ICCJ. Decizia nr. 560/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 560/2007
Dosar nr. 820/44/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 3019/2005, reclamanta SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA Ploieşti – S.D.F.E.E. Brăila, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. Galaţi, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 15.773.771.828 lei, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere aferente facturilor de energie electrică furnizată.
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 195 din 21 decembrie 2005, a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 15.773.771.828 lei, cu titlu de penalităţi şi la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 143/199 şi OUG nr. 37/2004, pentru exonerarea de la plata penalităţilor este necesar avizul Consiliului Concurenţei, aviz care, în speţă, nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională C.F.R. Galaţi a declarat apel criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 62 din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reţinând că instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în cauză, constatând că în lipsa unei decizii a Consiliului Concurenţei care să autorizeze ajutorul de stat, sau după caz, să constate că măsura notificată nu constituie ajutor de stat, pârâta nu poate beneficia de înlesnirile prevăzute de OUG nr. 37/2004.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în termen legal, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea celor două hotărâri pronunţate în cauză în sensul respingerii cererii intimatei.
În dezvoltarea motivului invocat, recurenta a susţinut în, esenţă, că, în mod greşit, cele două instanţe au reţinut că pentru scutirea de la plata penalităţilor era obligatorie notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea unei decizii în acest sens, având în vedere că procedura stabilită de Legea nr. 143/1999 instituie obligativitatea notificării doar acelor societăţi care, prin concurenţa pe care o exercită pe piaţă, faţă de alte societăţi care prestează servicii similare, beneficiază de scutiri de natura ajutorului de stat.
Recurenta arată că, fiind singura companie care administrează infrastructura feroviară, deci neavând concurenţă pe această piaţă, nu era necesară notificarea şi emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei, deoarece scutirea de la plata penalităţilor intervine prin efectul legii, conform dispoziţiilor art. 13 din OUG nr. 37/2004.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri potrivit art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, se constată că, în mod greşit, cele două instanţe au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 privind notificarea şi avizul expres al Consiliului Concurenţei, având în vedere că instituirea obligativităţii notificării, este prevăzută în cazul societăţilor care, prin concurenţa pe care o exercită pe piaţă faţă de alte unităţi care prestează aceleaşi servicii, beneficiază de scutiri de natura ajutorului de stat, conform art. 5 din Legea nr. 143/1999.
Or, în condiţiile în care C.N.C.F. C.F.R. SA este singurul agent economic care operează acest serviciu, neexistând concurenţă pe această piaţă, scutirea de la plata penalităţilor are loc prin efectul legii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 13 din OUG nr. 37/2004, astfel că nu se impunea emiterea unei decizii în acest sens de către Consiliul Concurenţei.
Potrivit prevederile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004, în care se arată că persoanele juridice care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţiile curente şi restante pentru consumul de energie electrică, până la 30 iunie 2004, beneficiază de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, ori, conform procesului verbal încheiat între părţi privind anularea penalităţilor, se constată că recurenta a întrunit evocatele cerinţe.
Aşa fiind, constatând întemeiată critica recurentei, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care o va modifica, în tot, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care o va schimba, în parte, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 315.554,51 lei RON (3.155.545.052 lei ROL), cu titlu de penalităţi şi suma de 1.577,93 lei RON (15779318,52 lei ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 15.800,78 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională Galaţi împotriva deciziei nr. 62 din 17 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Modifică Decizia atacată, admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 195 din 21 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Brăila, pe care o schimbă, în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 315.554,51 lei RON (3.155.545.052 lei ROL), cu titlu de penalităţi şi suma de 1.577,93 lei RON (15779318,52 lei ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 15.800,78 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs şi apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 625/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 56/2007. Comercial → |
|---|
