ICCJ. Decizia nr. 4145/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4145/2007
Dosar nr. 27515/2/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 noiembrie 2004, reclamanţii C.G.S., P.F. şi Şt.G.G. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA şi SC R.P.E. SRL să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 25 octombrie 2002 şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a celor 10 contracte de vânzare-cumpărare încheiate fără aprobarea legală a A.G.A. între cele două pârâte şi menţionate în cuprinsul cererii ce au ca obiect înstrăinarea de către SC T. SA către SC R.P.E. SRL a unor terenuri situate în comuna Voluntari, judeţ Ilfov şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2101 din 9 mai 2005, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a SC T. SA din 15 octombrie 2002;
S-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere, şi pârâtele au fost obligate în solidar la 2.000.000 lei reprezentând onorariu de avocat, iar pe SC T. SA la 345.000 lei taxă de timbru şi timbru judiciar .
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în speţă, nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale art. 110 alin. (2), art. 113 alin. (1) lit. 1) şi 117 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea şi desfăşurarea şedinţei A.G.A. din 25 octombrie 2002, ceea ce duce la nulitatea absolută a hotărârii adoptate la acea dată.
Instanţa a stabilit că s-au încălcat clauzele din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 584/1994 şi 157/1994 şi din Statutul SC T. SA privind interdicţia de vânzare timp de 10 ani de la semnarea contractului cu F.P.S., dar cu toate acestea reclamanţii nu au putut dovedi reaua credinţă a societăţii cumpărătoare la încheierea convenţiilor.
Apelurile declarate de reclamanţi şi pârâta SC R.P.E. SRL împotriva sentinţei instanţei de fond au fost respinse prin Decizia comercială nr. 535 din 3 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În termen legal, reclamantul C.G.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
A susţinut recurentul că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 19 lit. d) din Statutul societăţii şi art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că organele persoanei juridice în cazul societăţii pe acţiuni sunt adunarea generală a acţionarilor şi consiliul de administraţie şi nu cum s-a reţinut de instanţă că acţionarul majoritar reprezintă un organ al persoanei juridice.
S-au aplicat greşit şi dispoziţiile art. 19 lit. d) din Statutul societăţii în sensul că preşedintele consiliului de administraţie nu avea nevoie de aprobarea Adunării Generale, cât timp se prevede că acest consiliu probă operaţiunile de cumpărare şi vânzare, dar condiţionat de acordarea acestei competenţei de Adunarea Generală.
S-a susţinut că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 atunci când a reţinut că administratorul societăţii poate înstrăina bunuri aflate în patrimoniul societăţii a căror valoare nu depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, fără a avea nevoie de acordul adunării generale a acţionarilor. Că în speţă, acţionarul majoritar C.C., prin încheierea celor 10 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare având ca obiect bunuri care sunt sub jumătate din valoarea activelor societăţii a înstrăinat 90 % din activele societăţii în mod nelegal, întrucât nu a avut acordul sau împuternicirea adunării generale a acţionarilor.
S-a invocat că instanţele au aplicat în mod greşit teoria terţului dobânditor de bună credinţă şi a menţinut contractele de vânzare – cumpărare, deşi pe de o parte nu erau îndeplinite condiţiile legale, iar pe de altă parte, o astfel de soluţie încalcă dispoziţiile imperative ale art. 38 din Legea nr. 7/1996 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
A arătat recurenta că părţile au încheiat contractele de vânzare cumpărare prin fraudă la lege, iar SC R.P.E. SRL avea toate indiciile să constate din actele prezentate de vânzător lipsa procedurii de convocare a acţionarilor la A.G.A. şi faptul că imobilul a fost dobândit de la F.P.S. cu interdicţia înstrăinării pe termen de 10 ani.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC R.P.E. SRL a solicitat respingerea recursului întrucât la pronunţarea soluţiei nu s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, contrar acestor dispoziţii instanţa de apel nu s-a preocupat să răspundă la motivele invocate de reclamanţii C.G.S., Şt.G.G. şi P.F. în cererea formulată, în sensul că nu se aplică teoria terţului dobânditor de bună credinţă privind cele 10 contracte de vânzare cumpărare şi că acestea au fost încheiate prin complicitate la fraudă între cele două intimate-pârâte.
Instanţa de apel nu a analizat criticile recurenţilor sub acest aspect şi anume că aceste contracte s-au încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 966 şi 968 temei juridic pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea.
De menţionat că, instanţa a examinat numai primul motiv de apel prin care s-a invocat nulitatea celor 10 contracte de vânzare cumpărare întrucât preşedintele Consiliului de administraţie al SC T. SA nu a avut aprobarea Adunării Generale pentru a înstrăina imobilele ce au făcut obiectul acestora.
Aşa fiind, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea direct în faza recursului a motivelor ar priva partea de un grad de jurisdicţie şi implicit ar duce la încălcarea principiului „non omisso medio".
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) cu referire la art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantul C.G.S. să se caseze Decizia atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi celelalte susţineri invocate ca apărări de către reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 535 din 3 noiembrie 2006, pronunţată de Curteade Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 414/2007. Comercial → |
|---|
