ICCJ. Decizia nr. 3931/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3931/2007
Dosar nr. 1229/43/2006
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.A. a sesizat instanţa, la data de 13 ianuarie 2004, cu o acţiune prin care a solicitat ca în contradictoriu cu L.M.G. şi Ş.N. să se constate că între părţi a intervenit, la data de 8 noiembrie 2002, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect construcţii şi teren aferent, să fie obligaţi pârâţii să încheie contract de vânzare cumpărare şi în caz contrar să se pronunţe o sentinţă care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantului.
La data de 18 martie 2004 acelaşi reclamant C.A. a formulat o altă acţiune împotriva lui L.M.G. şi a SC C. SRL solicitând instanţei ca prin sentinţa care se va pronunţa să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 ianuarie 2004 între L.M.G. în calitate de vânzător şi SC C. SRL în calitate de cumpărător având ca obiect construcţiile situate în Comuna Albeşti sat Boiu, anularea încheierii de intabulare nr. 71/2004 a Judecătoriei Sighişoara şi revenirea la situaţia de carte funciară anterioară.
Cele două cauze au fost conexate şi apoi soluţionate de Judecătoria Sighişoara care prin sentinţa nr. 833 din 27 mai 2004 a respins acţiunea reclamantului C.A. îndreptată împotriva pârâţilor L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL pentru anulare contract de vânzare-cumpărare, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC C. SRL Sighişoara în contradictoriu cu aceleaşi părţi. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de Ş.N. pentru constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a terenului precum şi excepţiile nelegalei timbrări a acţiunilor civile.
În considerentele sentinţei, după ce s-a declarat competenţă material ca urmare a calificării celor două acţiuni ca fiind evaluabile în bani cu o valoare de până la un miliard lei, instanţa de fond a examinat excepţia inadmisibilităţii acţiunilor reunite în urma conexării şi a stabilit că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., care reglementează procedura prealabilă a concilierii. În urma admiterii acestei excepţii, prima instanţă a respins acţiunea aşa cum s-a arătat mai sus.
Sentinţa Judecătoriei Sighişoara a fost recurată de reclamant iar Tribunalul Comercial Mureş, prin Decizia nr. 67/R/2005, a casat hotărârea nr. 833/2004 reţinând nelegalitatea soluţiei pe de o parte pentru motivul că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, iar pe de altă parte pentru calificarea greşită a acţiunii după reunirea celor două dosare ca având natură comercială.
Potrivit instanţei de recurs acţiunea care avea ca obiect obligaţie de „a face" are caracter esenţialmente civil neavând nicio relevanţă faptul că SC C. SRL a formulat cerere de intervenţie principală, aceasta fiind o cerere incidentală care nu „împrumută" litigiului natură comercială. În continuare aceeaşi instanţă a considerat că numai acţiunea care a format obiectul dosarului nr. 498/2004 (înainte de conexare) are caracter comercial şi constatând că prorogarea de competenţă nu poate opera în caz de necompetenţă de ordine publică a disjuns cauzele reunite pentru motivul că s-au nesocotit dispoziţii procedurale referitoare la competenţa după materie a instanţelor. Cu acest raţionament cauza care a format obiectul dosarului nr. 53/2004 a fost trimisă Judecătoriei Sighişoara iar cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 498/2004 a fost reţinută pentru soluţionare în fond de Tribunalul Comercial Mureş.
Prin sentinţa nr. 2587 din 24 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 76/2005, Tribunalul Comercial Mureş a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu L.M.G. şi SC C. SRL Sighişoara prin lichidator judiciar şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 7 ianuarie 2004, între cei doi pârâţi având ca obiect construcţiile situate în comuna Albeşti sat Boiu Judeţul Mureş. Prin aceeaşi sentinţă a fost anulată încheierea de intabulare nr. 71/2004 a biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Sighişoara şi a fost restabilită situaţia de carte funciară anterioară. Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă că această convenţie se întemeiază pe o cauză ilicită întrucât cumpărătorul SC C. SRL a cunoscut că între reclamant şi L.M.G. era încheiată o convenţie de vânzare-cumpărare, că se achitase avansul şi că diferenţa de preţ urma să se achite după ce vânzătorul intabula imobilul. După acest moment, mai reţine instanţa, urma să se desăvârşească actul de vânzare-cumpărare. În fine, prima instanţă a făcut trimitere la probele care atestau recunoaşterea pârâtelor (interogatoriu şi întâmpinarea depusă la Judecătoria Sighişoara), declaraţiile de martori, precum şi la faptul că la momentul încheierii contractului în luna ianuarie 2004, reclamantul avea folosinţa imobilului.
