ICCJ. Decizia nr. 3912/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3912/2007
Dosar nr. 29901/2/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Reclamanta SC C. SRL ROŞIORI DE VEDE a solicitat prin acţiune evacuarea pârâtei SC C. SA ROŞIORI DE VEDE din imobilul proprietatea sa situat în Roşiori de Vede.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Teleorman care, prin sentinţa nr. 212 din 18 iulie 2005, a admis în parte acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul mai sus arătat pentru lipsa titlului.
Instanţa de fond a examinat expertiza dispusă în cauză şi certificatul de proprietate asupra terenurilor din 21 martie 1996 prezentat de pârâtă şi a ajuns la concluzia că acesta nu atestă decât proprietatea asupra unei cote indivize din teren care nu a fost individualizat şi că nu există nici o referire la imobilul în litigiu. În aceste condiţii în care pârâta nu şi-a justificat ocuparea spaţiului a fost dispusă evacuarea.
Prin aceaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere pentru plata despăgubirilor civile constând în lipsa de folosinţă a imobilului, instanţa citând art. 1169 C. civ., potrivit căruia cine face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Sentinţa tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia nr. 419 din 20 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA.
Instanţa de apel a înlăturat criticile referitoare la concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză pentru motivul că nu au fost formulate obiecţiuni sau cereri pentru o nouă expertiză. S-a mai reţinut că litigiul vizează atribute ale dreptului de proprietate şi că apelanta nu a formulat acţiune în revendicare pentru a-şi apăra dreptul de proprietate. De asemenea, s-a mai reţinut că titlul de proprietate asupra terenului nu vizează spaţiul în litigiu iar temeiul legal al acţiunii a fost corect analizat de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 419 din 20 septembrie 2006 a declarat recurs pârâta SC C. SA prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susţinut că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., întrucât instnaţa nu a înăturat contradicţiile din raportul de expertiză şi concluziile acesteia prin care s-au dezlegat probleme de drept care erau de atributul judecătorului.
În continuare recurentul a criticat Decizia din apel pentru motivul că nu s-a pronunţat pe excepţia de inadmisibilitate a acţiunii prin care s-a susţinut că dreptul reclamantei nu putea fi valorificat pe calea acţiunii în evacuare. În sensul aceluiaşi motiv autoarea a arătat că instanţa de apel nu a ţinut seama de rectificarea contractului de vânzare-cumpărare de care s-a prevalat intimata în sensul că asupra terenului s-a transmis numai un drept de folosinţă.
Potrivit recurentei intimata nu deţine un titlu de proprietate asupra spaţiului, motiv care justifică faptul că nu s-a formulat o cerere reconvenţională pentru compararea titlurilor de proprietate.
Din acest punct de vedere recurenta a considerat că actul dedus judecăţii a fost greşit interpretat şi că Decizia este netemeinică pentru că a considerat că se află în culpă societatea pârâtă, deşi în realitate, aceasta şi-a invocat un drept. În susţinerea acestei critici care a fost sprijinită pe art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenta a considerat că acţiunea este neîntemeiată din moment ce evacuarea nu poate fi cerută în lipsa unui raport de locaţiune.
Prin ultima critică s-a invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pentru considerentul că din Decizia recurată lipsesc motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei pentru a respinge apelul. În sensul aceleiaşi critici a considerat că acţiunea în evacuare nu putea fi admisă atâta timp cât reclamanta a prezentat drept titlu de proprietate un act administrativ.
În conformitate cu motivele şi argumentele invocate recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în fond respingerea acţiunii.
Intimata prin întâmpinare a respins criticile recurentei şi a solicitat ca soluţia instanţei de apel să fie menţinută întrucât se bazează pe întreg materialul probator iar instanţa a motivat în fapt şi în drept soluţia de respingere a apelului.
Recursul este nefondat.
- Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ... „când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Din dispoziţiile citate rezultă că acest motiv poate fi invocat atunci când instanţa sesizată cu un diferend în legătură cu un act juridic al cărui clauze sunt clare şi precise, a soluţionat acel diferend dând actului juridic un alt înţeles.
Situaţia vizată de acest motiv nu se regăseşte în speţă întrucât recurenta a pus în discuţie în cadrul acestei critici aprecieri asupra probelor respectiv asupra actului nou depus în apel. În opinia sa prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru spaţiul în litigiu s-a trecut şi o cotă parte din suprafaţa de teren indiviză transmisă în proprietate care apoi s-a constatat că nu trebuia transmisă. Interpretarea acestui act, care se referă la rectificarea contractului de vânzare-cumpărare priveşte transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului şi nu schimbă înţelesul neîndoielnic al obiectului cererii supusă judecăţii prin care s-a cerut evacuarea dintr-un spaţiu comercial pe care pârâta l-a dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare. Concluzia instanţei de apel este cu atât mai pertinentă în legătură cu cererea de evacuare formulată în cauză de proprietarul spaţiului cu cât recurenta nu i-a opus niciun titlu intimatei care să justifice ocuparea spaţiului.
