ICCJ. Decizia nr. 49/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 49/2007
Dosar nr. 25626/2/2005
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la 31 august 2004, reclamantul municipiul BUCUREŞTI a chemat în judecată SC T.T. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata sumei de 50.087,80 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, din care 28.500 dolari S.U.A. aferentă perioadei septembrie 2002 – 30 martie 2004, majorări de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 5.253 dolari S.U.A. şi penalităţi de întârziere la socul de 45.000 dolari S.U.A., câştigat prin sentinţa civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, în sumă de 15.334,50 dolari S.U.A. pentru perioada septembrie 2002 – 31 martie 2004.
În susţinerea acţiunii reclamanta a arătat că, a încheiat cu pârâta contractul nr. 288 din 13 octombrie 2004, pentru repararea, modernizarea şi exploatarea spaţiului în suprafaţă de 423,7 m.p., situat în Bucureşti.
Întrucât SC T.T. SRL a înregistrat debite, contractul a fost reziliat în anul 2000. Deşi pârâta trebuia să evacueze spaţiul de la acea dată, pentru ca reclamanta să fie în măsură a-l închiria altor agenţi economici, aceasta continuă să-l utilizeze şi să obţină profit, astfel încât solicită contravaloarea lipsei de folosinţă şi penalităţi.
Ulterior, la 18 noiembrie 2004, reclamanta şi-a majorat pretenţiile, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 67.555,50 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în cuantum de 37.500 dolari S.U.A. pentru perioada septembrie 2002 – 30 septembrie 2004; majorări de întârziere aferente contravalorii lipsei de folosinţă în cuantum de 8.959,50 dolari S.U.A., pentru aceeaşi perioadă şi dobânzi la debitul câştigat prin sentinţa civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, în sumă de 21.096 dolari S.U.A. pentru perioada septembrie 2002 – 30 septembrie 2004.
Prin sentinţa comercială nr. 2619 din 2 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a respins cererea astfel cum a fost formulată şi precizată, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
La 13 octombrie 1994, între părţi s-a încheiat contractul de asociere nr. 288/1994, având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea spaţiului în suprafaţă de 423,43 m.p., situat în Piaţa Ilie Pintilie, în vederea desfăşurării de producţie şi comercializare produse din carne. În anul 2000, conform dispoziţiei Primarului General nr. 651 din 24 aprilie 2000 s-a reziliat contractul de asociere nr. 288 din 13 octombrie 1994.
Reclamantul susţine că, deşi contractul a fost reziliat, societatea pârâtă trebuia să evacueze spaţiul, însă aceasta a continuat să-l folosească astfel încât municipiul Bucureşti nu a putut încheia contracte cu privire la acest spaţiu, cu alţi agenţi economici.
În cauză a fost depusă sentinţa civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, din cuprinsul căruia rezultă că, între părţi a mai existat un litigiu cu privire la derularea contractului mai sus menţionat, ocazie cu care s-a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Piaţa Haralambie Borescu (fostă Ilie Pintilie).
Prin acţiune reclamanta şi-a invocat în obţinerea contravalorii lipsei de folosinţă propria culpă în neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor primarului general şi a sentinţei civile nr. 234 din 16 ianuarie 2002, tolerând pârâta în spaţiul comercial sus-menţionat, după rezilierea contractului.
De altfel, a sesizat Biroul Executorilor Judecătoreşti D.S. cu punerea în executare a titlului executoriu, fără însă a se proceda şi la evacuarea pârâtei întrucât deşi în considerente se face referire la evacuare, în dispozitiv nu s-a trecut şi această obligaţie.
Atitudinea reclamantului de a lăsa pârâta să folosească spaţiul în continuare după ce a obţinut titlul executoriu îi este imputabilă reclamantei, prin lipsă de diligenţă, în exploatarea spaţiului, neprocedând la evacuarea silită a pârâtei.
Conform art. 108 C. proc. civ., „nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Acest principiu este consacrat sub denumirea că, nimănui nu-i este permis să invoce propria culpă pentru obţinerea unui drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Faţă de aceste împrejurări şi cum reclamanta nu a făcut demersurile necesare pentru eliberarea spaţiului, instanţa de fond a respins primele două capete de cerere ca nefondate.
În ceea ce priveşte cel de al treilea capăt de cerere cu referire la dobânzi din debitul câştigat prin sentinţa civilă nr. 234 din 16 ianuarie 2002, instanţa l-a respins, întrucât s-a constatat că, s-a pus în executare sentinţa susmenţionată pentru obţinerea sumelor de bani din această hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel municipiul BUCUREŞTI prin primar general, criticând soluţia pronunţată prin reiterarea motivelor de la fondul cauzei.
Prin Decizia nr. 78 din 14 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, Municipiul Bucureşti solicitând admiterea lui şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se critică Decizia atacată pentru că reţine, în mod greşit, că reclamantul invocă propria culpă întrucât nu a procedat la evacuarea pârâtei deşi a cerut prin acţiune evacuarea pârâtei dar instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere iar în contract evacuarea spaţiului era prevăzută în sarcina pârâtei. De asemenea, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1082 şi 1084 C. civ., care îi permit reclamantului să solicite obligarea pârâtei atât la contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului cât şi la plata daunelor reprezentând majorări de întârziere.
Se mai susţine că în mod greşit s-a menţinut soluţia instanţei de fond de respingere a capătului de cerere privind dobânda la debitul datorat de pârâtă în baza sentinţei nr. 234/2002 a Tribunalului Bucureşti întrucât debitul nu a fost achitat nici până în prezent.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat întrucât, Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 969 C. civ. şi ale art. 18 din contractul de asociere al părţilor. Potrivit acestui din urmă text, în termen de 30 de zile de la data rezilierii contractului, asociatul se obligă să elibereze bunul ce face obiectul contractului de asociere, predându-l consiliului pe bază de proces-verbal în situaţia în care se află la acea dată. Este evident că această obligaţie contractuală care, potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părţi, atrage culpa pârâtei în lipsirea reclamantului de folosinţa spaţiului şi nicidecum a acestuia din urmă care, urmare rezilierii, a cerut şi instanţei evacuarea pârâtei.
Decizia atacată este greşită şi sub aspectul capătului de cerere privind dobânda datorată de pârâtă la debitul stabilit prin sentinţa nr. 234/2002 a Tribunalului Bucureşti întrucât pârâta nu a dovedit executarea sentinţei şi, dacă s-a făcut, data la care a fost executată, voluntar sau silit, pentru a se putea verifica dacă se datorează dobânzi, pe ce perioadă şi în ce cuantum.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantului. Având în vedere că instanţele, soluţionând cauza doar cu referire la culpa reclamantului în neeliberarea spaţiului de către pârâtă şi respectiv la presupusa executare silită a sentinţei nr. 234/2002, nu au intrat în cercetarea fondului procesului sub aspectul întinderii prejudiciului încercat de reclamant prin nepredarea spaţiului şi neexecutarea, sau executarea cu întârziere, a sentinţei nr. 234/2002 de către pârâtă, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Decizia atacată va fi casată în întregime şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului pe care reclamantul l-a încercat, va administra toate probele pe care le va aprecia ca necesare, în funcţie şi de cele propuse de părţi, şi în primul rând, o expertiză financiar-contabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul municipiul BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 78 din 14 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 72/2007. Comercial → |
|---|