Sentinţa nr. 2587 din 24 octombrie 2006 a fost apelată de L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL care au invocat motive de nelegalitate şi netemeinicie şi au solicitat ca instanţa să schimbe în tot sentinţa şi în fond să respingă acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată. În esenţă, s-a criticat necitarea în cauză şi nepronunţarea sentinţei şi faţă de pârâtul Ş.N. pentru motivul că prin acţiunea precizată reclamantul a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din ianuarie 2004 în raport de pârâţii L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL. De asemenea, s-a considerat că în mod greşit s-a dat eficienţă juridică primei convenţii în raport de care s-a apreciat reaua credinţă a pârâţilor şi în aceeaşi ordine de idei au susţinut că actul juridic a cărei nulitate absolută se solicită, ca act autentic, are o forţă juridică superioară primei convenţii încheiată la 8 noiembrie 2002 care are valoarea unui antecontract. S-a criticat şi neanalizarea probelor propuse de pârâţii apelanţi, cât şi faptul că în cadrul primei convenţii a operat un pact comisoriu datorită neplăţii preţului.
După analiza criticilor aduse sentinţei nr. 2587/2004, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 10 din 23 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL. În considerentele deciziei s-a reţinut că Ş.N. a avut calitatea de pârât dar numai după reunirea celor două cauze şi că urmare disjungerii şi trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin Decizia nr. 67/2005 a fost pronunţată sentinţa nr. 1105/2005 prin care s-a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată împotriva lui L.M.G. şi Ş.N. în favoarea Judecătoriei Sighişoara. Mai reţine instanţa de apel că chiar Ş.N. a solicitat instanţei să ia act de renunţare la judecata cererii reconvenţionale pe care o formulase. Şi celelalte critici au fost respinse, Curtea apreciind că pârâtul L.M.G. nu şi-a valorificat în instanţă dreptul de a cere rezoluţiunea primei convenţii până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din ianuarie 2004. S-a reţinut în continuare că reclamantul s-a legitimat procesual şi că indicarea termenului de 31 martie 2003 ca dată pentru definitivarea actelor de vânzare-cumpărare nu este de natură să ducă implicit la ideea unei desfiinţări retroactive a contractului, ci eventual dela această dată se poate aprecia dacă vreuna dintre părţi se află în culpă contractuală pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate.
În aprecierea motivului de nulitate a contractului de vânzare cumpărare, Curtea de apel a reţinut că reclamantul nu s-a prevalat de propria turpitudine în raport de prima convenţie întrucât finalizarea documentaţiei pentru intabularea terenului era în sarcina pârâţilor sau că cel mult se poate reţine culpa ambelor părţi contractante.
Împotriva deciziei nr. 10/2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş au declarat recurs, pârâţii L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL prin care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare sau admiterea recursului şi modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul C.A.
În argumentarea primului motiv recurenţii au susţinut că instanţa de apel a respins nelegal critica privind nepronunţarea sentinţei şi faţă de pârâtul Ş.N. în condiţiile în care în faţa instanţei reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să solicite nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu pârâţii L.M.G. şi Ş.N. Potrivit recurenţilor necitarea tuturor părţilor în proces încalcă prevederile art. 85 şi 107 C. proc. civ., cu consecinţa că hotărârea astfel pronunţată este lovită de nulitate absolută. În opinia recurenţilor renunţarea lui Ş.N. la cererea reconvenţională nu are nici o relevanţă pentru acţiunea principală prin care reclamantul potrivit principiului disponibilităţii a înţeles să se judece în continuare şi cu Ş.N. În continuare, recurenţii au invocat în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nelegala timbrare a acţiunii şi încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-i pune în vedere să timbreze.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţele au interpretat greşit actul dedus judecăţii întrucât promisiunii de vânzare din data de 8 noiembrie 2002 i-au fost date efectele unui act translativ de proprietate. În acelaşi sens s-a susţinut că nu se poate reţine reaua credinţă a pârâţilor în executarea obligaţiilor asumate prin actul încheiat la data de 8 noiembrie 2002 din moment ce intimatul reclamant nu şi-a executat obligaţia de plată a preţului. Prin schimbarea efectelor juridice a promisiunii de vânzare, potrivit recurenţilor s-a dat protecţie juridică necuvenită reclamantului intimat.
