ICCJ. Decizia nr. 3703/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3703/2007
Dosar nr. 38134/2/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.M. a solicitat, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 30 mai 2003, obligarea pârâtelor SC A.C. SA şi SC A.D. SA să îi înlocuiască în natură autoturismul Dacia N., proprietatea sa, distrus în urma unui incendiu produs în perioada de garanţie a maşinii sau să-i plătească contravaloarea acestuia plus 500 milioane lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autoturismului.
La data de 1 septembrie 2003, reclamanta şi-a precizat capătul de cerere cu privire la contravaloarea autoturismului la suma de 200 milioane lei, iar la data de 30 mai 2005 şi-a redus câtimea despăgubirilor solicitate la suma de 244 milioane lei vechi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel investit, prin încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC A.D. SA invocată de această parte prin întâmpinare, reţinând că potrivit art. 12 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, consumatorii au dreptul de a pretinde de la vânzătorul bunului remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor vândute, iar conform art. 9 alin. (2) din HG nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici în comercializarea produselor de folosinţă îndeplungată, destinate consumatorilor, vânzătorul este obligat faţă de comsumator, iar producătorul faţă de vânzător.
Prin sentinţa comercială nr. 3989 din data de 30 septembrie 2005, tribunalul a admis în parte acţiunea modificată şi precizată formulată de reclamanta şi a obligat pârâta SC A.C. SA să înlocuiască autoturismul cumpărat de reclamanta la 11 decembrie 1998 cu un alt autoturism de acelaşi tip sau, în subsidiar să-i plătească suma de 33.033.386 lei, actualizată de la 11 decembrie 1998 până la data plăţii efective, dar nu mai mult de 200 milioane lei.
Capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că reclamanta a cumpărat de la pârâta SC A.C. SA un autoturism marca Dacia N., la data de 11 decembrie 1998, iar după circa nouă luni, în perioada de garanţie a bunului, s-a produs un incendiu cauzat de factorii de pericol care au apărut pe traseul de alimentare cu carburant al motorului, incendiu ce a fost favorizat de starea tehnică defectuasă a furtunelor de alimentare cu combustibil, bunul devenind inutilizabil.
În drept, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 12 din OG nr. 21/1992 şi art. 14 din HG nr. 394/1995 privind obligaţia vânzătorului – distribuitorul produsului singurul cu care consumatorul are relaţii contractuale, de a înlocui bunul sau de a achita contravaloarea lui.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta I.M. cât şi pârâta SC A.C. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 581 din data de 21 noiembrie 2006, a respins apelurile declarate de cele două părţi apreciind ca neîntemeiate criticile de netemeinicie şi nelegalitate formulate prin motivele de apel.
Răspunzând acestor critici, Curtea reţine, cu privire la apelul reclamantei că aceasta nu a pretins reactualizarea sumei de 200 milioane acordate şi nici nu a depus modul de calcul al sumei pretinsă cu titlu de reactualizare, iar neacordarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului a fost corect statuată de prima instanţă, în absenţa oricăror probe pe acest aspect.
Totodată, Curtea constată că cererea nouă formulată de reclamanta pentru prima dată în apel privind obligarea pârâtei şi la plata sumei de 130 milioane lei reprezentând prejudiciul moral şi material suferit nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâtei SC A.C. SA, Curtea constată că excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC A.D. SA a fost corect rezolvată de instanţa fondului faţă de temeiul acţiunii art. 12 şi 14 din OG nr. 21/1992, iar obligarea pârâtei la înlocuirea bunului se impune în raport de protecţia pe care legea o acordă consumatorilor.
Decizia curţii de apel a fost recurată de reclamantă prin cererea de recurs înregistrată la data de 3 ianuarie 2007 şi de către pârâta SC A.C. SA prin cererea de recurs din data de 12 ianuarie 2007, ambele recursuri fiind formulate în termen legal.
Reclamanta recurentă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- instanţa de apel interpretând greşit cererea de chemare în judecată previzată, a menţinut soluţia primei instanţe sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei de 38.033.386 lei reprezentând contravaloarea autoturismului, în condiţiile în care capătul de cerere viza obligarea la suma de 200 milioane lei actualizată;
- soluţia instanţei de apel este lipsită de temei legal sub aspectul neacordării despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului, faţă de înscrisurile administrate ca probe pe acest aspect;
- în mod nelegal instanţa de apel nu a remediat hotărârea fondului sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite cu actele din dosar;
- solicitarea sumei de 130 milioane lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit se încadra în dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii încălcate de instanţă.
Pârâta recurentă SC A.C. SA a critica hotărârea instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat următoarele:
- instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile ăn care în faza apelului nu a fost citată şi pârâta SC A.D. SA, deşi era parte în proces;
- hotărârea instanţei este nemotivată sub aspectul situaţiei de fapt reţinută şi prin raportare la motivele de apel formulate.
