ICCJ. Decizia nr. 692/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 692/2007
Dosar nr. 28419/3/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4180 din 3 august 2005, reclamanta SC G.T. SRL Craiova a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.C. SRL Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.952.173.500 lei penalităţi de întârziere contractuale; la data de 20 octombrie 2005, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul reducerii pretenţiilor la suma de 9.000.000.000 lei.
Prin sentinţa comercială nr. 4960 din 6 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că nu au fost îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., referitoare la procedura prealabilă a concilierii directe. S-a arătat că reclamanta nu este exceptată de la îndeplinirea acestei proceduri atunci când anterior s-a pronunţat o hotărâre judecătorească într-o cauză întemeiată pe prevederile OG nr. 5/2001.
Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a convocării la conciliere directă prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2003, iar din conţinutul acestei adrese rezultă că aceasta se referă la plata debitului în sumă de 6.912.411.183 lei şi a penalităţilor de întârziere, fără a se menţiona suma datorată cu acest ultim titlu.
Prin Decizia comercială nr. 281 din 12 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, convocarea la conciliere prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2003 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, deşi ea se referă la penalităţi de întârziere, nu specifică cuantumul pretenţiilor solicitate, cum prevede textul de lege.
Totodată, efectuarea procedurii prealabile conform prevederilor art. 7201 are un caracter imperativ şi ea trebuie realizată în cadrul litigiului pe rol, neputând fi luate în considerare actele procedurale care au adus la cunoştinţa intimatei-pârâte pretenţiile apelantei-reclamante în cadrul altor litigii.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Recurenta arată astfel că greşit instanţa de apel a reţinut doar că nu s-a respectat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. şi nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra fiecărui motiv de apel, aceste motive fiind următoarele:
Convocarea la conciliere s-a realizat prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2004, însă reprezentanţii intimatei nu şi-au însuşit-o, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 464 din 20 august 2003; aceleaşi dovezi au fost administrate şi în dosarul nr. 8418/2004, fapt consemnat în practicaua sentinţei nr. 10575 din 10 septembrie 2004; deşi, prin întâmpinare şi la dezbaterile pe fond în dosarul nr. 8418/2004, reprezentanta intimatei a invocat excepţia prematurităţii cererii, invocând lipsa concilierii directe, luând cunoştinţă de adresa nr. 443 din 31 iulie 2003 şi procesul verbal nr. 464 din 10 august 2003, a renunţat la susţinerea acesteia; scopul pentru care trebuie să se realizeze această conciliere este acela ca partea adversă să ia cunoştinţă de pretenţiile reclamantului şi de temeiul lor legal, iar dacă în litigiul care a avut ca obiect dosarul nr. 8418/2004 a fost precizat atât cuantumul creanţei, cât şi al penalităţilor de întârziere, rezultă că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.; a fost îndeplinită această procedură şi datorită faptului că în litigiul anterior intimata a primit copia după cererea introductivă în care a fost precizat cuantumul creanţei şi al penalităţilor de întârziere; intimata este de rea credinţă pentru că nu recunoaşte primirea convocării care face obiectul adresei nr. 443 din 31 iulie 2003.
În fine, mai arată că intimata a refuzat să recunoască atât creanţa, cât şi penalităţile de întârziere, chiar dacă în ce priveşte creanţa există o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Totodată, prezentul litigiu priveşte o pretenţie accesorie cererii principale soluţionate, derivând din aceeaşi obligaţie, aşa încât având în vedere principiul accesorium sequitur principale, dezideratul stabilit prin art. 7201 C. proc. civ., a fost îndeplinit.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, precum şi a hotărârilor pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte primul motiv de apel, reiterat şi în recurs, ambele instanţe au reţinut corect că reclamanta nu a făcut dovada comunicării către pârâtă a convocării la concilierea directă realizată prin adresa nr. 443 din 31 iulie 2004. Corect s-a reţinut şi că adresa invocată nu îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. şi, de asemenea, că aceasta se referă la plata debitului în sumă de 6.912.411.183 lei şi a penalităţilor de întârziere, fără a fi menţionată suma datorată cu acest ultim titlu şi nici modul de calcul al acesteia;
Faptul că aceleaşi înscrisuri au fost administrate şi în dosarul nr. 4180/2005 al Tribunalului Bucureşti este lipsit de relevanţă, atât timp cât acel dosar se referă la o altă procedură şi anume procedura instituită prin OG nr. 5/2001.
În dosarul mai sus amintit, având ca obiect somaţia de plată a debitului în valoare de 6.912.411.183 lei intimata a renunţat la excepţia lipsei concilierii directe, prevederile OG nr. 5/2001 nestipulând necesitatea îndeplinirii unei astfel de proceduri prealabile, dar în prezenta cauză, având ca obiect pretenţii, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile şi se impunea îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, ceea ce nu s-a realizat.
Susţinerea potrivit căreia a fost îndeplinită procedura prealabilă de vreme ce în litigiul anterior intimata a primit copie după cererea introductivă în care a fost precizat cuantumul creanţei şi al penalităţilor nu poate fi nici ea primită atât timp cât legea nu exceptează pe reclamant de la îndeplinirea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., în împrejurarea în care anterior s-a pronunţat o soluţie într-o cauză întemeiată pe OG nr. 5/2001.
De asemenea, nu se poate susţine justificat că intimata a fost de rea credinţă, nerecunoscând primirea convocării, având în vedere că această convocare nu a îndeplinit condiţiile legale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Nici susţinerea conform căreia în speţă este aplicabil principiul accesorium sequitur principale, pe considerentul că a existat un litigiu anterior desfăşurat între aceleaşi părţi, soluţionat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, nu este fondată, deoarece art. 7201 C. proc. civ., prevede o procedură ce trebuie îndeplinită separat, pentru fiecare litigiu, indiferent de numărul cauzelor derulate între aceleaşi părţi.
În consecinţă, reţinându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 281 din 12 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 696/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 689/2007. Comercial → |
|---|