Ultima critică evocă necercetarea apărărilor care au fost formulate de pârâţii recurenţi şi încălcarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., întrucât nu au fost arătate motivele care au dus la înlăturarea apărărilor formulate în cauză. Necercetarea fiecărui motiv de apel potrivit autorilor atrage încălcarea principiului „egalităţii armelor" ceea ce echivalează cu necercetarea fondului şi nemotivarea hotărârii. În continuare au fost criticate concluziile instanţei în legătură cu reţinerea relei credinţe a vânzătorilor în condiţiile în care era invocată excepţia neexecutării promisiunii de plată a preţului, concluzii care încalcă prevederile art. 1021, 1365, 969, 970 C. civ.
Tot greşit au considerat recurenţii s-a reţinut neexecutarea obligaţiei de finalizare a documentaţiei pentru intabularea terenului în cartea funciară întrucât la data de 22 august 2003 dreptul de proprietate al promitenţilor vânzători era intabulat în favoarea lor. După acest moment nu s-a mai notat nicio acţiune prin care să se conteste cuprinsul cărţii funciare astfel că SC C. SRL cumpărătorul din contractul a cărui nulitate absolută se solicită nu poate fi considerat de rea credinţă. În sprijinul acestor argumente s-au citat dispoziţiile art. 27, 34 din Legea nr. 7/1996, 1295 şi 1075 C. civ.
Recurenţii au mai arătat că predarea convenţiei din 8 noiembrie 2002 cumpărătorului SC C. SRL a fost făcută cu scopul de a dovedi că aceasta a devenit caducă şi ca atare nu poate atrage concluzia că actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 2004 este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă ca expresie a relei credinţe.
În fine, conform recurenţilor promisiunea de vânzare cumpărare este o obligaţie de a face care în caz de neexecutare duce la dezdăunare şi întrucât nu se transferă dreptul de proprietate chiar dacă ar exista argumente pentru a se aprecia reaua credinţă a promitentului vânzător aceasta nu poate conduce la nulitatea contractului cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Intimatul reclamant a solicitat să se respingă recursul întrucât invocarea art. 85, 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ., constituie doar un pretext pentru o discuţie teoretică. Potrivit intimatului hotărârile pronunţate în cauză nu afectează cu nimic situaţia lui Ş.N. cu atât mai mult cu cât hotărârea nu produce consecinţe juridice, în cazul în care se pune în discuţie cererea pe fond a recurentului.
În continuare intimatul reclamant a apreciat că bine s-a aplicat sancţiunea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare întrucât promitenţii reclamanţi nu au ţinut seama de actul juridic încheiat anterior ceea ce demonstrează că nu au fost de bună credinţă. A mai susţinut reclamantul că pârâtul L.M.G. nu mai avea capacitatea de a contracta întrucât bunul nu se mai afla în proprietatea sa, motiv care atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, reclamantul intimat a considerat că între perioada 22 august 2003 – septembrie 2003 când s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui Ş.N. şi dreptul asupra construcţiilor în favoarea lui L.M.G. şi data vânzării nu a primit nicio somaţie verbală sau scrisă conform înţelegerii pentru încheierea actului autentic aşa cum s-a stabilit la 8 noiembrie 2002.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 2002 a făcut obiectul dezbaterilor judecătoreşti într-o acţiune pornită de vânzători prin care s-a cerut rezoluţiunea şi constatarea nulităţii absolute a contractului, acţiune care a fost respinsă irevocabil.
La rândul lor, recurenţii prin concluziile scrise au reluat susţinerile din recurs pe care le-au sintetizat şi au subliniat că reclamantul nu a respectat procedura ofertei reale caz în care nu se poate opune în mod legal plata făcută de intimat prin depunerea banilor la C.E.C.
Recursul este fondat.
Cu precădere se va examina motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) şi teza a II-a art. 304 alin. (7) C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
În lumina acestor prevederi se impune precizarea că s-au adus critici deciziei din apel prin prisma dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care au fost dezvoltate, în argumentarea punctului 9 deşi acesta constituie un motiv distinct prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., prin care se dispune că hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În adevăr, art. 261 alin. (5) prevede obligaţia instanţei de a arăta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa precum şi motivele care au dus la înlăturarea cererilor părţilor. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea hotărârii în cazul primei ipoteze cea a lipsei motivării în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. În speţă, se va lua în examinare cea de-a doua ipoteză care trimite la existenţa contradicţiei dintre considerente şi dispozitiv.
