ICCJ. Decizia nr. 418/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 418/2007
Dosar nr. 4240/42/2006
Şedinţa publică din 26ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA BUZĂU – PAVILION TEHNIC, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:
1 - obligarea pârâtei să comunice data la care încetează ipoteca asupra bunurilor care fac obiectul contractului de închiriere nr. 917 din 10 noiembrie 2004, inclusiv o copie a contractului, urmând a se stabili un termen pentru executarea acestei obligaţii, cu obligarea la plata daunelor cominatorii în cuantum de 10 lei pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei;
2 - obligarea pârâtei să încheie contractul de vânzare-cumpărare asupra bunurilor care fac obiectul contractului de închiriere pentru suma de 145.000.000 lei ROL, cu obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, calculate până la data îndeplinirii obligaţiilor asumate;
3 - instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie asupra bunurilor ce facobiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare până la îndeplinirea obligaţiilor precizate.
Prin sentinţa nr. 147 din 27 martie 2006, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea în esenţă că în speţă, convenţia încheiată este un contract numit şi nu mixtastfel cum susţine reclamanta şi că acea clauză cuprinsă la cap.XII alin. (2) nu împrumută convenţiei trăsături ale contractului de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, instanţa reţine că nu poate impune pârâtei încheierea contractului de vânzare-cumpărare întrucât s-ar încălca dispoziţiilor art. 948 C. civ.
Mai reţine totodată ca neîntemeiată şi solicitarea reclamantei referitoare la acordarea daunelor cominatorii.
Împotriva sentinţei fondului, a declarat apel reclamanta G.D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece prin contractul încheiat, părţile au convenit ca în momentul în care imobilul ce face obiectul contractului va fi liber de sarcini, să încheie un contract de vânzare-cumpărare la preţul de 145.000.000 lei ROL.
Instanţa de apel, analizând criticile aduse sentinţei fondului, a constatat că apelul este fondat, astfel încât a admis apelul şi pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pârâta să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, conform clauzei înscrisă la cap.XII alin. (2) din contractul de închiriere nr. 917 din 10 noiembrie 2004.
Cu privire la celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, instanţa de apel a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect, iar capetele de cerere privind daunele şi dreptul de retenţie, ca nefondate.
În motivarea soluţiei, Curtea de Apel a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, precum şi dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv art. 1437 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 200 din 27 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta SC A. SA BUZĂU - PAVILION TEHNIC, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a criticat în dezvoltarea motivului de recurs invocat, soluţia pronunţată de instanţa de apel, sub aspectul clauzei înscrisă la cap.XII din contractul de închiriere, precum şi sub aspectul calificării naturii juridice a contractului.
Recurenta apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegală, având în vedere că acea clauză cuprinsă la cap.XII din contract nu reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare şi că promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare a terenurilor nu i se pot aplica regulile consensualismului.
Mai susţine recurenta că fără consimţământul dat în formă autentică nu se poate naşte valabil o promisiune de înstrăinare a unui imobil – teren şi pe cale de consecinţă, nici una din părţi nu poate obliga cealaltă parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nici la plata de daune interese.
Pentru motivele invocate, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei fondului, ca fiind temeinică şi legală.
Recursul este nefondat.
Analizând criticile aduse deciziei atacate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine:
Recursul, potrivit reglementării din Titlul V, Capitolul I C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac care poate fi promovată numai în condiţiile de formă şi fond prevăzute procedural.
În acest sens, art. 304 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
În raport de aceste precizări, se constată că prin recursul de faţă, deşi recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea acestuia, reiterează susţinerile făcute în faţa instanţelor de fond şi apel, exprimând chestiuni de fond legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză.
Faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că susţinerile recurentei se referă la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu se pot încadra în textul de lege menţionat care priveşte aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate.
Pe cale de consecinţă, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA BUZĂU - PAVILION TEHNIC, împotriva deciziei nr. 200 din 27 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 417/2007. Comercial → |
|---|
