ICCJ. Decizia nr. 648/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 648/2007
Dosar nr. 7911/54/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2005, reclamanta SC D.S. CRAIOVA a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâta SC U. SRL să fie obligată să-i emită dispoziţiile de plată (chitanţa) din care să rezulte că a achitat suma de 341.909.597 lei reprezentând contravaloare bunuri, menţionate în contractul de vânzare-cumpărare nr. 44 din 19 ianuarie 2004 autentificat de B.N.P. C.T. să se fixeze termen de îndeplinire a acestei obligaţii în 15 zile, iar în caz contrar să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.000.000 lei ROL daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 166 din 17 martie 2006, a respins acţiunea reclamantei.
Prin Decizia nr. 154 din 29 iunie 2006 a Curţii de apel Craiova, secţia comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că nu se poate dispune pe cale judecătorească satisfacerea unei cereri ce tinde să încalce o dispoziţie legală, întrucât potrivit legii contabilităţii nr. 82/1994 sunt interzise efectuarea unor plăţi prin casă, în numerar, al cărui cuantum depăşesc suma de 100.000.000 lei.
Că achitarea preţului de către reclamantă trebuia să se efectueze cu alte instrumente prevăzute de dispoziţiile legale.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC D. SRL CRAIOVA a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea şi modificarea deciziei şi a sentinţei tribunalului, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
A susţinut recurenta că în mod greşit s-a reţinut culpa sa privind neefectuarea plăţii cu instrumentele de plată legale şi nu în numerar, deoarece vânzarea-cumpărarea a fost condiţionată de intimata-pârâtă.
S-a precizat că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i emită documente legale de plată prin care să ateste că a achitat suma de 341.909.597 Rol reprezentând contravaloarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 44 din 19 ianuarie 2004, fapt recunoscut de intimata pârâtă. A fost determinată să formuleze acţiunea pe de o parte datorită dispoziţiilor legale în vigoare (Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi HG nr. 831/1997), iar pe de altă parte pentru că pârâta figurează în evidenţele contabile ale reclamantei în calitate de furnizor conform balanţei din 31 martie 2006, contul 404 „Furnizori Imobilităţi" situaţie care nu poate fi reglementată fără documente legale de plată, cu toate că preţul a fost achitat în întregime şi pârâta a recunoscut această împrejurare.
Recurenta a invocat că instanţa de apel nu a avut rol activ întrucât nu a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile pentru a verifica modul în care s-a înregistrat pârâta cu suma obţinută în contabilitate.
Potrivit HG nr. 831/1997 pârâta avea obligaţia să emită chitanţă la data depunerii sumei de bani în casierie.
Recursul nu este fondat.
Părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 44 din 19 ianuarie 2004 prin care recurenta –reclamantă a cumpărat de la intimata-pârâtă bunuri pentru care preţul vânzării stabilit de comun acord a fost de 287.318.989 lei fără TVA şi care a fost achitat integral la data semnării şi autentificării actului, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul acestuia.
În mod corect ambele instanţe au reţinut că cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i emită documentele legale de plată, respectiv chitanţă, din care să rezulte că a achitat suma de 341.909.597 lei contravaloarea bunurilor menţionate în contractul de vânzare cumpărare, nu are temei legal, deoarece potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991 prin casierie nu se pot face plăţi mai mari de 100.000.000 lei.
Nu are importanţă că intimata figurează în evidenţele contabile ale recurentei în calitate de furnizor (imobilităţi), cât timp aceasta din urmă avea obligaţia să facă dovada efectuării plăţii preţului printr-un document justificativ întocmit cu respectarea dispoziţiilor privind Legea contabilităţii nr. 82/1991 astfel cum a fost modificată.
Nu i se poate imputa instanţei de apel că nu a avut rol activ potrivit art. 129 C. proc. civ., şi nu a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a verifica modul cum s-a înregistrat pârâta cu suma obţinută în contabilitate, deoarece conform art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Faţă de cele reţinute, afirmaţia recurentei că intimata avea obligaţia să emită chitanţă la data depunerii sumei de bani la casierie va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL CRAIOVA împotriva deciziei nr. 154 din 29 iunie 2006 a Curţii de apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1147/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 377/2007. Comercial → |
|---|
