ICCJ. Decizia nr. 379/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 379/2007
Dosar nr. 161/2/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 8143 din 19 mai 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de intimata A.V.A.S. Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC O. SA cu sediul social în Oraşul Ovidiu, Judeţul Constanţa şi intimata A.V.A.S. Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii a fost avut în vedere că potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998 cu modificările ulterioare, privind valorificarea unor active ale statului, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 121 din 29 iunie 2006, a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC O. SA în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. BUCUREŞTI şi a anulat formele de executare efectuate de A.V.A.S., respectiv a anulat parţial Ordinul nr. 319/2005 emis de A.V.A.S. în ceea ce priveşte pe contestatoarea debitoare SC O. SA. A mai fost respinsă cererea contestatoarei de restabilire a situaţiei anterioare, ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei hotărâri s-a reţinut că între SC O. SA şi C.A.S. Constanţa s-a încheiat convenţia nr. 15258 din 17 noiembrie 2003 prin care, în temeiul OUG nr. 40/2002 şi al Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. nr. 132 din 7 mai 2002 a fost eşalonată datoria SC O. SA pe o perioadă de 60 de luni, cu 3 luni perioadă de graţie, iar nerespectarea convenţiei atrage anularea înlesnirilor la plăţi şi începerea imediată sau, după caz, continuarea executării silite pentru întreaga sumă neplătită.
Între C.A.S. Constanţa şi A.V.A.S. s-a încheiat protocolul nr. 43 din 3 martie 2004, prin care datoria societăţii contestatoare a fost preluată de A.V.A.S., iar în baza acestui protocol s-a început executarea silită. Protocolul a fost încheiat în temeiul art. 3 alin. (4), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 557/2003 iar C.N.A.S. era obligată să notifice debitorilor transferul creanţelor în termen de 10 zile de la data transferului, prin înştiinţarea colectivă, publicată în M. Of. al României, partea a IV-a, dovadă care însă nu există la dosarul cauzei.
Nefiindu-i notificată transferarea creanţei către A.V.A.S., contestatoarea a continuat să facă plăţile în continuare către C.A.S. Constanţa şi aşa cum reiese din documentele de plată cât şi din nota de constatare a A.F.P. a localităţii Ovidiu, contestatoarea şi-a îndeplinit întocmai obligaţia rezultând din convenţia nr. 15258 din 17 noiembrie 2003.
Executarea silită începută de A.V.A.S. pentru întreaga sumă datorată de contestatoare este nelegală, deoarece SC O. SA este îndrituită să plătească în continuare către creditoarea A.V.A.S. datoria în modalitatea eşalonată stabilită prin convenţia nr. 15258/2003 şi pentru aceleaşi motive A.V.A.S. nu era îndreptăţită la emiterea Ordinului nr. 319/2005 să pornească executarea silită prin poprire pentru întreaga sumă.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 121 din 29 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs creditoarea A.V.A.S. Bucureşti care a criticat această hotărâre, în principal, pe cale de excepţie, sub aspectul tardivităţii formulării contestaţiei. Pe fondul litigiului s-a constatat că transferul creanţei din evidenţele C.A.S. Constanţa a operat în baza unei dispoziţii legale imperative, care nu reprezintă o cesiune de creanţă în sensul de vânzare a unui drept, astfel că transferul creanţei este opozabil din momentul intrării în vigoare a OUG nr. 95/2003, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.A.S. pentru următoarele considerente.
Este unanim acceptat, că din abordarea sa procesuală, noţiunea de termen evocă durata de timp, stabilită în principal prin lege, înlăuntrul căreia trebuie îndeplinită, sau, dimpotrivă, trebuie oprită, întocmirea unui act de procedură. Referitor la termenul de exercitare a contestaţiei la executare, în art. 401 alin. (1) C. proc. civ., se stabileşte un termen unitar de 15 zile, care în speţă, curge de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă şi anume că momentul de la care debitoarea putea să se adreseze justiţiei este afişarea somaţiei colective de plată nr. 4949 din 4 martie 2004 la sediul C.A.S. Constanţa, dată de la care aceasta ştia sau ar fi trebuit să ştie faptul că figurează cu un debit de 27.308,74 Ron în evidenţele A.V.A.S., deoarece în realitate numai în urma adresei cu nr. 12023 din 4 aprilie 2005 a fost adusă la cunoştinţa SC O. SA întinderea obligaţiei ce urmează a fi adusă la îndeplinire.
Bine documentat şi amplu argumentat, instanţa de fond a apreciat, că în lipsa notificării în modalitatea expres prevăzută de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 95/2003, toate plăţile făcute de contestatoare până în decembrie 2002 sunt liberatorii, iar buna credinţă subzistă şi din împrejurarea că după ce s-a obţinut virarea sumelor plătite din contul C.A.S. Constanţa în contul A.V.A.S., s-a continuat efectuarea plăţilor conform aceleiaşi convenţii în contul A.V.A.S. Astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar din contextul expus anterior, apare fără putere de tăgadă că în cauză, creanţa nu îndeplinea criteriul exigibilităţii, făcând admisibilă numai în parte contestaţia la executare.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 121 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 121 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 374/2007. Comercial → |
|---|
