ICCJ. Decizia nr. 3674/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3674/2007
Dosar nr. 1978/35/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 123/ COM din 30 martie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta SC P.E. SRL cu sediul în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SRL cu sediul în Remeţi judeţul Bihor.
A admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC A.C. SRL Remeţi.
S-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, încheiat între părţi, cu începere de la data de 7 iunie 2005.
A fost obligată reclamanta reconvenţională să plătească reclamantei pârâte reconvenţionale suma de 1.363.645.145 lei, cu titlu de restituire diferenţă de avans achitat.
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate în acţiunea principală şi acţiunea reconvenţională.
A fost obligată reclamanta pârâtă reconvenţională la plata sumei de 2.743,5 Ron, cheltuieli de judecată parţiale, în favoarea pârâtei reclamante reconvenţionale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În baza contractului de comision de export nr. 12 din 14 decembrie 2004, reclamanta, în calitate de comisionar s-a obligat să comercializeze la export, material lemnos produs conform specificaţiilor pârâtei, în calitate de comitent, în condiţiile de livrare stabilite în contract, cu obligaţia achitării contravalorii bunurilor facturate de comitent, în valută prin ordin de plată, sens în care a fost emisă factura fiscală nr. 0916148 din 9 decembrie 2004, factură anexată la dosar, în valoare de 60.000 dolari S.U.A.
Reclamanta a achitat un avans de 30.000 dolari S.U.A. şi suma de 900.000.000 lei.
În temeiul contractului de vânzare-cumpărare din data de 9 martie 2005, încheiat între părţi sub legalitate de semnătură privată nr. 1162 din 10 martie 2005, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantei în calitate de beneficiar, material lemnos de esenţă fag, în cantitatea de cel puţin 200 mc/lună, sub formă de cherestea neaburită (lemn verde) vitit, fără teşituri, fără putregai şi cu inima proprie a fiecărui buştean scoasă, grad AB, de calitatea prevăzută în contract, cap. II, livrările şi recepţia urmând a se efectua ex – W. Remeţi, la sediul furnizorului, în prezenţa unui reprezentant al beneficiarului, conform prevederilor exprese ale cap. III din contract.
Potrivit cap. IV din contract, beneficiarul a plătit din preţ, cu titlu de avans suma de 30.000 dolari S.U.A., în temeiul contractului de comision nr. 12 din 14 decembrie 2004.
Instanţa a reţinut că prima tranşă de marfă livrată în 2005, nu a corespuns calitativ pentru export, fiind insuficient aburită şi prezentând anumite deficienţe neadmise la export, astfel că părţile au convenit încheierea contractului de vânzare cumpărare, urmând ca masa lemnoasă pregătită, să fie comercializată pe piaţa internă la SC W.P. SRL Comăneşti.
Analizând raporturile contractuale dintre părţi instanţa a reţinut că fiecare din părţi şi-a executat în mod parţial obligaţiile contractuale rezultate din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 martie 2005, valabil până la 31 decembrie 2005, contract cu executare succesivă, atât sub aspectul livrării produselor cât şi al efectuării plăţilor.
În conformitate cu prevederile art. 1021 C. civ., a stabilit în esenţă că partea în culpă pentru rezoluţiunea contractului, datorează daune interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării contractului.
Cum, în speţă culpa contractuală în neexecutarea contractului dintre părţi aparţine societăţii pârâte, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanţa a admis în parte atât acţiunea principală cât şi acţiunea reconvenţională, dispunând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, cu începerea de la data de 7 iunie 2005 şi obligarea pârâtei reconvenţionale la plata sumei de 1.363.645.145 lei reprezentând daune interese în favoarea reclamantei pârâte reconvenţionale, cu titlu de restituire diferenţă avans achitat.
Întrucât rezilierea contractului operează numai pentru viitor, iar locul livrării era la sediul societăţii pârâte, a rezultat că o parte din culpa contractuală a revenit şi reclamantei astfel că, instanţa a respins pretenţiile privind acordarea penalităţilor contractuale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamanta cât şi pârâta.
Reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a sentinţei, admiterea în întregime a acţiunii formulate, respingerea acţiunii reconvenţionale cu privire la cheltuielile de judecată date în sarcina sa şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorariu de avocat în fond şi apel.
În motivarea apelului arată că sentinţa este netemeinică şi nelegală, existând în cuprinsul ei contradicţii esenţiale între starea de fapt reţinută în considerente şi dispozitivul acestei hotărâri.
