ICCJ. Decizia nr. 703/2007. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â NI A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 703/2007
Dosar nr. 7102/1/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2849/ COM din 4 octombrie 2005, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.S. SA, împotriva pârâtei SC G.C. SRL Otopeni, a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei, din ziua plăţii, al sumei de 28.560 dolari S.U.A. reprezentând preţul lucrărilor şi al sumei de 8.568 dolari S.U.A., reprezentând garanţie de bună-execuţie. A obligat pârâta la plata sumei de 7.304,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care aceasta a solicitat obligarea reclamantei la plata echivalentului în lei al sumei de 114.240 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în baza contractului de prestări servicii încheiat, la 15 august 2002, reclamanta a executat lucrări constând în sprijinirea malurilor fundaţiei săpate pentru ridicarea construcţiei T.M., iar pârâta, în calitate de antreprenor general, deşi nu a formulat obiecţiuni, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată prin contract, achitând un procent de aproximativ 70 % din totalul valorii contractului.
S-a reţinut, de asemenea, că pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a restitui suma de 8.568 dolari S.U.A. reprezentând garanţie de bună-execuţie, deşi lucrările au fost executate încă din data de 11 martie 2003.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC G.C. SRL, solicitând şi suspendarea executării hotărârii, cerere rămasă fără obiect prin judecarea apelului la primul termen.
Prin cererea de apel formulată, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei şi admiterea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, motivat de faptul că reclamanta nu şi-a executat obligaţiile stabilite în contract referitoare la recepţia finală a lucrărilor, astfel că nu se impune plata sumei de 28.560 dolari S.U.A. De asemenea, respingerea capătului de cerere privind suma de 8.568 dolari S.U.A., reprezentând garanţia de bună-execuţie se susţine că nu a fost motivat de instanţa de fond.
Prin Decizia nr. 63/ COM din 13 martie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC G.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi intimata reclamantă şi-a executat obligaţiile stabilite în contract, apelanta pârâtă nu a efectuat plata ultimei facturi, cu toate că aceasta nu a fost contestată.
S-a reţinut că apelanta nu contestă efectuarea lucrărilor facturate, ci susţine că lucrarea nu a fost predată la termenul stabilit.
Instanţa de apel reţine că obligaţia notificării în legătură cu terminarea lucrărilor şi cu intenţia de a efectua recepţia finală nu revine reclamantei, conform art. 3 din contract, iar suma de 8.568 dolari S.U.A., reprezentând garanţie de bună-execuţie, se impune a fi restituită, deoarece lucrările care au făcut obiectul contractului au fost finalizate şi necontestate.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei şi admiterea cererii reconvenţionale.
Critica adusă deciziei se referă, în esenţă, la obligaţia reclamantei de a notifica pârâta în legătură cu terminarea lucrărilor şi cu intenţia efectuării recepţiei finale, precum şi la faptul că procesul verbal de recepţie finală nu a fost semnat, ci doar un proces verbal de constatare a stadiului fizic al lucrării, astfel că pretenţiile reclamantei privind suma de 28.560 dolari S.U.A. sunt nejustificate, atâta timp cât aceasta nu şi-a asumat obligaţiile contractuale.
Cu privire la suma de 8.568 dolari S.U.A. ce reprezintă garanţie de bună execuţie, nu trebuie restituită deoarece reclamanta nu a predat lucrarea contractată.
Greşit au reţinut ambele instanţe faptul că nu s-a stabilit data de la care încep să curgă penalităţile, deoarece acesta era 22 decembrie 2002, când reclamanta ar fi trebuit să finalizeze lucrările.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Conform art. 3 din contractul încheiat de părţi, obligaţia notificării în legătură cu terminarea lucrărilor şi cu intenţia de a efectua recepţia finală nu revine reclamantei, iar pretenţiile în sumă de 28.560 dolari S.U.A., au fost corect stabilite iar conform art. 2 pct. a din acelaşi contract, pârâta fiind obligată să efectueze controlul calităţii şi cantităţii lucrărilor prestate şi să supravegheze efectuarea lucrărilor, situaţie corect reţinută de instanţa de apel.
Pretenţiile reclamantei în sumă de 28.560 dolari S.U.A., reprezentând preţ al lucrărilor şi suma de 8.568 dolari S.U.A., ce reprezintă garanţia de bună execuţie, au fost corect stabilite în sarcina pârâtei, motivat de faptul că lucrările care au făcut obiectul contractului au fost finalizate iar din expertiză rezultă că acestea nu au fost refăcute sau contestate, astfel că nu se pot reţine motive imputabile reclamantei.
Cu privire la cererea reconvenţională a pârâtei prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 114.240 dolari S.U.A., ce reprezintă penalităţi de întârziere, aceasta este nefondată, aspect corect reţinut de instanţa de fond, faţă de faptul că graficul anexat contractului, care descrie etapele efectuării lucrărilor şi durata fazelor componente, nu identifică momentul de început al acestora, şi constatându-se că nu s-a făcut dovada datei de la care curg penalităţile, constată că nu se poate reţine în sarcina reclamantei îndeplinirea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contractul încheiat.
În consecinţă, nefiind îndeplinite cerinţele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a conduce la desfiinţarea hotărârii pronunţată în cauză, aceasta va fi menţinută ca fiind legală, se va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va obliga recurenta la 4.000 lei cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.C. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 63/ COM din 13 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.S. SA Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 688/2007. Comercial → |
|---|