Asupra recursurilor.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
1. Recursul declarat de recurenta reclamantă este nefondat.
1.2. Critica întemeiată pe schimbarea naturii actului juridic dedus judecăţii nu subzistă deoarece nu este îndeplinită ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta nu critică soluţia din perspectiva raporturilor statuate de instanţă de vânzare-cumpărare, în sens de negaţium derulate cu pârâtă, SC A.C. SA în calitate de vânzător, respectiv distribuitorul bunului ci, se referă la schimbarea naturii acţiunii introductive de instanţă.
Or acţiunea, nu este actul juridic dedus judecăţii ci cererea prin care reclamanta investeşte instanţa în vederea valorificării drepturilor sale.
Sub acest aspect, care ar viza, însă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că instanţa s-a pronunţat în limine litis, adică în raport de obiectul cererii cu care a fost investită, cu respectarea sub aspect procedural a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Prin cererea precizatoare recurenta- reclamantă a arătat, in terminis, suma solicitată reprezentând contravaloarea autoturismului, 200 milioane lei, sumă, în raport de care a achitat taxa de timbru datorată, astfel că, nu se poate reţine că instanţa nu s-a pronunţat în limitele investirii asupra obiectului cererii.
1.2. Criticile vizând neacordarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului precum şi cele referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, critici fundamentate pe analiza probelor cu înscrisuri administrate, privesc netemeinicia hotărârii, or, aceste chestiuni nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului.
Indicarea motivului prevăzut fde art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aceste critici, are un caracter pur formal, recurenta nedemonstrând în ce măsură aprecierea instanţei în raport de probele administrate pe aceste aspecte se converteşte într-o încălcare sau aplicare greşită a legii.
1.3. Suma de 130 milioane lei solicită în apel cu titlu de prejudiciu moral, constituie o cerere nou, aşa cum corect a fost califictă de instanţă prin raportare la prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Deşi apelul are caracter devolutiv, în cadrul său nu poate repune în discuţie decât ceea ce s-a judecat, potrivit principiului tantum-devolutum quantum indicati, şi aceasta pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.
Ipoteza reglementată de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurentă, nu are incidenţă în cauză, deoarece derogările statuate de textul de lege, de la limitele efectului devolutiv al apelului vizează „dobânzi, rate, venituri ajunse la termen" solicitări care sunt în legătură directă cu cererea iniţială, prin raportare la obiectul său.
Cât priveşte teza a II-a a art. 294 alin. (2) „orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii" recurenta nu a făcut dovadă că sumele solicitate cu titlu de prejuidiciu moral se înscriu în derogarea susmenţionată.
2. Recursul recurentei-pârâte SC A.C. SA este nefondat pentru considerentele ce urmează.
2.1. Critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la necitarea în apel, a pârâtei SC A.D. SA, în legătură cu care prima instanţă a constatat că nu are calitate procesual pasivă.
Or, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinut părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Prin urmare textul de lege impune condiţia vătămării părţii ocrotită de norma încălcată, care nefiind citată, nu a putut să uzeze de mijloacele de apărare.
În cauză, însă, recurenta nu invocă necitarea sa, ci neîndeplinirea procedurii de citare cu cea de-a doua pârâtă chemate în judecată SC A.D. SA, care, deşi nu a fost citată în apel, nu invocă această neregularitate şi declară, in terminis, că nu se pretinde vătămată.
Cum nulitatea rezultată din necitare are un caracter relativ, ea poate fi invocată numai de partea ocrotită de norma încadrată, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
Interesul pe care îl justifică recurenta în obţinerea nulităţii, cu referire la relaţia sa cu pârâta SC A.D. SA, producătorul bunului ce face obiectul litigiului, nu se confundă cu vătămarea impusă de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., distinct de faptul că, pe parcursul judecării apelului, la niciunul din termenele de judecată pârâta SC A.C. SA nu a pus în discuţie necitarea pârâtei intimate SC A.D. SA.
2.2. Critica de nemotivare este vădit nefondată.
Instanţa de apel a răspuns prin considerente clare explicite şi punctuale motivelor de apel formulate de pârâtă.
Menţinând situaţia de fapt reţinută de instanţa fondului, nu era necesară în apel o reluare a motivării pe acest aspect, aşa cum pretinde recurenta în cadrul aceleiaşi critici, instanţa fiind ţinută în motivele de apel potrivit „adagiului tantum devolutum quantum appellantum".
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respins recursurile declarate de cele două părţi ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta I.M. şi pârâta SC A.C. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 581 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 3704/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3687/2007. Comercial → |
|---|
