ICCJ. Decizia nr. 513/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 513/2007
Dosar nr. 11273/1/2006
Şedinţa publică din 2 februarie 2007
Hzh 8Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10245/2001, reclamanta SC B. SA Bărcăneşti a chemat în judecată pe pârâta B.A., sucursala Prahova solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 22.090.334.292 lei, reprezentând reactualizarea debitului de 3.005.494.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 4021/ COM din 13 decembrie 2005, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins cererea formulată împotriva pârâtei A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondată, cererea principală formulată de SC B. SA Bărcăneşti, în contradictoriu cu R.B. SA Ploieşti.
Respinge cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru executarea cu întârziere a obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 nu poate avea drept temei decât răspunderea civilă delictuală.
Dispoziţiile art. 43 C. com., sunt aplicabile în cauzele în care creditorii, odată cu cererea de obligare a debitorilor la îndeplinirea obligaţiilor asumate, solicită şi obligarea acestora la plata despăgubirilor rezultate din executarea cu întârziere a acestor obligaţii.
În speţă, executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti poate aduce prejudicii creditorului, iar debitorul poate fi obligat să acopere aceste prejudicii, dacă se reţine atitudinea culpabilă şi fapta ilicită a acesteia în provocarea acestei daune, aşa cum însăşi reclamanta a susţinut în cererea de chemare în judecată, chiar dacă nu a indicat expres dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ.
În cauză, natura complexă a raporturilor juridice stabilite între cele două părţi, existenţa unor obligaţii reciproce a dus la suspendarea executării sentinţei civile nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 de către instanţa de recurs şi la admiterea cererii de revizuire formulată de către pârâta din prezenta cauză împotriva aceleiaşi sentinţe.
Chiar dacă această cerere de revizuire a fost ulterior respinsă în cursul procesului de faţă, admiterea ei iniţială a dovedit că pârâta nu a exercitat abuziv căile de atac reglementate de lege, ci cu intenţia de a-şi proteja propriile sale drepturi.
Întrucât, în cadrul exerciţiului normal al dreptului, cel ce se foloseşte de drepturile sale nu poate fi socotit că prejudiciază pe cineva instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, care să atragă răspunderea delictuală a pârâtei.
Privitor la cererea reconvenţională, aceasta a rămas fără obiect întrucât se întemeiază pe dispozitivul Deciziei civile nr. 681 din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, decizie care a fost modificată în tot prin Decizia civilă nr. 1971 din 28 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 94/ COM din 27 aprilie 2006, respinge, ca nefondat, apelul comercial declarat de reclamanta SC B. SA Bărcăneşti împotriva sentinţei civile nr. 4021/ COM din 13 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 2763/COM/2005, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi R.B. SA Ploieşti şi A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu poate fi primită critica conform cu care temeiul juridic al acţiunii nu ar fi fost art. 998 – art. 999 C. civ., ci art. 43 C. com., art. 371 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., prevederile OG nr. 9/2000. Aceasta pentru că temeiul de drept nu a fost indicat, iar pe de altă parte, din ansamblul considerentelor cererii de chemare în judecată, rezultă că argumentaţia este bazată pe instituţia răspunderii civile delictuale.
Precizarea unui temei de drept, în calea de atac, contravine dispoziţiilor procedurale şi nu leagă instanţa de fond, iar dispoziţiile art. 371 C. proc. civ., nu pot fi valorificate ca temei de drept substanţial pentru pretenţii formulate pe calea unei acţiuni distincte.
În temeiul art. 304 pct. 9 teza a doua C. proc. civ., reclamanta SC B. SA Bărcăneşti a declarat recurs, susţinând că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au dat o calificare juridică greşită acţiunii recurentei-reclamante, pe care în mod neîntemeiat au încadrat-o în categoria acţiunilor ce au la bază instituţia răspunderii civile delictuale, reglementată de art. 998 – art. 999 C. civ.
Indicarea greşită a unui temei juridic nu leagă instanţa, care este obligată să determine cadrul procesual exact, cerinţă ce rezultă din dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., prin care se reglementează unul din principiile de bază ale procesului civil, principiul rolului activ al judecătorului.
Chiar dacă recurenta-reclamantă a indicat în mod insuficient în acţiunea introductivă ca temeiuri juridice doar prevederile art. 43 C. com. şi prevederile OG nr. 9/2000, instanţa de apel trebuia să reţină că adevăratele temeiuri juridice ale acţiunii erau reprezentate de dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi art. 1084 C. civ., potrivit cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare", respectiv „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate".
Recursul nu este fondat:
Din cuprinsul cererii introductive rezultă că reclamanta nu a indicat temeiul de drept al pretenţiilor sale, însă întreaga argumentaţie se întemeiază pe instituţia răspunderii civile delictuale.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Principiul disponibilităţii obligă instanţa să se pronunţe exclusiv în limitele cererii introductive, intra-petita, în limitele cadrului procesual indicat de către reclamant.
Rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat făcându-se abstracţie de la principiul disponibilităţii. De la acest principiu specific procedurii civile nu s-ar putea deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără să existe o dispoziţie legală expresă.
Constatând că instanţele au pronunţat hotărâri cu aplicarea şi interpretarea judicioasă a legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respige, ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Bărcăneşti, împotriva deciziei nr. 94 din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 516/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 511/2007. Comercial → |
|---|
