ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 434/2007
Dosar nr. 25509/2/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 20393 din 9 decembrie 2002 pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti U.C.E.C.O.M. Bucureşti, reclamanta C.M.M. T. Iaşi a solicitat obligarea pârâtei S.M. S. Iaşi la respectarea prevederilor art. 1.1 din Hotărârea nr. 2/1994 a U.C.E.C.O.M., conform celor hotărâte de adunările generale ale celor două organizaţii cooperatiste.
În susţinerea cererii sale, reclamanta a arătat că, la data de 27 martie 2002, Adunarea Generală C.M. T. Iaşi a aprobat preluarea prin transfer cu plată a spaţiului în care funcţionează cu contract de închiriere.
Spaţiul oferit, prin adresa nr. 1218 din 1 august 2002 nu corespunde în întregime cu cel utilizat de reclamantă şi nu a fost negociat preţul, astfel că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50 milioane lei lunar, cu titlu de daune, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat până la perfectarea formalităţilor de vânzare a spaţiului.
Prin sentinţa nr. 15 din 23 ianuarie 2003, Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.O.M. U.C.E.C.O.M. a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Arbitraj, invocată de pârâtă, a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta să vândă reclamantei spaţiul imobil în suprafaţă de 340,4 mp la preţul de 111.992 dolari S.U.A. plătibil în lei la cursul B.N.R.; sumă care include şi TVA şi a dispus întocmirea formelor legale de vânzare-cumpărare.
Instanţa arbitrală a reţinut că este competentă în soluţionarea cauzei în conformitate cu clauza din contractul de închiriere nr. 1127 din 31 iulie 2001. Pe fondul cauzei a reţinut că pârâta nu a respectat art. 1.1 din Hotărârea nr. 2/1994 a U.C.E.C.O.M., spaţiul oferit nu coincide cu spaţiul pe care reclamanta îl utilizează în calitate de chiriaş, din anul 1992, că s-a realizat acordul de voinţă al părţilor pentru transferul proprietăţii asupra spaţiului în care funcţionează reclamanta, iar preţul transmiterii este determinabil, în sensul că nu poate fi mai mic decât valoarea reactualizată din evidenţa contabilă.
SC M.G.T. Iaşi a solicitat anularea în parte a sentinţei arbitrale nr. 15 din 23 ianuarie 2003 în temeiul articolului 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., pe considerentul că pe de o parte, tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri pe care nu le-a cereut, obligând pârâta să perfecteze vânzarea asupra spaţiului oferit spre vânzare şi că nu se justifică respingerea cererii pentru acordarea sumei de 50.000.000 lei/lună cu titlu de daune.
Petenta C.M. S. Iaşi, în temeiul prevederilor art. 364 pct. b, h) şi i) C. proc. civ., a susţinut în esenţă că hotărârea arbitrală este nelegală deoarece nu s-a încheiat convenţie arbitrală sub forma clauzei compromisorii, tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor aspecte nesolicitate şi pârâta a fost obligată la întocmirea formelor pentru scoaterea imobilului de sub ipotecă.
Prin Decizia nr. 1689 din 13 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost admise acţiunile în anulare, a fost anulată sentinţa arbitrală, iar acţiunea reclamantei SC M.G.T. Iaşi a fost respinsă ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a reţinut că sentinţa arbitrală este lovită de nulitate, litigiul se referă la o obligaţie de a face, nu este un litigiu patrimonial, astfel cum se prevede în art. 340 C. proc. civ., chiar dacă rezultatul obligaţiei pârâtei este întomirea actelor de vânzare-cumpărare a unui imobil, deci al transferului dreptului de proprietate, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 364 lit. a) C. proc. civ.
Având în vedere că părţile nu s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, rezultă că pârâta nu poate fi obligată la respectarea Hotărârii nr. 2/1994 articolul 1.1, cu atât mai mult cu cât, obligaţia este una opţională, fără ca ambele părţi să negocieze clauzele contractului de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a solicitat spaţiul ocupat prin contractul de închiriere care este de 263,35 mp din care în exclusivitate 203,2 mp şi 60,15 mp în folosinţă comună iar pârâta a oferit 340,4 mp, iar preţul nu a fost negociat conform art. 1.1 din Hotărârea nr. 2/1994 a U.C.E.C.O.M.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1689 din 13 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin Decizia nr. 3415 din 6 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis excepţia de necompetenţă materială, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea acţiunilor în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 15 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.O.M. – U.C.E.C.O.M.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 4387/2005.
SC M.G.T. Iaşi a renunţat la judecarea acţiunii în anulare, curtea de apel rămânând învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare formulată de C.M. S. Iaşi.
Prin sentinţa nr. 32 din 2 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis acţiunea în anulare formulată de C.M. S. Iaşi, a anulat sentinţa arbitrală nr. 15 din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.O.M. U.C.E.CO.M. şi pe fond a respins acţiunea reclamantei SC M.G.T. Iaşi ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa arbitrală s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra unor lucruri care nus-au cerut, reclamanta nu a individualizat spaţiul în litigiu, ca suprafaţă şi nu a făcut referire în cererea sa la vreun preţ al vânzării.
De asemenea, sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. g) C. proc. civ.
Părţile nu au negociat preţul şi modalitatea de plată a acestuia. Între ele nu s-a încheiat o convenţie privind transferul cu plată al spaţiului prin care pârâta, în calitate de proprietar, să se fi obligat la înstrăinarea acestuia, contra unui preţ, stabilit prin acordul de voinţă al ambelor părţi.
SC M.G.T. Iaşi a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 32 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Reclamanta SC M.G.T. Iaşi a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 32 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, susţinând în esenţă următoarele: sub aspect procesual nu sunt îndeplinite condiţiile privind exercitarea acţiunii în anulare, lipsind condiţia interesului legitim, deoarece prin sentinţa arbitrală s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe intimată să vândă partea de imobil a sa cum a hotărât adunarea generală, respectiv 340,4 mp, cu preţul de 111.992 dolari S.U.A.
De asemenea, recurenta susţine că instanţa a reţinut greşit că recurenta nu a individualizat spaţiul în litigiu şi că nu a făcut nicio referire cu privire la preţul vânzării, pentru că în acţiune se face referire la Hotărârea nr. 2/1994 a U.C.C.M. – U.C.E.C.O.M. care priveşte exclusiv spaţiul închiriat, iar cu privire la preţ, s-a convenit cu intimata, să fie efectuată o expertiză tehnică care să stabilească preţul.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: reclamanta nu a individualizat spaţiul în litigiu, ca suprafaţă şi nici nu a făcut referire la preţul vânzării.
Instanţa arbitrală a dispus vânzarea suprafeţei de 340,4 mp la preţul de 111.992 dolari S.U.A. şi a obligat pe pârâtă să scoată de sub ipotecă imobilul în litigiu, deşi nu avea nicio competenţă să se pronunţe sub acest aspect.
Părţile nu au negociat preţul şi modalitatea de plată a acestuia, nu s-a încheiat o convenţie privind transferul cu plată al spaţiului prin care pârâta, să se fi obligat la înstrăinarea acestuia, contra unui preţ stabilit prin acordul de voinţă al ambelor părţi.
Recursul declarat în cauză fiind nefondat, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC M.G.T. Iaşi (fostă C.M.M. T.), împotriva deciziei nr. 32 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 436/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 379/2007. Comercial → |
|---|