Pentru a răspunde la această critică trebuie observat că pârâţii în calitate de apelanţi au criticat printre altele necitarea la dezbaterea în fond a pârâtului Ş.N., invocând în apel aceleaşi motive şi anume încălcarea art. 85 şi 107 C. proc. civ. La această critică instanţa de apel a răspuns arătând că Ş.N. a avut calitatea de pârât numai după reunirea celor două cauze prin conexare astfel că, în opinia Curţii, după disjungere, reluându-se judecata cauzelor separat acesta nu mai trebuia citat întrucât figura ca parte numai în cauza trimisă la Judecătoria Sighişoara. Un alt argument al instanţei de apel a fost cel al renunţării de către Ş.N. în cadrul procesului reunit la cererea reconvenţională. Pentru aceste raţiuni instanţa de apel a ajuns la concluzia că dezbaterile au avut loc în cadrul procesual determinat în faţa instanţei de fond cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Această concluzie nu se bazează însă şi pe examinarea cererii precizatoare formulată de reclamant în litigiul care privea doar anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 2004 şi raportat la aceste precizări să se stabilească dacă s-au încălcat sau nu dispoziţiile procedurale în legătură cu dezbaterea în fond a litigiului în contradictoriu şi cu Ş.N.
Trecând peste această analiză care constituia critică în apelul declarat de Ş.N. instanţa de apel a ajuns la o concluzie contradictorie. Pe de o parte reţine că litigiul dedus judecăţii în acest dosar nu trebuia să se dezbată şi faţă de Ş.N. pentru că în fond cadrul procesual stabilit îl excludea pe acesta, iar pe de altă parte respinge ca nefondat apelul faţă de Ş.N.
Prin acest raţionament contradictoriu s-au nesocotit dispoziţiile procedurale în legătură cu dreptul la o cale de atac care este rezervat părţilor în proces (cu excepţiile prevăzute de lege) şi a fost lărgit cadrul procesual în calea de atac a apelului, deschizându-i acestuia şi dreptul la recurs. Cu alte cuvinte era necesar să se examineze dreptul apelantului în discuţie de a promova calea de atac împotriva unei soluţii care nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu acesta, după ce în prealabil se stabilea în concret dacă precizarea de acţiune îl privea şi pe Ş.N.
În aceste condiţii în care considerentele enunţate nu explică dispozitivul şi nici nu se reflectă în el, există contradicţia prevăzută în teza a doua a art. 304 alin. (7) C. proc. civ., care atrage nelegalitatea deciziei recurate. Consecinţa imediată a acestei nelegalităţi o constituie imposibilitatea realizării controlului asupra soluţiei în raport şi de celelalte motive de nelegalitate invocate şi desigur în raport şi cu ceilalţi recurenţi.
Revenind la motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., în contextul argumentelor expuse mai sus în care a fost inclusă discutarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi prin prisma art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care cuprinde în mod global toate încălcările normelor procedurale (în afară de cele la care trimit expres motivele de recurs) critica privind încălcarea art. 85 şi 107 C. proc. civ., nu poate fi examinată mai înainte de a se înlătura contradicţia mai sus arătată.
Nu în ultimul rând argumentul adus de intimat în legătură cu lipsa oricăror efecte a hotărârii pronunţate în primă instanţă asupra recurentului Ş.N. nu poate să subziste dacă nu au fost respectate principiile de desfăşurare a procesului comercial care impun ca dezbaterile să se desfăşoare în contradictoriu cu toate părţile în proces.
Având în vedere că nu se poate realiza un control eficient al legalităţii, care trebuie făcut în calea de atac a recursului Decizia pronunţată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudcare în vederea stabilirii poziţiei procesuale a pârâtului Ş.N. în apel după ce în prealabil se vor examina efectele precizării de acţiune făcută în dosarul nr. 76/2005 de reclamantul C.A. aşa cum s-a arătat mai sus.
Asupra acestor chestiuni nu se poate pronunţa instanţa de recurs pentru prima dată, întrucât în calea sa de atac recurentului în discuţie i se poate face o situaţie mai grea ceea ce ar duce la încălcarea principiului non reformatio in pejus.
În fine, celelalte aspecte care privesc legătura dintre convenţia încheiată la 8 noiembrie 2002 calificarea acesteia, convenţia din ianuarie 2004 şi natura actului supus spre examinare în acest dosar vor fi examinate de instanţa de apel după ce va stabili poziţia procesuală a părţilor.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite Decizia nr. 10/ A din 23 februarie 2007 va fi casată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii L.M.G., Ş.N. şi SC C. SRL SIGHIŞOARA prin lichidator judiciar Henter Iosif împotriva deciziei nr. 10/ A din 23 februarie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4024/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3704/2007. Comercial → |
|---|
