenea, reclamanta mai arată că, deşi potrivit art. 6 din contract termenul utilizării în sistem de leasing imobiliar a fost convenit la 5 ani, a înţeles să efectueze plăţi de redevenţe în avans şi să achite integral valoarea convenită înainte de împlinirea termenului, numai că pârâta i-a pretins plata unei sume suplimentare de 1.054.679.916 lei, inflaţia pe perioada august 1999 – iunie 2003, plus dobândă de 2 %.
Prin sentinţa nr. 7827 din 29 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată şi s-a constatat că între reclamantă, în calitate de utilizator şi pârâtă, ca locator, a intervenit contractul de leasing imobiliar nr. 2661/1999 având ca obiect spaţiul comercial R.B.
De asemenea, s-a consemnat în dispozitiv că, prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare – cumpărare pentru R.B. din B-dul Alexandru Obregia, şi s-a dispus obligarea pârâtei la 154.517.266 ROL, valoarea contabilă rămasă a spaţiului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit expertizei contabile reclamanta şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contractul nr. 2661 din 20 iulie 1999, virând suma de 892.142.108 ROL fără ca aceasta să înregistreze aceste sume în contabilitatea sa.
Că, potrivit Legii nr. 90/1998 nu se poate face o aplicare retroactivă a indicelui de inflaţie de la data semnării contractului prin care s-au stabilit ferm sumele datorate, iar refuzul pârâtei este nelegal astfel că, în baza convenţiei părţilor ce exprimă voinţa legală şi valabilă s-a suplinit consimţământul pârâtei pentru încheierea noului contract conform art. 1021 C. civ.
S-a mai avut în vedere că pârâta a cunoscut şi a luat act de faptul că reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a cumpăra la sfârşitul perioadei de leasing bunul imobil astfel că, refuzul său apare ca nejustificat.
Conform art. 9 alin. (1) din contract şi art. 16 din OG nr. 51/1997 s-a considerat că pârâta trebuie să plătească şi valoarea contabilă rămasă a activului, respectiv suma de 154.517.266 lei.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 144 din 19 martie 2007 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În considerentele deciziei, instanţa apelului a reţinut că, în baza probelor de la dosar, prima instanţă a constatat corect că reclamanta şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale asumate prin contractul de leasing imobiliar nr. 2661 din 20 iulie 1999 şi a virat în contul pârâtei suma totală de 892.142.108 ROL, iar pârâta nu a înregistrat sumele virate prin transfer bancar.
Corect s-a considerat şi că, aplicarea retroactivă a indicelui de inflaţie cumulat de la data semnării contractului asupra unor sume stabilite ferm prin contract, achitate la timp, înregistrate în contabilitate şi raportate prin bilanţul contabil.
De asemenea, s-a reţinut aplicarea corectă a art. 1021 C. civ., plecând de la voinţa legală şi valabilă ce a stat la baza contractului şi de la faptul că reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a cumpăra imobilul, iar susţinerea pârâtei că nu poate obţine acordul A.G.A. a fost înlăturată în condiţiile în care a fost invocată pentru prima dată în apel.
Împotriva deciziei, pârâta care şi-a schimbat denumirea în SC D.A. SA, conform certificatului de înregistrare menţiuni eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti (a formulat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele):
- Instanţa de apel a nesocotit amploarea şi complexitatea contractului de leasing imobiliar ce reprezintă legea cadru în baza art. 969 C. civ., îndeosebi dispoziţiile art. 4 din contract conform cu care „la solicitarea utilizatorului se pot efectua plăţi de redevenţe în avans, precum şi posibilitatea achitării integrale.
Recurenta consideră că, faţă de aceste dispoziţii se impunea acceptarea şi plata unor sume cu titlu de redevenţe şi după aceea se putea vorbi de un act al transferului de proprietate.
- Expertiza efectuată în cauză nu a ţinut cont de faptul că, la cuantumul fiecărei rate se aplica o dobândă care să acopere inflaţia la care se adaugă 2 procente.
- Recurenta susţine că nu s-a opus niciodată încheierii contractului de vânzare - cumpărare dar se află în imposibilitate de a finaliza această operaţiune în lipsa acordului A.V.A.S. pentru a putea înstrăina spaţiul şi a hotărârii A.G.A. în acest sens pentru că ar încălca prevederile HG nr. 577/2002 şi OUG nr. 88/1997.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- Între părţile din proces s-a derulat un contract de leasing imobiliar ce a avut ca obiect spaţiul comercial R.B. situat în B-dul Alexandru Obregia, contract în care s-a consemnat că „utilizatorul şi-a exprimat şi îşi menţine opţiunea irevocabilă că la sfârşitul termenului contractului de leasing să cumpere imobilul … opţiune aprobată prin hotărârea A.G.A. a locatarului din 23 martie 1999".
De asemenea, la art. 4 lit. c) din contract, locatorul s-a obligat ca, la expirarea contractului de leasing imobiliar, să respecte opţiunea irevocabilă exprimată de utilizator, de a cumpăra bunul ce face obiectul contractului, iar la art. 9 alin. ultim s-a prevăzut că nerespectarea dreptului de opţiune al utilizatorului atrage obligaţia locatorului la plata de daune care vor fi egale cu valoarea contabilă rămasă.
Din cuprinsul acestor clauze convenite de părţi rezultă voinţa clară, explicită a acestora de a vinde şi, respectiv de a cumpăra spaţiul ce a format obiectul contractului de leasing imobiliar, situaţie reţinută corect de instanţele anterioare şi care a stat la baza fundamentării hotărârilor de la fond şi din apel.
Nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., conform cu care, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, în situaţia în care instanţele au dat eficienţă maximă tocmai convenţiei părţilor din care rezultă voinţa explicită a pârâtei de a vinde.
Recurenta nu-şi poate invoca propria culpă în nerespectarea clauzelor contractuale şi nici nu poate susţine că nu s-au achitat sumele cu titlu de redevenţă cât timp, acestea au fost virate în contul său însă nu le-a evidenţiat în documentele sale contabile.
- Cu privire la critica ce vizează expertiza efectuată în cauză, se constată că se invocă motive ce ţin de temeinicia deciziei ce nu pot fi analizate în acest cadru procesual, în raport de prevederile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., care limitează controlul judiciar al instanţei de recurs doar motivele de nelegalitate strict şi limitativ reglementate de textul menţionat.
- În ce priveşte ultimul motiv de recurs, Înalta Curte a răspuns atunci când a analizat convenţia părţilor din care rezultă în mod indubitabil voinţa pârâtei de a vinde, consimţământul valabil exprimat al acesteia, astfel că cele susţinute exced convenţiei părţilor dar şi hotărârea A.G.A. menţionate la contract.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine, ca legală, Decizia atacată, urmând să respingă, ca nefondat, recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 144 din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3648/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3645/2007. Comercial → |
|---|
