ICCJ. Decizia nr. 422/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 422/2007

Dosar nr. 842/1/2006

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2006, B.C.R. SA cu sediul în Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu intimata SC P. SA BUCUREŞTI şi SC P. SA BUCUREŞTI prin lichidator judiciar SC A.G.E. SRL BUCUREŞTI să se dispună revizuirea deciziei comerciale nr. 2525 din 14 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, să se modifice această hotărâre în sensul înregistrării la masa credală a creditoarei B.C.R. SA, sucursala sector 3 cu suma de 2.250.858,90 dolari S.U.A., 690.625,91 C.H.F. şi 49.736.801 lei aşa cum s-a pronunţat judecătorul sindic.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.

S-a susţinut, în esenţă, că debitoarea contestatoare a investit instanţa de fond (judecătorul sindic) numai cu cererea referitoare la valoarea creanţei solicitate de bancă a dobânzilor şi a modului în care banca trebuia să urmărească recuperarea creanţelor şi a cerut să se constate stins debitul către bancă ca efect al cesionării unor creanţe pe care debitoarea le avea faţă de diverse societăţi comerciale.

Că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost investită, respectiv stabilirea valorii în lei a creanţei băncii în raport de data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC P. SA BUCUREŞTIsau data declarării creanţei.

În ceea ce priveşte pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., s-a susţinut că Decizia comercială 1796 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a casat sentinţa comercială nr. 1310 din 17 iulie 2003 conform căreia s-a dispus înscrierea creanţei B.C.R. SA în lei şi Decizia comercială nr. 2525 din 14 decembrie2005 prin care s-a modificat sentinţa comercială nr. 1336 din 11 octombrie 2004 şi s-a dispus înscrierea creanţei B.C.R. în echivalent lei, sunt contradictorii.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreptă la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se solicită.

Articolul 323 alin. (2) C. proc. civ., prevede şi o excepţie de la regulă în sensul că în situaţia prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

În speţă, revizuienta a invocat două motive a căror competenţă revine unor instanţe diferite.

Faptul că pentru temeiul prevăzut de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., competenţa revine Înaltei Curţi, nu poate duce la o prorogare de competenţă şi pentru celălalt motiv deoarece regulile privind competenţa materială nu pot fi încălcate, fiind de ordine publică.

Aşa fiind, urmează a se examina numai cererea de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şisub acest aspect cererea de revizuire nu este fondată.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Suportul legal al acestui caz de revizuire îl constituie respectarea principiului autorităţii lucrului judecat şi prin aceasta se urmăreşte anularea ultimei hotărâri pronunţate.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece soluţiile despre care se susţine că ar fi contradictorii sunt date în aceeaşi cauză, însă pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac formulate de părţile din ligitiu, fără să fie încălcată autoritatea de lucru judecat.

Aşa fiind, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

Se va trimite cererea având ca temei juridic dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., la Curtea de Apel Bucureşti, competentă spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2525 din 14 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aecţia a V-a comercială, formulată de revizuienta B.C.R. SA BUCUREŞTI, în ceea ce priveşte art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca nefondată.

Trimite cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. la Curtea de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 422/2007. Comercial