Astfel, reclamanta arată că instanţa reţine pe de o parte, „criteriul obiectiv pentru determinarea momentului ofertei de executare a obligaţiei proprii de către una din părţi, este emiterea notificării de punere în întârziere (adresa reclamantei nr. 10 din 11 aprilie 2005, recepţionată la data de 13 aprilie 2006, anterior recepţionării notificării emise de pârâta cu nr. 2 din 11 aprilie 2005 (28 mai 2005), iar pe de altă parte reţine „cum, în speţă culpa contractuală în neexecutarea contractului dinte părţi aparţine societăţii pârâte, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanţa va admite, atât acţiunea principală cât şi acţiunea reconvenţională".
Se mai arată că deşi şi-a îndeplinit obligaţia contractuală în mod corespunzător, iar în sarcina pârâtei se reţine existenţa culpei contractuale, deşi a achitat în avans sumele arătate în petit (30.000 dolari S.U.A. şi 900.000.000 lei vechi) şi nu a primit nimic în schimb, deşi nu a existat nici un fel de probaţiune care să demonstreze că pârâta a livrat marfă către reclamantă, în temeiul contractului dedus judecăţii (nr. 1 din 9 martie 2005), nu a putut beneficia, în opinia instanţei de fond, de restituire integrală a sumei achitate „pe degeaba" în avans şi cu atât mai puţin de contravaloarea penalităţilor contractuale.
S-a mai arătat că prima parte a raporturilor comerciale a fost marcată de încheierea între părţi a contractului de comision pentru export nr. 12 din 14 decembrie 2004, având ca obiect vânzarea de material lemnos, în condiţiile de calitate menţionate la art. 2 din acest contract, în valoare totală de 60.000 dolari S.U.A.
În temeiul acestui contract, reclamanta a achitat suma de 30.000 dolari S.U.A. şi 900.000.000 lei cu titlu de avans pentru marfă (în total 60.000 dolari S.U.A.) potrivit facturii fiscale nr. 0916148 din 9 decembrie 2004 emisă de către pârâtă.
Apelanta-reclamantă arată că această cantitate de cherestea nu a corespuns standardelor necesare pentru realizarea exportului, astfel că părţile au hotărât livrarea acesteia pe piaţa internă (către SC W.P. SRL Comăneşti), deci a fost inventariată şi recepţionată, iar o parte din aceasta nu a fost acceptată, necorespunzând nici condiţiilor de comercializare pe piaţa internă, astfel o parte din marfă a rămas în custodia pârâtei, alta a fost refacturată iar pentru cantitatea necorespunzătoare facturile au fost anulate.
Părţile de comun acord au procedat la încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare în data de 9 martie 2005, care marchează începutul unui nou raport juridic între părţi, convenind că suma achitată de către reclamantă în temeiul contractului anterior să fie considerată ca plată în avans aferentă acestui contract.
Apelanta-reclamantă precizează că prima tranşă de marfă trebuia livrată la data de 9 aprilie 2005, dată de la care pârâta era de drept în întârziere, dar aceasta din acest moment nu a mai pregătit nici o cantitate de marfă care să corespundă condiţiilor contractuale cu toate că a contactat în mod regulat pe administratorul pârâtei.
Un alt motiv invocat de reclamantă se referă la cuantumul sumei acordată de instanţa de fond în sensul că prin precizarea la acţiune depusă la termenul din data de 27 octombrie 2005 a arătat că valoarea creanţei sale este de 1.782.630.000 lei iar instanţa a acordat suma de 1.363.645.145 lei fără a putea înţelege baza de calcul a valorii la care a ajuns instanţa.
Un alt aspect pe care-l critică este obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.743,5 Ron în favoarea pârâtei, considerând că nu se impunea nici măcar compensarea cheltuielilor de judecată câtă vreme nici una din pretenţiile proprii ale reclamantei reconvenţionale nu a fost admisă.
În drept a invocat dispoziţiile art. 282 – art. 298 C. proc. civ.
Pârâta SC A.C. SRL Remeţi prin apelul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în întregime a capetelor de cerere referitoare la obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 531.750,80 lei Ron, reprezentând penalităţi de 1 % pe zi de întârziere, rezultate după scăderea diferenţei de avans achitat de aceasta, pentru marfă livrată, precum şi a cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru 8.505 lei Ron şi 5 lei Ron timbru judiciar şi onorarii avocaţiale de 8.000 Ron); respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere din acţiunea reclamantei-intimate privind restituirea sumelor de 30.000 dolari S.U.A. şi 900.000.000 lei Rol, avans marfă.
- anularea, ca netimbrate, a capetelor de cerere referitoare la plata penalităţilor contractuale de întârziere după sumele pretinse formulate de reclamanta-intimată;
- Obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.
În ce priveşte acţiunea promovată a solicitat a se reţine că executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2005 nu a fost posibilă din culpa exclusivă a intimatei-reclamante care, deşi s-a obligat sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 1 % pe zi de întârziere, să preia cantitatea de cel puţin 200 mc. material lemnos, a refuzat să-şi îndeplinească această obligaţie, precum şi să achite preţul stipulat în contract, fără nici o justificare legală.