Considerentele în legătură cu dreptul recurentei de a-şi invoca un drept prin cererea reconvenţională, în adevăr, nu constituie o culpă a părţii ci o modalitate de structurare a apărării, aşa cum corect a remarcat, în alţi termeni recurenta, dar aceste aprecieri sunt secundare şi nu influenţează legalitatea soluţiei.
Chestiunea admisibilităţii cererii de evacuare din spaţiu dintr-o altă perspectivă decât cea a deţinerii lui în proprietate de către reclamantă nu a fost supusă spre analiză instanţei de apel şi nu s-ar putea reţine în recurs întrucât nu vizează încălcarea unei dispoziţii legale în sensul articolului 304 alin. (8) C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recurenta această critică.
- Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează două ipoteze.
(1) când hotărârea este lipsită de temei lega.
(2) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva primei ipoteze s-a invocat încălcarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., de către instanţa de apel care nu a indicat motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea. Critica este nefondată întrucât încălcarea acestor prevederi poate fi invocată în conformitate cu motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. Dar şi dacă s-ar admite că se invocă nerespectarea unor dispoziţii legale critica nu va putea fi reţinută întrucât în apel, motivarea soluţiei nu înseamnă reluarea problemelor de fond şi argumentarea lor în condiţiile unei hotărâri de fond ci examinarea criticilor aduse soluţiei primei instanţe, considerentele fiind ţinute de controlul asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii. Dicizia din apel răspunde acestor cerinţe aşa încât critica se vădeşte nefondată. În subsidiarul acestei critici se susţine că s-au dat efecte în acţiunea în evacuare unui act administrativ care a fost considerat titlu de proprietate. Această susţinere nu se bazează pe actele dosarului este o opinie proprie a recurentei care încearcă să conteste legalitatea deţinerii spaţiului de către intimată fără să-i opună acesteia din urmă o dovadă care să o îndreptăţească la ocuparea spaţiului.
Un alt argument adus în sprijinul pct. (9) care nu este cuprins în nicio ipoteză a acestuia se referă la inadmisibilitatea acţiunii în evacuare pentru motivul că nu este întemeiată pe un contract de locaţiune. Critica nu va fi reţinută întrucât nu s-au invocat temeiurile legale încălcate în condiţiile în care ocuparea spaţiului de către recurentă nu se fundamentează pe un titlu pe care aceasta să-l poată opune proprietarului spaţiului.
S-a invocat de către recurentă în cadrul acestui motiv încălcarea art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. În realitate invocarea acestor dispoziţii procedurale constituie un pretext pentru a repune în discuţie chestiuni de fond în legătură cu administrarea probei cu expertiză şi a concludenţei acestor probe în raport de apărările pe care şi le-a formulat recurenta în calitate de pârâtă.
Întrucât recursul este cale extraordinară de atac nedevolutivă, chestiunile legate de administrarea probelor nu pot fi examinate în cadrul motivului de nelegalitate invocat. Nu se poate imputa judecătorului că nu a stăruit în administrarea probelor întrucât acesta nu se poate susbstitui părţilor şi astfel să încalce principiul disponibilităţii.
Înlăturarea probei cu expertiză la care s-a referit recurenta se bazează pe nemulţumirea recurentei în raport de concluziile expertizei tehnice administrată în cauză. Aceste aprecieri nu ţin de legalitatea soluţiei examinată în apel. Procedura civilă a pus la îndemnarea părţilor dispoziţii de urmat în cazul în care expertiza nu răspunde cerinţelor pentru care a fost dispusă.
În cazul de faţă instanţa, în contextul probelor, s-a declarat lămurită de expertiză astfel că nu a considerat necesar să dispună întregirea expertizei tehnice sau o nouă expertiză (art. 212 C. proc. civ.).
În fine, în cauză, soluţiile s-au pronunţat pe ceea ce s-a cerut respectând obiectul cererii deduse judecăţii, aşa încât nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., invocată de recurentă. De altfel, în cadrul acestui motiv, recurenta a criticat ingerinţa expertului în chestiuni de drept, care însă nu justifică invocarea acestui motiv întrucât acesta se referă la actul de judecată şi nu la argumentele pe care şi-a bazat expertul concluziile sale dincolo de chestiunile tehnice care i-au fost supuse spre examinare.
În consecinţă, faţă de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Vazând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA ROŞIORI DE VEDE, împotriva deciziei nr. 419 din 20 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3919/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3819/2007. Comercial → |
|---|
