ICCJ. Decizia nr. 3994/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3994/2007
Dosar nr. 3849/1/2007
Şedinţa publică din 6 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SA Bucureşti iar pârâta SC G.M. SA Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 78.269 dolari S.U.A., echivalent în lei la data plăţii, plus 1.365.733.694,55 lei penalităţi de întârziere calculate pe perioada 31 decembrie 2002 – 11 iunie 2004 şi în continuare penalităţi de 0,1 % pe zi, conform contractului, până la achitarea debitului principal.
Totodată, pârâta a fost obligată la 90.573.954 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În esenţă, instanţa a reţinut că pârâta datorează aceste sume în temeiul contractului de vânzare cumpărare şi prestări servicii nr. 2441 din 23 noiembrie 2000 având ca obiect vânzarea dreptului de folosinţă temporară de spaţii destinate publicităţii din cadrul postului TV Antena 1, contract încheiat pe durată limitată pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2001, ţinând totodată cont şi de plăţile efectuate de pârâtă pe parcursul procesului în temeiul înţelegerii părţilor intitulată „proces verbal de încercare de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă" din 15 ianuarie 2004.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia comercială nr. 83 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, iar pe fond acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta nu mai datorează penalităţi de întârziere din moment ce la 15 ianuarie 2004 părţile au convenit reeşalonarea debitului.
Cât priveşte debitul principal s-a reţinut că din cei 159.789 dolari S.U.A. conveniţi la 15 ianuarie 2004, pârâta a achitat până la pronunţarea sentinţei de fond 111.782 dolari S.U.A., iar pentru restul de 48.007 dolari S.U.A. părţile au convenit o nouă conciliere până la 31 mai 2004, care însă nu s-a mai desfăşurat, aşa încât s-a considerat că acest rest nu este scadent, exigibilitatea ei fiind amânată pentru un termen viitor şi incert.
Întrucât pârâta a înţeles însă pe parcursul soluţionării apelului să achite şi această sumă, reclamanta confirmând executarea întregului debit, instanţa de apel a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Această decizie a fost casată prin Decizia nr. 1544 din 9 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar cauza trimisă instanţei de apel pentru rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamanta SC I.P. SA Bucureşti, fostă SC A. SA.
Instanţa de recurs a reţinut că pe parcursul soluţionării apelului faţă de pârâtă s-a deschis procedura de reorganizare şi lichidare judiciară, fapt adus la cunoştinţa instanţei de apel la termenul din 25 octombrie 2005 şi probat în cauză prin depunerea sentinţei nr. 1524 din 1 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
În consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru ca instanţa să configureze cadrul procesual în raport de dispoziţiile legale imperative ale Legii nr. 64/1995 şi să procedeze la citarea administratorului judiciar al pârâtei SC B.C.A. SA, urmând, totodată, să se pună în discuţia părţilor şi măsura suspendării judecăţii cererii conform art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Rejudecând apelul, instanţa a dispus la termenul din 7 noiembrie 2006 introducerea în cauză şi citarea administratorului judiciar şi a respins la termenul din 28 noiembrie 2006 suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la acel moment, cu motivarea că prin apelul formulat pârâta debitoare tinde la reducerea sau anularea în tot a pretenţiilor reclamantei.
Pe fondul apelului, prin Decizia comercială nr. 83 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, instanţa a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa de fond în sensul respingerii acţiunii, ca nefondate, reţinându-se că întregul debit a fost achitat, fapt recunoscut şi de reclamantă la 24 noiembrie 2004, iar pentru suma de 48.007 dolari S.U.A. părţile nu au mai stipulat plata penalităţilor.
Nemulţumită de această decizie reclamanta SC I.P. SA, fostă SC A. SA, a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică Decizia din apel pentru că ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, judecătorii nearătând în cuprinsul hotărârii motivele în temeiul cărora şi-au format convingerea, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea fiind insuficientă şi superficială.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică Decizia din apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ., în ceea ce priveşte debitul principal.
În esenţă, recurenta susţine pe acest aspect că atât prin motivele de apel cât şi prin precizările făcute ulterior, pârâta a recunoscut că mai datorează 48.007 dolari S.U.A. reclamantei, sumă care s-a şi executat silit în temeiul hotărârii de fond, investită cu formulă executorie în timpul apelului, pe lângă cei 111.782 dolari S.U.A. achitaţi de bunăvoie de pârâtă, fiind astfel achitat în întregime întregul debit convenit de părţi la 15 ianuarie 2004.