A precizat că a făcut dovada prin înscrisuri şi probele testimoniale administrate, că a fost de bună credinţă şi că a pregătit şi pus la dispoziţia SC P.E. SRL, cantităţile de material lemnos aferente obligaţiei sale, în condiţiile de calitate prevăzute de părţi.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3/C/2007 – A din 16 ianuarie 2007, a admis apelurile declarate de apelantele SC P.E. SRL Bucureşti şi SC A.C. SRL Remeţi împotriva sentinţei nr. 123/ COM din 30 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte în sensul că a obligat pârâta-reclamantă reconvenţională să plătească reclamantei pârâtă reconvenţională suma de 178.263 Ron cu titlu de restituire avans achitat, a obligat reclamanta pârâtă reconvenţională să plătească pârâtei reclamante reconvenţionale suma de 126.264,67 Ron cu titlu de penalităţi de întârziere.
Prin aceiaşi decizie s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi s-au compensat cheltuielile de judecată în apel obligând reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti să plătească pârâtei SC A.C. SRL Remeţi suma de 347 Ron cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit prima instanţă a obligat reclamanta-reconvenţională să plătească reclamantei pârâte-reconvenţionale numai suma de 1.363.645.145 lei cu titlu de restituire diferenţă de avans achitat, deşi se impunea obligarea acesteia la plata în întregime a avansului achitat şi necontestat, câtă vreme suma scăzută din avans reprezintă contravaloarea cherestelei acceptată la plată de către terţul beneficiar SC W.P. SRL Comăneşti.
Cât priveşte cererea reclamantei privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere, curtea a apreciat că este nefondată, fiind corect respinsă de instanţa de fond.
Astfel, a reţinut că prevederea contractuală invocată nu vizează obligaţia vânzătorului de restituire a avansului achitat, deoarece aceasta se naşte în momentul rezilierii contractului. Ca atare, nu se pot solicita penalităţi contractuale pentru neîndeplinirea unei obligaţii nestipulate.
Potrivit art. 1066 – art. 1069 C. civ., clauza penală nu se subînţelege, ci trebuie menţionată expres în contract şi cuantificată. Ca urmare, în lipsa unei asemenea prevederi, pârâta nu poate fi obligată la plata penalităţilor solicitate de reclamantă.
Critica apelantei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, instanţa de fond făcând corect aplicarea prevederilor art. 276 C. proc. civ., câtă vreme a reţinut şi culpa procesuală a reclamantei.
Conform cap. III din contractul de vânzare-cumpărare, livrările şi recepţia sa fac ex – W. Remeţi, judeţul Bihor, la sediul furnizorului în prezenţa unui reprezentant al beneficiarului.
Conform uzanţelor comerciale consacrate de I. 2000, aceasta înseamnă că vânzătorul are numai obligaţia de a pune marfa la dispoziţia cumpărătorului în locul convenit, în speţă la sediul furnizorului în Remeţi.
Părţile au stipulat în cap. VIII Dispoziţiile finale „Orice întârziere în executarea obligaţiilor de către oricare dintre părţi în temeiul prezentului Contract va produce dobânzi penalizatoare de 1 % pe zi de întârziere".
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare societatea pârâtă a continuat să producă marfă pentru reclamantă, în condiţiile stipulate în contract, pregătind săptămânal cca.50 - 60 mc. material lemnos, aspecte necontestate de reclamantă.
În consecinţă, curtea de apel reapreciind probatoriul administrat a reţinut că, executarea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost posibilă din culpa intimatei reclamante-pârâte reconvenţionale, care deşi s-a obligat sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 1 % pe zi de întârziere să preia de la pârâta-reclamantă reconvenţională cantitatea de cel puţin 200 mc. material lemnos, aceasta nu s-a prezentat nici la recepţie şi nici la ridicarea mărfii, la sediul furnizorului, încălcându-şi astfel obligaţiile asumate prin contract.
Cât priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere ce vor fi acordate, instanţa de apel a aplicat procentul de penalitate prevăzut în contract la cantitatea de masă lemnoasă pregătită lunar spre a fi ridicată de reclamantă, astfel cum rezultă din tabelul existent la dosarul de fond şi conform scadenţei recunoscută de reclamantă în notificarea comunicată pârâtei, de la dosarul de fond.
Cu petiţiile înregistrate, la data de 19 februarie 2007, reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti şi pârâta SC A.C. SRL Remeţi au declarat recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti, prin recursul său, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că cererea sa privind acordarea penalităţilor de întârziere este nefondată cu toate că actul de vânzare-cumpărare este foarte clar în acest sens.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că nu pot fi solicitate penalităţile nestipulate. Potrivit art. 1066 – art. 1069 C. civ., clauza penală nu se subînţelege ci trebuie menţionată expres în contract şi cuantificată [(alin. (8) şi (9) pagina 15 din Decizia recurată)].
