ICCJ. Decizia nr. 641/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 641/2007
Dosar nr. 3355/1/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 45/2003 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în dosarul nr. 26/2005, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL ARADîmpotriva pârâtei SC L.G.R. SRLcare a fost obligată la plata sumei de 508.641.699 lei reprezentând comision neîncasat şi la 1.407.496.861 lei daune-interese şi compensatorii. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă şi cererea reconvenţională, reclamanta pârâtă fiind obligată la plata sumei de 482.281.148 lei; sume încasate şi nevirate, celelalte capete de cerere din acţiunea principală şi din reconvenţională fiind respinse.
Soluţia din hotărârea arbitrală a fost anulată în parte prin sentinţa nr. 55/2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, care a reţinut în temeiul art. 364 lit. g) C. proc. civ., că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind prescripţia extinctivă. După completarea probelor, Curtea de Apel a pronunţat sentinţa nr. 42 din 7 iulie 2004, prin care a reţinut că dreptul la acţiune atât în cererea principală cât şi în reconvenţională a intrat sub incidenţa prescripţiei, întrucât ultimul act de comerţ în temeiul contractului de comision a fost făcut la 31 mai 2000 iar acţiunea a fost introdusă la data de 2 iunie 2003.
Împotriva celor două sentinţe pronunţate în soluţionarea acţiunii în anulare, au declarat recurs atât pârâta SC L.G.R. SRL cât şi reclamanta SC A. SRL, prima recurentă invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă iar cea de a doua criticând atât anularea greşită a hotărârii arbitrale cât şi pronunţarea greşităasupra excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3002 din 19 mai 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva celor două sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Timişoara. Prin aceeaşi decizie s-a admis recursul pârâtei SC L.G.R. SRL a fost casată Decizia nr. 42 din 7 iulie 2004 iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare stabilindu-se că dreptul la acţiune în cererea reconvenţională nu era prescris întrucât ultima zi a termenului, reţinut prin sentinţa nr. 42/2004, era 31 mai 2003 care a căzut într-o zi nelucrătoare astfel că acesta s-a prelungit până la data de 2 iunie 2003, data formulării pretenţiilor situându-se înăuntrul termenului de prescripţie.
Împotriva deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de revizuire care a fost respinsă, ca tardivă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3369 din 2 noiembrie 2006. La data de 24 februarie 2006, împotriva deciziei nr. 3002/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului a formulat contestaţie în anulare reclamanta SC A. SRL în susţinerea căreia a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. În esenţă, contestatoarea şi-a argumentat cererea susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. şi din perspectiva solicitării de a fi casată şi sentinţa nr. 42/2004 nu doar sentinţa nr. 55/2003. A apreciat contestatoarea că nu este suficient faptul că în dispozitiv s-a făcut referire la ambele sentinţe dacă motivul de casare nu a fost analizat şi în considerente. În consecinţă a solicitat anularea deciziei nr. 3002/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi rejudecarea recursului.
Contestaţia în anulare este nefondată. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
SC A. SRL a invocat ca temei în susţinerea contestaţiei în anulare, teza a II-a din art. 318 menţionat mai sus, motivat de omisiunea de a se cerceta motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., şi în ce priveşte solicitarea de a fi casată şi sentinţa nr. 42/2004. Din verificarea motivului a cărui omisiune de cercetare se invocă se constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra criticilor aduse ambelor sentinţe şi nu cum greşit susţine contestatoarea. Ambele critici care au fost formulate în recurs aveau ca element de bază nesoluţionarea corectă a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, iar instanţa de recurs a răspuns la aceste susţineri. Faptul că argumentarea instanţei de recurs nu este însuşită de contestatoare nu constituie motiv întemeiat pentru contestaţia în anulare sub aspectul tezei a doua din art. 318 C. proc. civ. În realitate contestatoarea invocă o greşeală de judecată, care şi în ipoteza în care ar exista, nu ar putea fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare. Deosebit de aceste considerente mai trebuie reţinut că această cale de atac extraordinară poate fi promovată numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., când instanţa a omis să cerceteze un motiv de casare iar această omisiune s-a produs din greşeală. Aceste condiţii nu se regăsesc în motivele expuse de contestatoare, aşa cum s-a mai arătat, întrucât motivul de recurs a fost analizat în esenţa lui şi nu pe fiecare argument în parte. În realitate analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, a stat atât la baza admiterii acţiunii în anulare prin sentinţa nr. 55/2003 cât şi la baza reanalizării acestei excepţii în rejudecarea litigiului reţinut spre soluţionare pe fond după anularea sentinţei arbitrale de către Curtea de Apel.
În consecinţă, contestaţia în anulare va fi respinsă întrucât soluţia din Decizia nr. 3002/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este rezultatul unei omisiuni, iar prevederile art. 318 C. proc. civ., nu-şi găsesc aplicarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC A. SRL ARAD împotriva deciziei civile nr. 3002 din 19 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 10184/2004, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 543/2007. Comercial → |
|---|
