ICCJ. Decizia nr. 3794/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3794/2007
Dosar nr. 5612/3/2005
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 461 din 8 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor SC R.A.T. SRL şi SC A. SA, pentru pretenţii ca prematur introdusă, fiind admisă în parte faţă de pârâta SC B.C.R.L. SA, care a fost obligată să plătească acesteia următoarele sume: 450.631.888 ROL despăgubiri de asigurare şi 28.344.746 ROL reprezentând actualizarea despăgubirii cu rata inflaţiei pe perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005, precum şi actualizarea despăgubirilor în continuare, până la plata efectivă.
Pârâta SC B.C.R.L. SA a fost obligată la 25.624.533 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cererea de intervenţie introdusă de intervenienta C.M., a fost anulată ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, analizând materialul probator administrat a reţinut:
În baza contractului de leasing încheiat cu pârâta B.C.R.L. SA, reclamanta a plătit avansul de 418.841.145 lei pentru autoturismul S.I.
În urma unui accident de circulaţie ce a avut loc la data de 6 decembrie 2003, autoturismul a fost avariat 100 %, pârâta încasând de la pârâta A. o despăgubire de 1.603.513.548 ROL.
Conform art. 3.22 din contractul de leasing, în caz de daună, locatorul va reţine, din despăgubirea achitată de societatea de asigurări o sumă echivalentă cu diferenţa dintre valoarea iniţială a bunului, din care se vor scădea valoarea avansului şi valoarea redevenţelor, utilizatorul urmând să încaseze diferenţa de valoare între despăgubire şi suma cuvenită locatorului.
Pe acest considerente pârâta B.C.R.L. SA a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 450.631.888 ROL despăgubiri de asigurare, actualizate cu rata inflaţiei, stabilită în cuantum de 28.344.746 ROL, pentru perioada 20 mai 2004 – 25 noiembrie 2005 şi în continuare până la plata efectivă capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă a fost respinsă întrucât, s-a apreciat că lipsa de folosinţă nu îi este imputabilă acestei pârâte, ea fiind datorată pieirii bunului.
S-a reţinut că pârâta B.C.R.L. SA nu a formulat cerere reconvenţională, cu privire la sumele de bani, pretins a fi datorate de reclamantă, pentru diferenţă contract, cheltuieli de închidere leasing şi chirie epavă.
Faţă de pârâtele SC R.A.T. SRL şi SC A. SA acţiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, pe considerentul nerealizării procedurii de conciliere.
Cererea de intervenţie a fost anulată, ca netimbrată, faţă de împrejurarea că intervenienta C.M. nu a achitat taxa de timbru stabilită de instanţă.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta, pârâta SC B.C.R.L. SA şi intervenienta.
Reclamanta a criticat sentinţa pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte stabilirea greşită a cuantumului despăgubirilor datorate de pârâta apelantă şi pentru nelegalitate în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere pentru lipsa folosinţei bunului şi anularea cererii de intervenţie ca netimbrată.
În motivarea apelului, apelanta B.C.R.L. SA a susţinut că sentinţa este nelegală pentru următoarele considerente:
- instanţa a ignorat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 571/2003, situaţie în care nu a reţinut că reclamanta apelantă în calitate de utilizator al bunului datorează la sfârşitul contractului de leasing, toate cheltuielile vamale şi orice alte taxe datorate statului;
- instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 10 lit. f) din OG nr. 51/1997 potrivit cărora, în lipsa unei stipulaţii contrare în contract, utilizatorul este obligat să-şi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite şi continuarea plăţilor cu titlu de rată de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing.
- în mod greşit în cauză nu s-a făcut compensaţia legală.
Apelanta intervenientă, critică sentinţa pentru faptul că, nu i s-a pus în vedere în mod legal să timbreze cererea, cauza fiind soluţionată cu lipsă de procedură.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de criticile formulate, Curtea, prin Decizia comercială nr. 22 din 17 ianuarie 2007, a respins apelurile ca nefondate.
Referitor la motivele de apel invocate de reclamanta apelantă, Curtea a reţinut că în mod legal, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., faţă de pârâta intimată A.
Respingerea cererii privind plata despăgubirilor solicitate, pentru lipsa de folosinţă a bunului s-a făcut legal, în condiţiile în care bunul nu a pierit din culpa pârâtei B.C.R.L. SRL.
Instanţa a respins apelul acestei pârâte reţinând:
- prevederile legale invocate în cauză şi anume art. 27 din OG nr. 51/1997 nu sunt aplicabile, deoarece apelanta reclamantă, nu mai putea opta pentru cumpărarea autoturismului, dată fiind avarierea acestuia în proporţie de 100 %.
