ICCJ. Decizia nr. 414/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 414/2007
Dosar nr. 26246/2/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta A.D.S. BUCUREŞTI a solicitat obligarea pârâtei SC A.I. SA la plata sumei de 8.900.138.418 lei reprezentând redevenţă neachitată, penalităţi de întârziere conform clauzei penale şi constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. 36 din 26 aprilie 2000 conform pactului comisoriu de gr.III stipulat în art. 5.3 din contract.
Litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 2433 din 24 mai 2005, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4.843.421.846 lei redevenţă, la 4.330.471.885 lei penalităţi de întârziere şi la 248.231.194 lei TVA, penalităţile fiind acordate şi în continuare până la plata debitului conform clauzei stipulată în art. 5.2 din contract. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat reziliat contractul de concesiune nr. 36/2000.
Sentinţa instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 148 din 27 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A.D.S. BUCUREŞTI.
Instanţa de apel a reanalizat situaţia de fapt şi probele administrate de instanţa de fond în condiţiile în care apelul nu a fost motivat şi a stabilit că atât clauza contractului privind plata redevenţei cât şi clauza privind plata penalităţilor a fost interpretată corect. De asemenea, instanţa de control a avut în vedere şi expertiza efectuată în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate, pentru a stabili că a fost bine determinat atât cuantumul redevenţei cât şi al penalităţilor de întârziere. Au fost citate în sprijinul argumentelor respective, art. 969 şi 970 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru a reţine că au fost administrate probe pertinente cauzei şi în continuare, că s-a făcut o corectă aplicare a pactului comisoriu de gr.III, pe care părţile l-au stipulat în contract .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta A.D.S. BUCUREŞTI prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat fără să indice sensul în care consideră că se impune modificarea sau casarea deciziei recurate.
În esenţă, în argumentarea acestui motiv, recurenta a susţinut că la al doilea termen, din 25 mai 2004, şi-a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 9.805.794.386 lei, majorare de care instanţa de fond nu a ţinut seama întrucât nu se regăseşte nici o apreciere în considerentele sentinţei nr. 2433 din 24 mai 2005, în legătură cu suma majorată.
Această cerere de majorare a câtimii pretenţiilor, a mai susţinut recurenta, nu a fost avută în vedere nici în analiza apelului prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu o cale extraordinară de atac, reglementată de Titlul V, Capitolul 1 secţiunile I şi II C. proc. civ., nedevolutivă, care poate fi promovată numai în condiţiile de formă şi fond prevăzute procedural. Respectarea cerinţelor privind cuprinsul cererii de recurs este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ceea ce confirmă în plus că această cale de atac de reformare impune numai analiza motivelor de nelegalitate şi nu o rejudecare a fondului.
În raport de aceste precizări se constată că deşi recurenta a invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în realitate a criticat soluţia instanţei pentru o problemă de fond legată de determinarea cuantumului sumei datorate. Totodată se reproşează instanţei de apel în condiţiile în care reclamanta a încălcat prevederile art. 287 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care impun anumite cerinţe în legătură cu conţinutul cererii de apel, că nu a examinat soluţia fondului şi sub aspectele invocate în acest recurs, drept motive de nelegalitate. Se poate observa însă că apelul reclamantei nu a fost motivat deşi arătarea motivelor de fapt şi de drept în calea de atac a apelului sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii.
Raportat la aceste dispoziţii nu se poate reţine că apelanta recurentă i-a cerut instanţei să facă aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta a încălcat dispoziţiile procedurale pentru promovarea căii de atac a apelului iar instanţa a procedat la o analiză a fondului numai în raport de probele administrate în primă instanţă.
Revenind la recurs, este de reţinut pe de o parte că instanţa nu poate invoca motive pe care nu le-a supus spre analiză instanţei de apel întrucât nu are alegerea de a le supune spre analiză fie în apel, fie în recurs, iar pe de altă parte această analiză nici nu este posibilă în recurs faţă de motivul invocat. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta trebuia să demonstreze că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Aceste ipoteze ale textului nu rezultă din expunerea criticii redate mai sus aşa încât recursul reclamantei se vădeşte nefondat. De altfel, art. 314 C. proc. civ., subliniază, alături de toate celelalte reglementări privind promovarea şi susţinerea unui recurs, cu evidenţă caracterul nedevolutiv al recursului lucru firesc faţă de împrejurarea că recurenta a avut deja la dispoziţie apelul, cale de atac devolutivă în care putea să pună în discuţie chestiuni de fapt.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanta A.D.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 148 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4145/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4136/2007. Comercial → |
|---|
