ICCJ. Decizia nr. 625/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 625/2007
Dosar nr. 12483/2/2005
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 975 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti şi pârâta SC O.A. SA cu sediul în Braşov a fost obligată la plata sumei de 348.750.000 lei reprezentând fond pentru restructurare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.046.250.000 lei, constatând prescris dreptul material la acţiune şi pârâta a fost obligată la 5.000.000 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a comercială, prin Decizia comercială nr. 824 din 12 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 418.500.000 lei reprezentând fond pentru restructurare (sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii), constatând prescris dreptul la acţiune pentru suma de 976.500.000 lei; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a luat act că apelanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
S-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC O.A. SA împotriva aceleeaşi sentinţe.
S-a reţinut în considerentele deciziei că în raport de clauzele stipulate în contractul încheiat între părţi, suma datorată de pârâtă se împarte în zece rate egale în valoare de 139.500.000 lei eşalonate conform graficului convenit la datele de 30 iunie şi 31 decembrie în perioada cuprinsă între 30 iunie 1997 – 31 decembrie 2001. Că pentru prestaţiile cuprinse între 30 iunie 1997 şi 30 iunie 2000 inclusiv a intervenit prestaţia, deoarece dreptul reclamantei nu a fost valorificat în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege.
S-a stabilit că pentru ratele scadente la 31 decembrie 2000, 30 iunie 2001 şi 31 decembrie 2001 pârâta datorează suma de 418.500.000 lei şi s-a constatat prescris dreptul la acţiune pentru suma de 976.500.000 lei.
Instanţa a stabilit că modalitatea de restituire a fondului de restructurare este cea prevăzută de art. 3 lit. c) din contract întrucât societatea comercială nu a realizat dividende suplimentare şi suma nu a fost inclusă în preţul de vânzare al acţiunilor.
Că, în speţă fiind în prezenţa unor plăţi succesive, se aplică art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că dreptul la acţiune pentru fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie diferită.
Instanţa nu a reţinut susţinerile pârâtei privind novaţia obligaţiei, întrucât nu s-a stins o obligaţie existentă pentru a fi înlocuită cu o nouă obligaţie printr-o nouă convenţie, că nefiind îndeplinite condiţiile pentru efectuarea plăţii prin două dintre modurile prevăzute de părţi, pârâta va achita suma datorată conform graficului de eşalonare a plăţii în termenii iniţiali ai contractului.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi a solicitat admiterea cererii modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei instanţei de fond şi în consecinţă admiterea acţiunii, obligarea intimatei şi la plata sumei de 976.500.000 lei.
A susţinut recurenta că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală întrucât a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune al A.V.A.S. pentru suma de 976.500.000 lei.
Că potrivit art. 2 lit. d) din Convenţia nr. 219/1996, părţile au convenit modalitatea de returnare a sumelor puse la dispoziţie de către A.V.A.S. iar la art. 3 lit. c) din convenţuie au stabilit modalitatea de plată alternativă în situaţia în care cea prevăzută la art. 2 lit. d) nu este posibilă.
Recurenta a invocat faptul că societatea nu a putut plăti sumele puse la dispoziţie din dividendele suplimentare, întrucât s-a privatizat şi în aceste condiţii, modalitatea de plată este cea prevăzută de art. 3 lit. c) din convenţie.
Deci, părţile nu puteau constata încheiată convenţia decât în condiţiile prevăzute de art. 7 respectiv prin act scris între cele două părţi şi în lipsa acestuia convenţia este încă în vigoare, iar dreptul A.V.A.S. de recuperare a sumelor împrumutate cu titlu gratuit nu poate fi considerat prescris.
S-a precizat că termenele de la care instanţele de fond şi apel au considerat că începe să curgă termenul de prescripţie, sunt termene de plată în favoarea societăţii, ele nu au fost considerate la momentul încheierii convenţiei ca scadente de plată, motiv pentru care nu au fost prevăzute nici penalităţi de întârziere.
Faptul că s-au prevăzut facilităţi în favoarea intimatei-pârâte, nu îndreptăţesc instanţele să calculeze termenul de prescripţie de la aceste date, intenţia părţilor se poate constata fără echivoc din interpretarea art. 3 lit. d) şi e din convenţie.
Recursul nu este fondat.
Prin convenţia nr. 219 încheiată la 17 aprilie 1996, F.P.S., în prezent A.V.A.S. a pus la dispoziţie intimatei SC O.A. SA suma de 1.395.000.000 lei destinată restructurării, conform anexelor.
La art. 2 lit. c) din convenţie s-a prevăzut modalitatea de recuperare a sumei din dividendele suplimentare corespunzătoare perioadei 1996-2001 conform anexei nr. 3.
Părţile au stabilit la art. 3 lit. a) că în situaţia privatizării SC O.A. SA Braşov şi a utilizării sumei acordate conform destinaţiei aceasta va fi exonerată de obligaţiile prevăzute.
La art. 3 lit. c) s-a stipulat clauza conform căreia în situaţia în care suma pusă la dispoziţie de F.P.S., cât şi alte sume acordate anterior nu au fost incluse în preţul total al acţiunilor, societatea se obligă să restituie integral aceste sume, în perioada 1996-2001, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie şi 31 decembrie ale fiecărui an.
Ulterior, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 949 din 27 iunie 1997, prin care F.P.S. a vândut acţiunile deţinute la societatea intimatei, către Asociaţia PAS O.A. Braşov.
Cum din cuprinsul contractului nu rezultă că în valoarea acţiunilor vândute a fost inclus şi fondul de restructurare, intimata-pârâtă nu poate beneficia de exonerare de plată aşa cum s-a prevăzut la art. 3 lit. a) din Convenţia nr. 219/1996.
Problema de drept care trebuie rezolvată şi care vizează criticile formulate în prezentul recurs o constituie cea a prescripţiei dreptului la acţiune şi a cuantumului sumei datorate de intimata-pârâtă.
În mod corect ambele instanţe au reţinut că în speţă trebuie avută în vedere modalitatea de restituire a fondului de restructurare prevăzută la art. 3 lit. c) din Convenţia nr. 219/1996 având în vedere că societatea nu a realizat dividende suplimentare şi suma acordată de recurentă nu a fost inclusă în preţul de vânzare al acţiunilor.
Astfel, părţile au stabilit de comun acord că restituirea sumei se va face în perioada 1996 - 2001, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie şi 31 decembrie ale fiecărui an.
Din interpretarea acestei clauze contractuale şi având în vedere dispoziţiile art. 977 şi 982 C. civ., rezultă că părţile au prevăzut plăţi eşalonate şi au stabilit termene în acest sens, aşa încât în mod corect instanţa de apel a reţinut căîn speţă suntem în prezenţa unor prestaţii succesive, iar dreptul la acţiune se stinge printr-o prescripţie diferită conform dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Aşa fiind, în raport de data introducerii acţiunii 4 noiembrie 2003, în mod corect ambele instanţe au reţinut că dreptul reclamantei la acţiune este prescris pentru pretenţiile aferente perioadei 30 iunie 1997 – 30 iunie 2000.
Afirmaţia recurentei în sensul că se aplică clauza de la art. 7 din convenţia încheiată potrivit căreia aceasta îşi păstrează valabilitatea până la data la care părţile prin act scris constată încheiată acţiunea de restructurare, va fi înlăturată cât timp părţile de comun acord au prevăzut la art. 3 lit. c) din convenţie modalitatea de restituire a sumei şi terme de plată în acest sens.
Pentru considerentele reţinute, se constată că Decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCURESTI împotriva deciziei comerciale nr. 824 din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 631/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 560/2007. Comercial → |
|---|
