ICCJ. Decizia nr. 601/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 601/2007
Dosar nr. 31413/2/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
În fond după casare, reclamanţii Ş.N., A.L., M.D., D.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC B.O. SA, P.L., SC G. SRL, M.G., SC A.G. SRL şi P.S. pronunţarea unei sentinţe prin care să se anuleze Hotărârea Adunării generale ordinare a SC B.O. SA adoptată în şedinţa din 2 septembrie 2000 prezidată de pârâtul P.L.
În susţinerea cererii reclamanţii au arătat, în esenţă, că hotărârea este nelegală întrucât nu s-au respectat ora şi locul convocării, la data de 2 septembrie 2000, orele 12, în incinta L.B.N. desfăşurându-se Adunarea generală a acţionarilor prezidată de reclamanta Ş.N., la această adunare participând însuşi acţionarul P.L. care a semnat de prezenţă la poziţia 131. Au mai arătat reclamanţii că la respectiva adunare generală a cărui legalitate face obiectul cererii nu a participat comisia de cenzori, iar actul adiţional la actul constitutiv al SC B.O. SA este lovit de nulitate întrucât cel care l-a semnat nu a fost împuternicit de Adunarea generală.
Pârâta SC B.O. SA a invocat excepţiile inadmisibilităţii, a rămânerii fără obiect, a cererii şi a lipsei de interes.
În susţinerea acestor excepţii s-a arătat că prin sentinţa nr. 8117 din 6 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus cu caracter irevocabil încetarea de drept a mandatelor Ş.N., M.D., B.S., I.A. şi R.A. precum şi suspendarea N.Ş. din funcţia de director general al SC B.O. considerent pentru care este inadmisibil ca în dosarul de faţă reclamanţii să ceară şi să obţină anularea hotărârii în litigiu pe baza susţinerilor referitoare la legalitatea Hotărârii A.G.A. pe care ar fi prezidat-o şi a înscrisurilor care s-au întocmit în cadrul acesteia.
De asemenea, s-a susţinut că cererea este lipsită de interes întrucât hotărârea A.G.A. adoptată de reclamanta Ş.N. a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 6481 din 18 octombrie 2000.
S-a reţinut că excepţiile invocate sunt susţinute cu argumente care vizează direct fondul cauzei.
Prin sentinţa nr. 1416 din 29 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că încheierea de certificare de fapte de care s-au prevalat reclamanţii nu este suficientă pentru a proba că adunarea generală ordinară prezidată de acţionarul pârât nu s-a desfăşurat la data, în locul şi ora stabilită prin convocator.
Acest înscris nu constituie în sine proba deplină şi nu conduce la concluzia imposibilităţii obiective ca în acelaşi loc respectiv la sediul social al SC B.O. SA să fi avut loc în paralel două adunări generale, cum de altfel rezultă că s-a întâmplat.
S-a mai reţinut că hotărârea adunării generale prezidată de reclamanta Ş.N. a fost anulată prin sentinţa nr. 6481 din 18 octombrie 2000 şi faptul că SC A.G. SRL a fost împiedicată nelegal să participe la adunarea generală a acţionarilor SC B.O. SA din 2 septembrie 2000 prezidată de reclamanta Ş.N.
A mai reţinut instanţa de fond că acţionarii cărora li s-a interzis nelegal accesul la adunarea generală prezidată de pârâtul P.L., acesta din urmă retrăgându-se din adunarea prezidată de reclamantă după ce şi-a exprimat punctul de vedere referitor la legalitatea participării şi a votului P.B.O. împrejurare atestată şi de încheierea de certificare depusă la dosar de reclamantă.
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale la a doua convocare, legea prevede că adunarea poate delibera asupra problemelor supuse dezbaterii oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi cu majoritate.
În ce priveşte nulitatea actului adiţional la actul constitutiv al SC B.O. SA instanţa a reţinut că hotărârea adunării generale din data de 2 septembrie 2000 prezidată de pârât este valabilă, iar acţionarul a fost împuternicit expres pentru îndeplinirea formalităţilor necesare chiar prin respectiva hotărâre.
Împotriva sentinţei mai sus arătată a promovat apel reclamanta considerând că deşi instanţa supremă prin Decizia de casare nr. 2918 din 19 aprilie 2002 a dat indicaţii instanţei de rejudecare, aceasta le-a nesocotit deşi erau obligatoriu de urmat.
S-a mai criticat faptul reţinerii de către instanţă că, în ziua de 2 septembrie 2000, la sediul B.O. SA au avut loc în paralel două adunări generale ordinare una prezidată de Ş.N. şi alta de P.L. cu acţionarii cărora li s-a interzis nelegal să participe la adunarea generală prezidată de Ş.N.
A prezuma că o persoană se află în acelaşi timp în două locuri diferite este o susţinere ilogică care nu poate sta ca temei al unei hotărâri judecătoreşti.
