ICCJ. Decizia nr. 417/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 417/2007

Dosar nr. 1125/36/2006

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 august 2005 reclamantul G.ŞT. a solicitat iniţial pe calea opoziţiei şi apoi prin modificarea în acţiune de drept comun constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale extraordinare din 19 august 2005 şi a actelor adoptate precum şi radierea menţiunilor înregistrate în Registrul Comerţului.

Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 42 din 10 ianuarie 2006, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtă şi a respins cererea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin Decizia civilă nr. 150 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

S-a reţinut în considerentele deciziei că reclamantul nu a criticat hotărârea luată în anularea generală din punct de vedere al rezultatului votului, iar faptul că a votat împotriva procesului verbal de numărare a votului nu îi conferă acestuia dreptul de a contesta hotărârea în totalitate, inclusiv sub aspectul problemelor votate pentru că motivele invocate de reclamant privesc alte elemente cu privire la care reclamantul nu a votat contra.

Instanţa a stabilit că procedura reglementată de art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 este aplicabilă atât atunci când se urmăreşte constatarea nulităţii absolute, cât şi atunci când se tinde la declararea nulităţii relative a unei hotărâri a adunării generale, dar aceste dispoziţii nu disting între hotărârile care încalcă norme de ordine publică şi cele care încalcă norme supletive.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii acestuia, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar pe fond admiterea acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a hotărârilor luate de Adunarea Generală la data de 19 august 2005 pentru lipsa cvorumului necesar şi legal.

A susţinut recurentul că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că nu are calitate procesuală activă întrucât nu a votat împotriva hotărârilor luate, cât timp a criticat modalitatea de convocare şi cvorumul necesar pentru a se lua hotărâri valide, cerinţe legale a căror nerespectare atrag nulitatea hotărârilor adoptate.

Recurentul a precizat că s-a opus ca lucrările şedinţei să fie conduse de o persoană care avea calitatea de invitat dar acest aspect nu a fost consemnat în cuprinsul procesului verbal al şedinţei, iar votul său negativ este dovedit prin lipsa semnăturii de pe acest înscris.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă SC M.A. a solicitat respingerea recursului întrucât dispoziţiile art. 44 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 1/2005 cer îndeplinirea a două condiţii cumulative pentru a ataca în justiţie hotărârea adunării generale, respectiv calitatea de membru cooperator şi să fi votat împotriva unui punct de pe ordinea de zi, această ultimă cerinţă nu este îndeplinită.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei „hotărîrile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi şi ale actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat la adunarea generală".

Recurentul-reclamant a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor acestor dispoziţii legale, în sensul că are calitatea de membru cooperator şi a votat împotrivă în ceea ce priveşte cvorumul legal pentru luarea hotărârilor de către Adunarea Generală din 19 august 2005.

În mod greşit ambele instanţe au reţinut că reclamantul nu are calitate procesuală activă să atace această hotărâre întrucât a votat numai împotriva procesului verbal de numărare a votului şi nu a contestat rezultatul votului, cât timp dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 nu face nici o distincţie în acest sens.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Statutul cadru al Societăţii Cooperative Meşteşugăreşti „la prima convocare, adunarea generală ordinară este legal constituită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor cooperatori şi poate lua hotărâri valabile cu majoritatea voturilor membrilor cooperatori prezenţi".

Ori, recurentul-reclamant prin acţiune a susţinut că şedinţa A.G.A. nu a fost statutară, că nu a existat cvorumul legal pentru a se lua hotărâri valide, în sensul că au participat un număr mai mic de membrii cooperatori decât cel minim prevăzut de lege.

Limita minimă a cvorumului pentru prima convocare a adunării ordinare este de ordine publică, iar sancţiunea în cazul încălcării ei este nulitatea absolută a hotărârii.

Aşa fiind, reclamantul avea calitatea să ceară constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale adoptate la 19 august 2005, cât timp era membru cooperator şi a votat împotrivă întrucât nu exista cvorumul legal pentru a se lua hotărâri valide, condiţii cerute de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005.

Pentru considerentele reţinute şi având în vedere că litigiul a fost soluţionat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, urmează ca potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamant, să se caseze Decizia atacată şi sentinţa tribunalului şi să se trimită spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admiterecursul declarat de reclamantul G.ŞT. împotriva deciziei nr. 150 din 15 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 42 din 10 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 417/2007. Comercial