ICCJ. Decizia nr. 3704/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3704/2007
Dosar nr. 40488/3/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7467 din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti şi pârâta A.S.V. Craiova a fost obligată la plata sumei de 3.041.998,99 lei (ron) din care 1.179.533,70 lei dobânzi şi 1.862.465,29 lei penalităţi plus 4.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.079.805,60 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta datorează daune interese constând în dobânda contractuală pentru ratele 1-5 neachitate de 1.179.533,70 lei şi penalităţi în cuantum de 1.862.465,29 lei calculate de la data scadenţei şi până la 25 iulie 2005 pentru neachitarea ratelor la termenele prevăzute în contract.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea de daune interese constând în suma de 10.798.056 mii lei, reprezentând diferenţa dintre activul net contabil la data încheierii contractului de privatizare şi data desfiinţării contractului.
Instanţa a apreciat că situaţia financiară a SC V. SA a devenit precară cu începere din perioada noiembrie - decembrie 2001 când portofoliul de comenzi necesar desfăşurării producţiei de vagoane a început să scadă ca şi cifra de afaceri, iar diminuarea activului net a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva societăţii privatizate la data de 22 mai 2002 în cadrul căreia activele societăţii au fost înstrăinate aşa cum s-a reţinut şi de expertul contabil.
Nu s-a dovedit că pârâta a avut o iniţiativă care să prejudicieze interesele reclamantei în buna derulare a procesului de privatizare, pârâtei i se poate imputa numai faptul că nu a plătit preţul acţiunilor dobândite şi din această cauză a fost obligată la dobânzi şi penalităţi.
Prin Decizia comercială nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei Tribunalului Bucureşti, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere, privind obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.079.805,60 Ron reprezentând alte prejudicii cauzate A.V.A.S. evidenţiate în raportul de expertiză contabilă conform art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
A susţinut recurenta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel nu a făcut aplicarea alin. (3) al art. 21 din OG nr. 25/2002 şi mai mult a negat existenţa acestui articol în motivarea deciziei. Că instanţa a efectuat o cercetare superficială a temeiului juridic invocat de A.V.A.S. şi a confundat dispoziţiile legale în sensul că a citat cu titlu de exemplu alin. (2) şi nu alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 506/2002, care a modificat OG nr. 25/2002 şi care prevede că pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune-interese.
S-a invocat că daunele, interese au fost acordate de instanţa de fond în temeiul art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002, dar prin cererea de recurs se solicită aplicarea alin. (3) al art. 21 din OG nr. 25/2002 care se referă la stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor interese provocate Autorităţii pe baza unei expertize întocmite de persoanele abilitate de lege.
Recurenta a arătat că motivarea celor două instanţe în ceea ce priveşte respingerea cererii pentru daune întemeiate pe dispoziţiile textului de lege menţionat este contradictorie şi mai mult considerentele hotărârilor se exclud reciproc.
În timp ce prima instanţă a reţinut culpa evidentă a intimatei A.S.V. întrucât nu a urmărit buna desfăşurare a activităţii societăţii privatizate care a intrat ulterior în faliment /instanţa de apel a reţinut contrariul, în sensul că falimentul societăţii privatizate s-a datorat unor cauze obiective care nu sunt imputabile pârâtei şi sunt legate de obiectul de activitate a SC V. SA Craiova, care nu a mai primit comenzi de reparaţii vagoane.
S-a menţionat că, la data de 26 iulie 2005, în urma operării pactului comisoriu din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni pentru neplata ratelor contractuale SC R. SA a confirmat reînscrierea A.V.A.S. ca acţionar la SC V. SA, prin transferul acţiunilor reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociaţiei în contul A.V.A.S.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul că în cauză nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Ambele instanţe au admis în mod corect cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor contractuale şi penalităţi în cuantum de 3.041.998,88 lei în urma desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. DJ 24 din 22 iulie 1999 încheiat între F.P.S. şi pârâta A.S.V. privind un număr de 292.014 acţiuni nominative, ca urmare a neachitării preţului integral, respectiv a ratelor cu scadenţa 21 iulie 2000 – 21 iulie 2004 conform actului adiţional din 15 septembrie 1999.
Iniţial, art. 21 alin. (2) din OG nr. 25/2002 prevedea dreptul de a cere instanţei judecătoreşti daune interese de la cumpărător pentru alte prejudicii cauzate în cazul desfiinţării contractului.
Ulterior, aceste dispoziţii legale au suferit modificări prin Legea nr. 506/2002 de modificare a OG nr. 25/2002 în sensul că „pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător, aceasta poate ce instanţei judecătoreşti daune-interese .
Prin alin. (3) al art. 21 din actul normativ menţionat, s-a prevăzut că determinarea întinderii prejudiciilor şi a daunelor interese prevăzute la alin. (2) se va face pe baza unei expertize economice, financiare întocmite de persoane abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni, desemnate de instanţa judecătorească.
În raport de prevederile legale, şi printr-o interpretare sistematică a acestora, în mod corect instanţa de apel a respins cererea recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 care se referă numai la modalitatea de stabilire a prejudiciului şi a avut în vedere alin. (2) al art. 21 astfel cum a fost modificat, care stabileşte că daunele-interese pot fi solicitate numai pentru prejudiciile cauzate societăţii.
De menţionat că au fost avute în vedere dispoziţiile legale ale OG nr. 25/2002 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 506/2002, în vigoare la data de 26 iulie 2005, când a operat pactul comisoriu privind desfiinţarea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, stipulat prin clauza de la pct. 5.2 lit. b) din contract aşa cum a fost modificată prin Actul adiţional la contract din 15 septembrie 1999.
În urma operării acestui pact recurenta a devenit din nou acţionar majoritar prin transferul acţiunilor reprezentând 69,99 % din capitalul social al asociaţiei în cel al recurentei.
Faptul că în considerentele deciziei dintr-o eroare au fost menţionate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 506/2002 în loc de art. 21 alin. (2) astfel cum a fost modificat, nu este un motiv de casare a acesteia, cât timp criticile recurentei (apelantei) au fost examinate în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (2) modificate, care dă dreptul numai societăţii la daune interese, cu referire şi la alin. (3) al aceluiaşi articol.
Susţinerea recurentei că motivarea hotărârilor celor două instanţe este contradictorie, iar considerentele se exclud reciproc în ceea ce priveşte stabilirea culpei intimatei A.S.V. în diminuarea activului net al societăţii şi intrarea în faliment a acesteia, pe de o parte nu corespunde realităţii, iar pe de altă parte, vizează aspecte legate de netemeinicie, respectiv o problemă de apreciere a instanţei de judecată şi care nu poate fi supusă controlului judiciar.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3931/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3703/2007. Comercial → |
|---|
