ICCJ. Decizia nr. 717/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 717/2007
Dosar nr. 18644/33/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 8 octombrie 2004, reclamantul C.L.M. Cluj Napoca prin primar cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA Cluj Napoca solicitând instanţei să constate încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 943 din 26 iulie 1995 încheiat între părţi, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat, să oblige pârâta la plata sumei de 790.527.940 lei cu titlu de chirie, rata inflaţiei, TVA, penalităţi şi dobânzi datorate reclamantului în baza contractului de închiriere, să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul situat în municipiul Cluj Napoca, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 5409 din 6 mai 2005, Judecătoria Cluj Napoca admite excepţia de necompetenţă invocată de pârâtă şi, în consecinţă, declină competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, dat fiind petitul principal al acţiunii care vizează constatarea încetării unui contract comercial, deci neevaluabil în bani.
Prin sentinţa nr. 1378/ C din 27 septembrie 2005, Tribunalul Comercial Cluj respinge excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă, admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamant şi, în consecinţă, obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 92.939,25 lei (RON) plus rata inflaţiei începând cu anul 2000 şi dobânda legală începând cu luna noiembrie 2001 aferentă fiecărei tranşe de 323,9 lei (RON) plus TVA, sumă ce reprezintă fructe civile aferente perioadei octombrie 2001 – februarie 2004, dispune evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Cluj Napoca, jud. Cluj, respinge capătul de cerere pentru constatarea încetării de drept a contractului de închiriere şi pentru restul sumelor, cu 636 lei (RON) cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., întrucât acţiunea formulată are un obiect neevaluabil în bani, precum şi că la 1 ianuarie 2001, dată de la care reclamantul nu a făcut dovada finalizării negocierii privind noua chirie potrivit art. 7 din contract, acesta, în baza art. 20 raportat la art. 6 şi 7, a încetat de drept, că reclamantul proprietar al bunului este îndreptăţit la fructele civile ale imobilului, deoarece pârâta începând cu septembrie 2000 a folosit imobilul cu rea credinţă, neachitând nici o chirie, aceasta datorându-le şi urmând a-i fi calculate cu începere din noiembrie 2001 întrucât, faţă de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, perioada septembrie 2000 – septembrie 2001 depăşeşte termenul de 3 ani prin raportare la data introducerii acţiunii.
Prin încheierea comercială din 8 noiembrie 2005 a Camerei de Consiliu, Tribunalul Comercial Cluj dispune îndreptarea erorii materiale de calcul strecurată în cuprinsul sentinţei de mai sus în sensul că pârâta este obligată să plătească reclamantului suma de 9.293,92 lei şi nu 92.939,25 lei cum din eroare s-a menţionat.
Prin Decizia civilă nr. 50 din 8 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, respinge excepţia lipsei procedurii prealabile, admite în parte apelurile declarate de reclamant şi de pârât împotriva sentinţei instanţei de fond, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului şi obligă pârâta să plătească acestuia 9.293,92 lei cu titlu de chirie pentru perioada octombrie 2001 – februarie 2004, cu dobânda legală calculată asupra acestei sume începând cu 27 septembrie 2005 precum şi suma reprezentând actualizarea lunară a chiriei de 323,9 lei pentru aceeaşi perioadă, constată încetarea contractului de închiriere intervenit între părţi începând cu data de 1 martie 2004, dispune evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat, cu 655 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond în sarcina pârâtei şi 8 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel în sarcina reclamantului.
Reţine instanţa de apel că procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., care era necesară în cauză faţă de capătul principal de cerere evaluabil în bani, s-a realizat, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că în lipsa oricărei dovezi care să ateste realizarea procedurii prevăzute de contract pentru încetarea de drept a acestuia, contractul a fost reînnoit în mod tacit, pârâta datorând cu titlu de chirie suma stabilită în sarcina sa pentru perioada octombrie 2001 – februarie 2002, că pârâta, nedovedind că pe parcursul executării contractului a notificat reclamantului că utilizează în realitate o altă suprafaţă mai mică, aceasta este ţinută la plata unei chirii lunare de 323,9 lei, cum au convenit părţile din 1995 precum şi că, potrivit contractului [(art. 4 alin. (2)], părţile au convenit indexarea chiriei cu rata inflaţiei şi majorări de întârziere (art. 10), care, nefiind indicat actul normativ la care se raportează, au fost stabilite de instanţa de fond corect la nivelul dobânzii legale, pârâta nedatorând însă TVA întrucât o asemenea clauză nu figurează în contract.
