ICCJ. Decizia nr. 4009/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4009/2007
Dosar nr. 4115/100/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 9 iunie 2006, reclamantul C.G., în calitate de asociat şi administrator al SC N. SRL, a chemat-o în judecată pe pârâta G.R. (fostă C.), pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa de judecată să dispună în principal excluderea acesteia din SC N. SRL şi în subsidiar dizolvarea societăţii mai sus menţionată.
A motivat cererea sa, în fapt, arătând că reclamantul şi pârâta au fost căsătoriţi şi au administrat această societate până în anul 2006 când pârâta a intentat acţiune de divorţ.
A urmat o perioadă când pârâta nu a mai participat la administrarea societăţii deoarece a fost plecată din localitate, reclamantul rămânând să administreze singur societatea. A arătat în continuare că a încercat o conciliere între cei doi privind retragerea pârâtei din societate, dar aceasta nu a acceptat, continuând doar să vină în magazinele societăţii să ridice mărfuri sau bani în scop personal, salariaţii neputând să se opună deoarece o cunoşteau ca fiind asociat.
La data de 27 septembrie 2006 pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat excluderea reclamantului din societate.
Prin sentinţa civilă nr. 411 din 21 februarie 2007, Tribunalul Maramureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului pârât a dispus excluderea pârâtei din SC N. SA Borşa, a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă, a dispus înscrierea hotărârii în R.C. şi publicarea în M. Of. partea a IV-a pe cheltuiala celui interesat.
În motivarea hotărârii, Tribunalul a reţinut că pârâta reclamantă a săvârşit fapte de natura celor care se circumscriu prevederilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 modificată, privind excluderea asociatului, precizând şi argumentând aceste fapte.
Astfel, s-a reţinut că s-a dovedit prin înscrisuri şi martori precum şi prin recunoaşterea pârâtei că aceasta nu a mai participat la activitatea de administrare a societăţii, că a luat mărfuri şi bani din magazinele societăţii, pe care le-a folosit în interes personal. S-a demonstrat că mărfurile şi banii s-au luat fără acceptul reclamantului.
Comportamentul pârâtei reclamante a determinat lipsa de încredere reciprocă, necesară gestionării comune a afacerilor, specifică asociaţilor, aşa încât asociatul lipsit de culpă este îndreptăţit să preîntâmpine o eventuală păgubire a societăţii, cerând excluderea asociatului în culpă, astfel că acţiunea este întemeiată.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva acestei sentinţe a fost respins de către Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 127 din 12 iunie 2007, prin care a fost obligată pârâta reclamantă şi la cheltuieli de judecată, în sumă de 2.000 lei.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta reclamantă a comis fraudă în dauna societăţii abuzând de prerogativele sale în exercitarea drepturilor izvorâte din raportul de mandat managerial cât şi din simpla calitate de asociat, faptele sale de a ridica mărfuri şi sume de bani din magazinele societăţii fiind edificatoare în acest sens. A reţinut, de asemenea, că reclamantul pârât a făcut dovada rambursării împrumutului acordat societăţii, astfel că susţinerea pârâtei reclamante în sensul că banii luaţi din societate i-a folosit pentru rambursarea creditelor, nu se susţin.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1), pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Privitor la motivul invocat în temeiul pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., a precizat că nici în hotărârea de fond şi nici în cea din apel nu sunt cuprinse motivele care să justifice concluzia că aceasta a avut intenţia de a frauda societatea, simplul fapt al ridicării de sume de bani sau marfă, neconstituind o prezumţie a intenţiei, deoarece, acest lucru nu s-a făcut public, marfa urmând să fie plătită din drepturile salariale iar numerarul a fost folosit la plata unui credit al societăţii (OP 01 din 16 mai 2006), aşa încât aceste fapte nu au pus în pericol funcţionarea societăţii, neavând gravitatea unor fapte care să ameninţe însăşi existenţa societăţii, patrimoniul societăţii nefiind micşorat substanţial. Marfa şi numerarul au fost ridicate public şi nu în detrimentul societăţii.
Faţă de aceste împrejurări, în mod greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Recursul este nefondat.
Deşi nu a motivat nelegalitatea deciziei raportată la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", recurenta l-a invocat, astfel că verificând Decizia atacată sub acest aspect, se constată că instanţa a motivat pe larg argumentele pentru care a fost pronunţată soluţia excluderii pârâtei reclamante din societate, reţinând că în condiţiile cerute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care prevede expres că poate fi exclus din societate de persoane asociatul administrator care comite frauda în daune societăţii sau care fără consimţământul celorlalţi întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său, ridicarea de mărfuri şi bani din magazinele societăţii fără acordul reclamantului pârât şi utilizarea lor în interes personal, sunt fapte elocvente în sprijinul demonstrării fraudei.
În ceea ce priveşte pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, se constată că nici acest motiv nu este întemeiat.
Dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 conform cărora „poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii." au fost aplicate corect la împrejurările de fapt analizate în cauză.
Aşa cum a motivat instanţa de apel, orice delict intenţionat săvârşit în dauna societăţii de către administratorul asociat, indiferent dacă prejudiciul condiţionat de lege se produce în sfera gestiunii interne sau în sfera relaţiilor cu terţii, se sancţionează cu excluderea, tocmai datorită calităţii de administrator şi a încrederii de care trebuie să se bucure titularul acestei funcţii.
Ridicarea banilor şi mărfurilor din magazinele societăţii, fără acordul celuilalt administrator şi folosirea lor în interes personal demonstrează pe deplin fraudarea societăţii, de către pârâta reclamantă care avea calitatea de administrator, alături de reclamantul pârât.
Se constată astfel că motivele invocate nu sunt în măsură a schimba soluţia pronunţată, Decizia atacată fiind legală, recursul urmând a se respinge.
Intimatul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanţa depusă la dosar, care vor fi admise conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta G.R. împotriva deciziei nr. 127 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească suma de 1.000 lei către intimatul C.G. cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3884/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4080/2007. Comercial → |
|---|