Se mai susţine că s-au ignorat actele încheiate de notarii publici şi considerarea ca legală a adunării generale prezidată de P.L. şi a ordinii de zi reţinându-se nejustificat legalitatea actului adiţional la actul constitutiv schimbarea administratorilor şi cenzorilor impunea modificarea actului constitutiv, iar această modificare era de competenţa adunării generale extraordinare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 363 din 19 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a înlăturat fiecare critică formulată reţinând că instanţa de fond prin modul de soluţionare a cauzei a respectat indicaţiile date de instanţa supremă.
S-a mai reţinut că în realitate au fost două adunări generale distincte prima condusă de Ş.N. la care a participat şi P.L. până la propunerea votului, când acesta a părăsit această adunare generală şi a condus o altă adunare generală cu acţionarii cărora Ş.N. le interzisese accesul la adunarea generală condusă de ea.
S-a considerat că a doua adunare generală condusă de P.L. a fost distinctă şi de sine stătătoare faţă de prima adunare generală condusă de Ş.N. şi ca atare nu comportă nici o suspiciune cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale în materie.
Hotărârea adunării generale condusă de Ş.N. a fost ulterior anulată, pe lângă alte motive şi pe considerentul că P.B.O. a votat deşi acest lucru fusese interzis prin sentinţa nr. 4593 din 29 august 2000.
Pe cale de consecinţă toate actele încheiate de notarii publici prezenţi la acea adunare generală nu au nici un efect întrucât le lipseşte suportul juridic.
Ordinea de zi era de competenţa adunării generale condusă de intimatul P.L. aspect soluţionat legal de instanţa fondului.
Reclamanta Ş.N. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii, întrucât nu se face trimitere la nici un text de lege, nemotivarea sentinţei atrăgând nulitatea acesteia.
Se face şi o motivare contradictorie când se referă la cele două adunări generale evitându-se faptul că ele s-au suprapus o parte din timp şi s-au ţinut în aceiaşi zi şi nu în zile diferite.
Recurenta consideră că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii, întrucât faptul că adunarea generală condusă de Ş.N. a fost anulată nu legitimează adunarea generală ţinută în aceiaşi zi de P.L., având în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
S-au nesocotit şi dispoziţiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora adunarea generală ar fi convocată de administratori ori de câte ori va fi nevoie, P.L. neavând calitatea de acţionar, situaţie în care şi hotărârile luate sunt nule de drept.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 2918/2002 pronunţată în dosarul nr. 9288/2001 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii cu îndrumarea obligatorie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pentru completarea probelor, instanţa de trimitere urmând a reexamina dovezile existente la dosar şi mai ales cele care au fost certificate de notarul public prezent la A.G.A. din 2 septembrie 2000, prezidată de directorul general Ş.N. care nu sunt combătute de nici o altă probă şi care în nici un caz nu pot fi ignorate la pronunţarea soluţiei".
Or, criticile formulate de recurentă prin motivele de recurs se referă la alte chestiuni care exced cadrului procesual al rejudecării fixat prin îndrumările obligatorii mai sus arătate.
Niciuna dintre critici nu fac referire la reexaminarea probatoriului şi mai ales cum este şi firesc, la neluarea în considerare a Hotărârii A.G.A. prezidată de recurenta Ş.N. şi certificată de notar deşi instanţele au examinat pricina cu respectarea strictă a îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare.
S-a reţinut că hotărârea adoptată de adunarea generală prezidată de reclamanta-recurentă Ş.N. a fost anulată prin sentinţa nr. 6481 din 18 octombrie 2000.
În aceste condiţii nu se poate reţine critica potrivit căreia instanţele nu au ţinut seama de înscrisul purtând certificarea de fapte a notarului pe care le-a analizat în raport de celelalte probe administrate în cauză.
De altfel şi celelalte critici sunt nejustificate.
Art. 112 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată prevede că acţionarii unei societăţii comerciale pe acţiuni aflaţi în adunare generală ordinară la o a doua convocare, pot aproba hotărârile A.G.A. oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi cu majoritate.
De asemenea, potrivit art. 111 alin. (2) lit. b) din aceiaşi lege, prevede că alegerea administratorilor este de competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor.
Cât priveşte critica referitoare la textul de lege care permite acţionarului P.L. să conducă adunarea generală a acţionarilor atâta timp cât nu avea calitatea de administrator şi nu fusese împuternicit de tribunal să conducă adunarea generală aceasta urmează a fi înlăturată, ştiut fiind că această posibilitate revine nu numai preşedintelui consiliului de administraţie, ci şi aceluia care îi ţine locul, în speţă persoana desemnată de adunarea generală în acest sens.
De altfel, numitul P.L. nu a procedat la o nouă convocare, ci s-a folosit de cea existentă făcută de recurentă pentru data şi locul în care s-au ţinut ambele adunări generale, fără ca prin aceasta să se încalce vreo normă legală.
Cu privire la înscrisurile anexate concluziilor scrise respectiv rechizitoriu, acesta nu poate fi luat în consideraţie întrucât pe de o parte nu i s-a încuviinţat această probă iar pe de altă parte în speţă nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare aşa încât se aplică principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 şi 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N. , împotriva deciziei nr. 363 din 19 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V a comercială, în dosarul nr. 31413/2/2005, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 11.900 lei, către intimata pârâtă SC B.O. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1233/2007. Comercial → |
|---|
