ICCJ. Decizia nr. 296/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 296/2007
Dosar nr. 7407/1/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC G.E. SRL, a chemat în judecată pe pârâtul R.N. solicitând să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 305 mp.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul solicită stabilirea hotarului despărţitor între proprietatea sa şi a reclamantei.
Judecătoria Calafat, prin sentinţa civilă 773 din 15 septembrie 2004, a admis acţiunea, a obligat pe pârât să lase în deplină proprietate suprafeţele de 197 mp. şi 108 mp. în parcelele 1 cc şi 2 cc, a respins cererea reconvenţională şi a obligat la 553.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj, sesizat cu apelul declarat împotriva sentinţei susmenţionate, prin Decizia 51 din 7 martie 2005, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Prin Decizia 61 din 9 martie 2006, curtea de apel a admis apelul pârâtului a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea a obligat pe pârât să lase în proprietate suprafaţa de 0,0216 ha teren situat în comuna Pleviţa conform raportului de expertiză, a admis cererea reconvenţională şi a stabilit hotarul despărţitor al proprietăţilor aliniamentul din schiţa de plan.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, declară recurs O.D.F., terţ în litigiul de faţă, solicitând totodată admiterea cererii sale de intervenţie în interesul pârâtului.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins.
Exercitarea căilor de atac este pusă de lege la dispoziţia părţilor nemulţumite de hotărârea judecătorească pronunţată, în vederea controlului judiciar efectuat de instanţele ierarhic superioare.
Astfel, calitatea procesuală conferă părţilor dreptul de a exercita căile de atac, excluzând, dat fiind caracterul relativ al hotărârii judecătoreşti, ale cărei efecte se produc numai între părţi, posibilitatea terţilor de a-şi manifesta opţiunile în legătură cu dispoziţiile instanţei.
Lipsit de calitatea procesuală pe care dispoziţiile procedurale le oferă în condiţii strict determinate, recurentul nu are deschisă calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti neopozabile lui.
Pe de altă parte, cererea de intervenţie în interesul pârâtului este la rândul ei inadmisibilă.
Dispoziţiile art. 49 C. proc. civ., dă dreptul oricărei persoane care are un interes să intervină într-o pricină însă înaintea instanţei de recurs se poate interveni numai în interesul uneia din părţi.
Calea de atac a recursului nu a fost exercitată de către partea în interesul căreia s-a formulat cererea de intervenţie aşa încât faţă de dispoziţiile art. 54 C. proc. civ., şi de principiul disponibilităţii procesului civil cererea de intervenţie nu poate fi primită.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei 61 din 9 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de O.D.F. împotriva deciziei nr. 61 din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 544/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 290/2007. Comercial → |
---|