ICCJ. Decizia nr. 595/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 595/2007
Dosar nr. 8505/1/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 28 octombrie 2004, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC A.E. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 41.650 Euro reprezentând contravaloare lucrări executate şi neachitate în cuantum de 35.000 Euro şi 6.650 Euro reprezentând TVA calculat la debitul facturat cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1 din 15 septembrie 2001 în baza căruia reclamanta în calitate de subantreprenor se obliga să execute lucrările cerute de antreprenorul general în persoana pârâtei, iar pentru lucrările executate s-a emis factura nr. 6453808 din 15 martie 2003.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii motivând că debitul a fost achitat prin compensare.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 724 din 29 iunie 2005, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, urmare probelor administrate, inclusiv expertiză contabilă, că reclamanta în calitate de subantreprenor a executat pentru pârâtă lucrări de construcţie a „halei producţie, reţele edilitare şi stingere incendiu" lucrări recepţionate fără obiecţiuni pentru care s-a emis factura nr. 6453808 din 15 martie 2003.
Din cuprinsul expertizei, s-a reţinut că reclamanta a facturat contravaloarea lucrărilor executate în valoare totală de 6.656.014.185 lei, sumă înregistrată în evidenţele contabile ale ambelor societăţi şi că au fost efectuate plăţi şi emise ordine de compensare, mai puţin suma pretinsă prin acţiune, sumă recunoscută atât prin interogatoriul luat cât prin toate încercările de conciliere şi procesele verbale încheiate cu această ocazie.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta criticile vizând faptul că deşi expertiza evidenţiază faptul că între cele două societăţi nu există obligaţii sau datorii reciproce instanţa în mod greşit a constatat că pârâta mai datorează reclamantei suma de 35.000 Euro plus 6.650 Euro TVA aspect ce nu corespunde nici pe departe realităţii contractuale între părţi.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 31 din 30 ianuarie 2006, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond s-a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că soluţia instanţei este nesusţinută de actele şi lucrările dosarului. Înlăturând concluziile raportului de expertiză, prima instanţă trebuia să analizeze celelalte probe efectuate în cauză din conţinutul facturii nr. 6453808 din 15 martie 2003 rezultând că suma de 1.440.775.756 lei reprezintă numai contravaloare materiale, menţiunea fiind trecută la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor" cu referire la contractul nr. 1/2001.
Cu petiţia înregistrată la data de 12 mai 2006 reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii respectiv procesele verbale de conciliere din 17 martie 2003 şi 3 februarie 2004 prin care beneficiara-intimată recunoaşte debitul.
Faptul că expertiza a arătat că din evidenţele contabile nu rezultă obligaţii şi datorii reciproce cu privire la materialele folosite la lucrarea efectuată nu înseamnă că valoarea manoperei la aceste lucrări nu trebuie achitată.
Se mai arată că în adevăr factura depusă cuprinde numai contravaloarea materialelor care nu face obiectul cauzei, suma solicitată reprezentând contravaloarea manoperei la lucrările executate la suma pretinsă în acţiune cu TVA.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Din cuprinsul deciziei criticate nu se poate reţine că s-ar fi schimbat natura şi înţelesul lămurit al raportului juridic dedus judecăţii, făcându-se o apreciere corectă a probelor administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă în raport cu obiectul cauzei dedus judecăţii.
Deşi se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din conţinutul motivelor de recurs nu rezultă în ce constă nelegalitatea deciziei, respectiv ce norme legale au fost încălcate.
Concilierea la care se referă recurenta nu poate constitui temei legal al obligaţiei de plată, întrucât nu este în concordanţă cu obiectul cauzei fiind vorba de materiale şi nu de manoperă, existând ordinele de compensare a materialelor folosite în cursul derulării contractului de subantrepriză.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi văzând şi prevederile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL LUGOJ, împotriva deciziei nr. 31 din 30 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 479/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 516/2007. Comercial → |
|---|
