ICCJ. Decizia nr. 4025/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4025/2007
Dosar nr. 22637/3/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P.A.P.S., a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.995.810.000 lei penalităţi pentru neefectuarea investiţiei asumate pentru perioada 1998 - 2001, obligarea la efectuarea investiţiei nerealizate în daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 4924 din 30 noiembrie 2005, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa penalităţilor de întârziere, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa efectuării investiţiei pe anul 1999, a obligat pe pârâtă la 10.995.805.655 lei despăgubiri cu titlu de penalităţi de întârziere şi a respins celelalte pretenţii ale reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni curge de la data scadenţei anterioare intrării în vigoare a OG nr. 25/2002; însă în privinţa dreptului privind executarea contractului, termenul de prescripţie curge de la data scadenţei fiecărei obligaţii succesive, astfel încât acţiunea fiind înregistrată la 23 aprilie 2004 pentru obligaţia scadentă la 31 decembrie 1999, termenul s-a împlinit.
Pe fond instanţa a reţinut nerealizarea în totalitate a investiţiilor astfel cum raportul de expertiză în varianta II a calculat aşa încât datorează penalităţi. Cum daunele prevăzute la pct. 7.8 din contract erau caracterizate „compensatorii", acestea nu mai pot fi cumulate cu executarea în natură a obligaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 400 din 29 iunie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile părţilor, considerând că dreptul la acţiune privind obligarea pârâtei la efectuarea investiţiei pe anul 1990 este supus regulilor de drept comun în materia prescripţiei extinctive, iar împlinirea scadenţei anterioare intrării în vigoare a OG nr. 25/2002 nu a determinat pe pârâtă la îndeplinirea întocmai a obligaţiei investiţionale aşa încât conform raportului de expertiză va obliga pe debitor la penalităţile contractuale.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel nelegal a considerat prescris dreptul la acţiune privind efectuarea investiţiilor pe anul 1999, programul investiţional neputând fi calificat drept prestaţii succesive, iar art. 3 lit. g) din OG nr. 25/2002 defineşte noţiunea de scadenţă.
Mai susţine recurenta că nelegal au fost respinse pretenţiile privind efectuarea investiţiilor pe anul 2000. Clauza de la pct. 7.8 din Contract nu este o clauză penală care să conducă la aprecierea că prejudiciul cauzat prin neefectuarea investiţiilor ar putea fi acoperite prin plata penalităţilor. Pentru aceleaşi considerente neacordarea daunelor cominatorii este nelegală.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, pârâta s-a obligat să efectueze pe o perioadă de 5 ani investiţii conform programului de investiţii prezentat în anexa 8 (clauza 7.7) iar în cazul neefectuării acestora să plătească o penalitate de 20 % pe an pentru suma neinvestită la sfârşitul fiecărui an (clauza 7.8).
Instanţele de fond au interpretat judicios natura clauzei 7.8 considerând-o o convenţie anticipată pentru despăgubirea cauzată de neexecutarea obligaţiei. Clauza a fost prevăzută pentru neexecutarea obligaţiei până la sfârşitul fiecărui an, astfel încât îndoielnică fiind succintă o interpretare în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.).
În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune, interpretarea dată de reclamantă este subiectivă.
În condiţiile în care prin programul de investiţii s-au stabilit valorile cu care trebuie să crească patrimoniul societăţii iar neexecutarea să devină scadentă la sfârşitul fiecărui an (clauza 7.8) este fără echivoc voinţa părţilor ca obligaţia investiţională să fie cu executare succesivă.
Definiţiile încercate de reclamantă, invocând art. 3 din OG nr. 25/2002 sunt nepertinente. Prin voinţa lor părţile au stabilit investiţiile să se efectueze anual, iar pentru neîndeplinirea obligaţiei scadentă la sfârşitul fiecărui an debitoarea să fie obligată la penalităţi în cuantum de 20 %.
Caracterizând judicios şi natura obligaţiei succesive de executare a contractului, instanţele de fond au apreciat legal şi temeinic asupra prescripţiei dreptului de a cere penalităţi pentru obligaţia scadentă la 31 decembrie 1999.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 400 din 28 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:â
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 400 din 29 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4048/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4024/2007. Comercial → |
|---|
