ICCJ. Decizia nr. 3650/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3650/2007
Dosar nr. 4990/86/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3696 din 23 noiembrie 2006 dată de Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC C.D.H.C. SA Câmpulung Moldovenesc împotriva pârâtei SC I. SA Suceava şi s-a dispus obligarea acesteia la executarea punctului 4 din Convenţia părţilor încheiată la 11 mai 2004. Cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă a fost respinsă ca nefondată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, prin actul intitulat de părţi „C.", părţile au prevăzut de comun acord modul şi valoarea compensării unor datorii reciproce, până la 31 mai 2004, fiind identificat doar izvorul obligaţiilor pârâtei către reclamantă.
S-a constatat că, prin pct. 4 al acestei convenţii, debitoarea s-a obligat valabil în sensul compensării unor datorii astfel că, în raport de prevederile art. 969 – art. 970 C. civ., refuzul pârâtei de a executa obligaţia pe care şi-a asumat-o prin C. este nejustificat.
De asemenea, s-a reţinut că obligaţia nu este nulă absolut şi că nu este în interdependenţă cu hotărârile judecătoreşti anterioare, având o existenţă de sine stătătoare.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 37 din 16 aprilie 2007.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii este o obligaţie de „a face", întemeiată pe dispoziţiile art. 969 – art. 970, 973 şi art. 977 C. civ., context în care obligaţia cuprinsă la pct. 4 din C. a fost asumată de ambele părţi, neavând relevanţă Decizia nr. 85/1999 a Curţii de Apel Suceava din moment ce convenţia a fost încheiată ulterior, în anul 2004.
Nu s-a primit critica ce a vizat nemotivarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, considerându-se a fost respinsă ca urmare a admiterii acţiunii principale, iar prin solicitarea pârâtei de a se constata nulitatea sau anularea punctului 4 din C. nu face altceva decât să-şi invoce propria culpa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine următoarele:
- Convenţia încheiată la 11 mai 2004 ar fi avut autonomie aplicativă dacă ar fi fost perfectată anterior Deciziei nr. 85/1999 or, în condiţiile în care între cele două acte există interdependenţă convenţia este lovită de nulitate cauza fiind ilicită, contravenind dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care exclude orice despăgubire.
- Hotărârile anterioare sunt date cu încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că este nemotivată cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale.
Consideră că s-a reţinut greşit faptul că actul ce face obiectul judecăţii ar fi unul valabil numai pentru una dintre părţi întrucât valabilitatea unui act juridic profită ambelor părţi.
- Nu s-a observat că dreptul reclamantei de a cere compensări s-a prescris în raport de data deciziei Curţii de Apel Suceava, iar convenţia din anul 2004 nu are efect întreruptiv al prescripţiei dat fiind că, în anul 2004, termenul de 3 ani era deja împlinit.
- Nu a fost reţinută buna credinţă pe care a manifestat-o la vânzarea celor 44 de apartamente în anul 1995.
- Deşi a sesizat instanţa cu privire la necesitatea introducerii în cauză a A.V.A.S. Bucureşti ca garantă pentru evicţiune la încheierea contractului de privatizare din 1996, aceasta nu s-a pronunţat pe cerere.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin actul încheiat la 11 mai 2004 denumit de părţi „C.", părţile au hotărât de comun acord şi în mod expres, cu privire la despăgubirile pe care reclamanta SC C.D.H.C. SA trebuie să le primească de la pârâta SC I. SA pentru partea din imobilul situat în Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei, vândut unor terţe persoane, în sensul ca, până la data de 31 mai 2004, conducerile celor două societăţi să stabilească modul şi valoarea compensării.
În mod corect s-a reţinut de către instanţele anterioare că, actul părţilor cuprinzând printre altele şi clauza enunţată anterior are un caracter independent de orice raport juridic anterior, stabilind drepturi şi obligaţii noi în sarcina ambelor părţi.
Nu se poate reţine o interdependenţă, respectiv o legătură de cauzalitate cu Decizia nr. 85/1999 a Curţii de Apel Suceava, raportat la data ulterioară a încheierii C.I (anul 2004), aceasta fiind de sine stătătoare, cuprinzând obligaţia asumată de părţi de a stabili modalitatea şi valoarea compensării unor datorii reciproce.
În mod corect s-a stabilit valabilitatea obligaţiei pe care părţile şi-au asumat-o în raport de cerinţele art. 969 C. civ., dându-se eficienţă prevederilor art. 970 şi următoarele C. civ.
- Nu poate fi primită nici critica ce vizează încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., cât timp instanţa apelului a statuat corect că nu se poate reţine o nemotivare a sentinţei cu privire la respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei reclamante.
Este adevărat că respingerea cererii reconvenţionale a avut la bază admiterea acţiunii principale numai că, instanţa de fond analizând valabilitatea C.I prin prisma motivelor de nulitate invocate de pârâta – reclamantă prin cererea reconvenţională nu a mai considerat necesar a relua aceeaşi motivare, în considerentele aceleiaşi hotărâri.
- Nefondată este şi critica ce vizează prescrierea dreptului de a cere compensarea în raport de data deciziei nr. 85/1999 a Curţii de Apel Suceava, în condiţiile în care obiectul acţiunii constă în obligaţia de „a face", respectiv de executare a unei obligaţii asumate prin C. şi, în raport de care nu se poate reţine ca intervenită prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune.
Stabilindu-se asupra caracterului de act distinct a C.I. faţă de Decizia menţionată, nu se poate opune excepţia de prescriere a dreptului la acţiune întrucât, în raport de data acesteia termenul de 3 ani nu s-a împlinit.
Nici celelalte critici nu pot fi luate în considerare, neavând legătură cu cauza dedusă judecăţii, fiind străine de pricină.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat motiv pentru care va fi respins, ca nefundat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Suceava împotriva deciziei nr. 37 din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Suceava ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3651/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3648/2007. Comercial → |
|---|