Astfel, arată recurenta se încalcă prevederile pct. VIII 2 din Contract, ce stabilesc înţelegerea părţilor în sensul „orice întârziere în executarea obligaţiilor de către oricare dintre părţi în temeiul prezentului contract va produce dobânzi penalizatoare de 1 % pe zi de întârziere.
Reclamanta arată că potrivit contractului, livrarea trebuia făcută în tranşe de cel puţin un camion (20 – 20 mc) în prezenţa unui reprezentant al său, înştiinţarea despre cantitatea ce urma să fie livrată şi data livrării urmând să fie transmisă prin scrisoare recomandată, în atenţia lui I.E., data notificării fiind considerată data primirii scrisorii.
Printr-un alt motiv de recurs reclamanta arată că şi sub aspectul penalităţilor de întârziere la care a fost obligată, instanţa de apel a procedat nelegal, fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenta arată că instanţa de apel greşit a reţinut că deşi nu a fost notificată pentru recepţionarea mărfii decât printr-o adresă ulterioară cererii sale de reziliere a contractului, peste data scadenţei obligaţiei, a fost în culpă pentru că nu s-a prezentat la recepţie şi nici la ridicarea mărfii. Astfel arată recurenta instanţa a modificat conţinutul contractului, deoarece a considerat că intimata şi-a executat obligaţia de predare a mărfii, deşi nu a notificat-o în scris, în termen că are marfa pregătită pentru predare.
Recurenta conchide arătând că şi-a executat obligaţia întrucât a plătit în avans, astfel că în temeiul art. 67 C. com. şi art. 1020 – art. 1021 C. civ., era în drept să ceară executarea sau rezilierea contractului, cu daune interese.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii reconvenţionale a intimatei, admiterii apelului şi a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata avansului plătit (30.000 dolari S.U.A. şi 900.000.000 lei) şi la plata penalităţilor de 1 % pe zi din avansul plătit, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 9 martie 2005, cu cheltuieli de judecată.
Prin recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Remeţi, motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei atacate în sensul de a reduce cuantumul sumei acordată cu titlu de restituire avans achitat în favoarea reclamantei pârâte-reconvenţionale de la suma de 178.263 lei la suma de 136.364,51 lei.
Recurenta-pârâtă arată că în mod cu totul eronat instanţa de apel a apreciat că nu a făcut dovada preluării de către reclamantă a vreunei cantităţi de material lemnos livrat la începutul anului 2005.
Astfel, din cantitatea de marfă livrată în luna ianuarie 2005, o parte a fost refacturată la cererea expresă a reclamantei către SC W.P. SRL Comăneşti, după ce facturile iniţiale pentru marfa respectivă au fost anulate la cererea expresă a reclamantei principale.
În drept pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti, instanţa apreciază ca fiind fondat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de reclamantă, instanţa de apel greşit a reţinut că reclamanta datorează penalităţi pârâtei, când din actele dosarului rezultă că în culpă pentru neexecutarea contractului a fost pârâta SC A.C. SRL, deci se impunea ca aceasta să restituie reclamantei diferenţa de avans achitat.
Cu toate că potrivit art. 1021 C. civ., partea în culpă pentru rezilierea contractului datorează daune-interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării contractului, având în vedere că rezilierea operează numai pentru viitor iar locul livrării era la sediul pârâtei, rezultă că o parte din culpa contractuală a avut şi recurenta-reclamantă, situaţie în care motivul de recurs privind neacordarea dobânzilor penalizare de 1 % pe zi de întârziere va fi respins ca nefondat.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi modificată Decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei, pe care o va menţine.
Cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat, întrucât din analiza raporturilor contractuale dintre părţi a rezultat cu certitudine că pârâta nu şi-a executat obligaţiile contractuale asumate, deoarece masa lemnoasă pusă la dispoziţie nu a corespuns din punct de vedere calitativ, astfel încât corect a fost obligată la restituirea diferenţei de avans achitată de către reclamantă.
Având în vedere considerentele anterior prezentat în temeiul art. 312 alin. (8) C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei, va fi modificată Decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond, care va fi păstrată şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul pârâtei.
În temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă la 5397 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 3/ C/A din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei nr. 123/ COM din 30 martie 2006 a Tribunalului Bihor, pe care o menţine.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Remeţi împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta-pârâtă la 5397 lei cheltuieli de judecată recurentei-reclamante.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 409/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3547/2007. Comercial → |
|---|