Ori instanţa de apel, respingând în apel acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, a desfiinţat astfel titlul în baza căruia pârâta a fost executată silit şi a executat din proprie iniţiativă parte din debit, ceea ce înseamnă că i s-a dat posibilitatea să solicite întoarcerea executării, în asemenea condiţii plata făcută de ea în temeiul titlului executoriu şi al convenţiei părţilor din 15 ianuarie 2004, fiind nedatorată.
Cât privesc penalităţile de întârziere instanţa de apel greşit a reţinut că ele nu mai sunt datorate pentru suma de 48.007 dolari S.U.A. deoarece prin convenţia din 15 ianuarie 2004 ea nu a renunţat la aceste penalităţi care, de altfel, erau stipulate în contractul iniţial în art. 5.4 şi care sunt consecinţa executării cu întârziere a obligaţiei de plată asumată prin contract.
Renunţarea la penalităţi nu poate fi prezumată, ci ea ar fi trebuit expres înserată în convenţia din 15 ianuarie 2004, ceea ce nu s-a întâmplat, prin soluţia dată pe acest aspect instanţa de apel subrogându-se voinţei părţilor şi încălcând astfel dispoziţiile art. 969 C. civ.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe parcursul soluţionării recursului recurenta a dovedit că faţă de intimata pârâtă s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, depunându-se la dosar copia sentinţei comerciale nr. 3547 din 1 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, care însă nu e irevocabilă.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că acţiunea reclamantei a fost introdusă la 7 august 2003, precizată la 28 mai 2004 urmare celor convenite de părţi prin procesul verbal din 15 ianuarie 2004.
Debitul convenit de părţi la această dată s-a stabilit la 159.789 dolari S.U.A., debit care, necontestat de către reclamantă, s-a achitat integral prin plăţi făcute din proprie iniţiativă de pârâtă, 111.782 dolari S.U.A., iar diferenţa de 48.007 dolari S.U.A. prin executare silită, inclusiv a penalităţilor de întârziere stabilite la fond în temeiul clauzelor contractuale, executare făcută prin poprirea încuviinţată prin încheierea nr. 1450 din 30 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pe parcursul derulării primului apel.
Instanţa de apel, în rejudecare, având în vedere cuantumul despăgubirilor convenit de părţi la 15 ianuarie 2004 şi împrejurarea că pârâta l-a şi executat, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Soluţia instanţei de apel este greşită deoarece ignoră faptul că plăţile s-au făcut fie benevol, fie prin executare silită a sentinţei de fond, aşa încât ea nu era nefondată, ci, eventual, rămasă fără obiect prin plăţile deja făcute de pârâtă în temeiul celor convenite de părţi la 15 ianuarie 2004.
Câtă vreme pârâta a recunoscut debitul convenit şi l-a şi executat, ulterior, instanţa nu putea aprecia că cererea reclamantei, admisă în parte la fond, era nefondată, încălcând astfel cele convenite de părţi la 15 ianuarie 2004.
De asemenea, instanţa de apel greşit a reţinut că penalităţile de întârziere nu mai sunt datorate deoarece părţile n-au mai stipulat penalităţi ca fiind datorate la 15 ianuarie 2004 deoarece, din această convenţie rezultă că părţile au negociat doar asupra debitului nu şi asupra penalităţilor de întârziere care curgeau în temeiul contractului nr. 2441 din 23 noiembrie 2000.
Ori nu se poate prezuma că părţile au renunţat la aceste penalităţi câtă vreme convenţia lor nu cuprinde vreo astfel de clauză.
În consecinţă, curtea apreciază ca întemeiată critica reclamantei recurente întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel dând o greşită interpretare convenţiei părţilor din 1 ianuarie 2004 şi făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Cât priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., curtea o apreciază, ca nefondată, motivarea insuficientă, în opinia recurentei, neechivalând cu nemotivarea soluţiei.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia dată, ţinând cont şi de noile dovezi făcute în apel.
În consecinţă, recursul reclamantei urmează a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei, ca nefondat, urmând a fi menţinută soluţia instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată să plătească recurentei reclamante suma de 3.232,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, această sumă fiind achitată de recurentă cu titlu de taxe de timbru. Onorariul avocatului ales nu poate fi acordat, el nefiind dovedit în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.P. SA (fostă SC A. SA) Bucureşti împotriva deciziei nr. 83 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC G.M. SA Bucureşti prin administrator judiciar SC B.C.A. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 9186 din 2 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimata să plătească recurentei suma de 3.232,10 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3992/2007. Comercial → |
|---|