- în ceea ce priveşte incidenţa articolului 10 lit. f) din OG nr. 51/1997 s-a reţinut că suma primită cu titlu de indemnizaţia de asigurare, a luat loc bunului pierit, astfel că achitarea, după pieirea acestuia, în continuare, a ratelor de leasing ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză;
- în cauză nu au fost întrunite condiţiile pentru a opera compensarea legală în raport de prevederile art. 1144 şi următoarele C. civ.
Instanţa a înlăturat critica apelantei interveniente, apreciind că la fond în mod legal, la data de 16 martie 2005, i s-a pus în vedere să timbreze cererea, acordându-i-se mai multe termene pentru satisfacerea taxei de timbru.
Cum intervenienta nu a achitat această taxă, cererea a fost legal anulată ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii reclamanta şi intervenienta au declarat recurs în termen legal prin avocat B.C. cât şi peste acest termen prin avocat L.I.
Prin recursul iniţial, declarat de recurenţi se invocă nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prima critică, vizează ignorarea de către instanţa de apel a dovezilor privind realizarea procedurii de conciliere prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., faţă de pârâtele SC A. SA şi SC R.A.T. SRL, dovezi existente la dosarul de fond.
Cea de-a doua critică, priveşte calificarea greşită a cererii faţă de SC A. SA care are un caracter subrogator întemeiată pe prevederile art. 974 C. civ., situaţie în care prevederile art. 7201 C. proc. civ., deveneau inaplicabile şi anularea greşită ca netimbrată a cererii de intervenţie, de îndată ce taxa de timbru se achitase pentru cererea de obligare la daune morale, cerere la care SC M. SA a renunţat, taxa urmând a se considera achitată pentru cererea intervenientei care avea acelaşi obiect.
În esenţă aceste critici de nelegalitate sunt reluate şi în cel de-al doilea recurs.
Primul recurs este nefondat.
Deşi îşi întemeiază prima critică pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din modul cum este susţinută, aceasta este o critică ce vizează netemeinicia, de îndată ce recurenţii susţin că în apel nu au fost analizate probele ce dovedesc realizarea cerinţelor legale prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Or, în recurs, dat fiind caracterul acestei căi de atac nu se poate reanaliza starea de fapt, prin prisma criticii formulate.
Critica întemeiată în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca nefondată.
Instanţa de apel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei, a argumentat judicios, că îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., se cer a fi realizate atât în cadrul unei acţiuni în pretenţii cât şi în cazul unei acţiuni întemeiate pe prevederile art. 974 C. civ.
Cum acţiunea îndreptată împotriva intimatei pârâte A. este o acţiune principală evaluabilă în bani, şi cum nu s-a realizat procedura concilierii directe, instanţa de apel a confirmat întemeiat sentinţa.
Şi critica vizând anularea cererii de intervenţie ca netimbrată este nefondată.
Această cerere a fost introdusă la 13 decembrie 2004 şi se solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.500.000.000 ROL, reprezentând daune morale pentru pierderea capacităţii de muncă cu 30 %.
Intervenientei i s-a pus în vedere achitarea taxei de timbru la mai multe termene, ultimul fiind la 11 mai 2005 când i s-a cerut avocatului acesteia să facă dovada achitării acestei taxe.
Reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere prin care solicită aceleaşi daune pentru sine, însă nu poate susţine că legal de taxa de timbru achitată se putea folosi intervenienta.
Cele două cereri au fost făcute de părţi cu calităţi şi interese distincte, iar obligaţia legală de plata taxei de timbru subzistă pentru fiecare.
Cum intervenienta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi cum cauza a fost soluţionată cu procedura completă, în mod legal s-a menţinut soluţia adoptată la fond faţă de această cerere.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Din dosarul cauzei rezultă că aceiaşi recurenţi au introdus recurs împotriva aceleiaşi decizii şi prin avocat L.I. înregistrat la 27 februarie 2007.
Cum Decizia le-a fost comunicată recurenţilor la 5 februarie 2007, faţă de termenul legal prevăzut pentru introducerea recursului de art. 301 C. proc. civ., acest recurs urmează a se constata ca tardiv introdus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M. SA Piatra Neamţ şi de intervenienta C.M. făcut prin avocat B.C. împotriva deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge ca tardive recursurile declarate de reclamanta SC M. SA Piatra Neamţ şi de intervenienta C.M. făcute prin avocat L.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3795/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3698/2007. Comercial → |
---|