ICCJ. Decizia nr. 503/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 503/2007
Dosar nr. 2054/2/2006
Şedinţa publică din 2 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 66 din 27 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul A.B. în contradictoriu cu intimata A.D.S. în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în capitolul X din OUG nr. 51/1998 sunt prevăzute reguli speciale aplicabile fazei de executare silită, sub aspectul competenţei materiale în această fază nefiind prevăzute dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, contestaţia la executare, ca cerere incidentală, urmând să fie soluţionată într-o asemenea situaţie, de instanţa de executare de drept comun, în conformitate cu dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
Cum în speţă se contestă executarea silită pornită în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ce constituie titlu executoriu potrivit art. 2 din OUG nr. 64/2005, Curtea, în considerarea şi a scopului urmărit de legiuitor prin trimiterea la prevederile OUG nr. 51/1998 a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze pricina este instanţa de executare de drept comun.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, contestatorul A.B. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei spre competenta soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond abilitată de lege să soluţioneze contestaţia la executare ce vizează creanţe bugetare opuse de creditorul A.D.S.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea, respectiv interpretarea greşită a legii speciale OUG nr. 64/2005 şi prin raportare la norma expres cuprinsă în art. 45 din OUG nr. 51/1998.
În considerarea acestor dispoziţii şi a scopului edictării lor, contestaţia la executare urmează a fi soluţionată după normele cu caracter special prevăzute de OUG nr. 51/1998 şi nu după dispoziţiile de drept comun.
Intimata-pârâtă A.D.S. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998, articol inserat în capitolul IX al actului normativ, intitulat „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor", cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 prevede că dispoziţiile capitolelor VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998, inclusiv art. 45 din OUG nr. 51/1998, se aplică şi A.D.S.
Interpretând aceste dispoziţii şi ţinând cont de scopul urmărit de legiuitor prin trimitere la OUG nr. 51/1998, de punere la dispoziţia A.D.S., ca instituţie implicată în procesul de privatizare, a unor proceduri simplificate de urmărire a creanţelor, atât sub aspectul conferirii caracterului executoriu unor înscrisuri (contractele de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate cu A.D.S. în procedura de privatizare) cât şi sub aspectul întregii proceduri de executare, se apreciază că art. 45 din OUG nr. 51/1998 reprezintă norma legală ce statuează competenţa materială a Curţii de Apel în soluţionarea „cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu creanţele A.D.S. şi nu dispoziţia de drept comun prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
Aşadar, hotărârea atacată este dată cu greşita interpretare a precitatelor dispoziţii legale ca şi cele prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că sentinţa este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor legale imperative ce reglementează competenţa materială şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, pentru judecarea pe fond a contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul A.B. , împotriva sentinţei nr. 66 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează sentinţa şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea pe fond a contestaţiei la executare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 507/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 489/2007. Comercial → |
|---|