Decizia instanţei de apel este atacată cu recurs de ambele părţi.
Reclamantul recurent, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii sale, cu cheltuieli de judecată. Recurentul reclamant apreciază, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită interpretare a actului dedus judecăţii şi o greşită aplicare a HG nr. 251/1997, HG nr. 354/1999, HG nr. 564/2000, HG nr. 1043/2001 şi OG nr. 26/2001 când nu a obligat pârâta şi la plata majorărilor de întârziere în conformitate cu prevederile legale în materie şi a actelor normative în vigoare, considerând cuantumul chiriei ca fiind cel convenit în contract şi nu cel stabilit prin H.C.L. de către autoritatea locală deliberativă.
Pârâta recurentă invocă în recursul său motivele prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8,9 şi 10 C. proc. civ., şi solicită instanţei admiterea acestuia şi respingerea acţiunii reclamantului.
În susţinerea recursului recurenta pârâtă critică instanţa de apel pentru respingerea excepţiei privind nerealizarea de către reclamant a procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi pentru a nu fi apreciat că instanţa de fond a greşit când a stabilit că acţiunea reclamantului este neevaluabilă în bani, arătând că şi instanţa de apel a reţinut neîntemeiat că reclamantul ar fi efectuat procedura concilierii prealabile, actele depuse în acest sens la dosar de către reclamantă fiind „prefabricate după introducerea acţiunii".
Recurenta pârâtă reproşează instanţei de apel, în esenţă, greşita apreciere a probelor administrate în cauză sau ignorarea acestora, refuzul administrării probei cu expertiza tehnică, greşita interpretare a dispoziţiilor art. 4, 5 şi 6 din contractul de închiriere în discuţie, nemotivarea tuturor elementelor soluţiei pronunţate.
Pârâta recurentă formulează şi întâmpinare solicitând respingerea recursului reclamantului ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurentul reclamant tratează greşit pretenţiile derivând din contractul de închiriere a spaţiului în litigiu ca pretenţii de natura impozitelor şi taxelor şi locale.
Recursurile nu sunt fondate.
Cât priveşte recursul reclamantului se constată că instanţa de apel în mod întemeiat, cu corecta interpretare a dispoziţiilor contractului de închiriere în discuţie şi cu aplicarea dispoziţiilor legale pertinente, a stabilit că în condiţiile în care în contract nu s-a precizat cuantumul chiriei lunare aceasta a fost determinată prin acordul părţilor în singurul înscris semnat de ambele părţi, fişa de calcul şi, prin urmare, numai acest cuantum poate fi luat în considerare, modificările ulterioare fiind modificări unilaterale ale chiriei făcute de către reclamant, cu privire la care acesta nu a probat existenţa acordului pârâtei, precum şi că, nefiind dovedit că au avut loc negocieri eşuate care să atragă încetarea contractului, conform dispoziţiilor acestuia, iar pârâta a rămas în spaţiu în continuare, a operat o tacită relocaţiune şi nu încetarea de drept a contractului de închiriere. Cât priveşte actele normative evocate pentru prima dată în recurs, acestea nu puteau fi avute în vedere de instanţa de apel şi, prin urmare, orice critică în acest sens urmează a fi respinsă, reţinându-se totodată că sumele acordate recurentului reclamant în apel sunt stabilite cu corecta aplicare de către instanţă a dispoziţiilor cuprinse în contractul părţilor, precum şi a normelor legale pertinente (art. 1437 C. civ.).
Cu privire la recursul pârâtei se reţine că în mod întemeiat instanţa de apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii reclamantului, constatând că procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., a fost îndeplinită potrivit actelor aflate la dosar şi care nu pot fi calificate ca „fabricate" pro causa, prin înştiinţarea de plată reclamantul comunicând pretenţiile, modul de calcul şi invitaţia la conciliere după 15 zile, această înştiinţare parvenind pârâtei recurente la data de 27 februarie 2004 cum rezultă din data cuprinsă pe confirmarea de primire şi din ştampila aplicată de pârâta însăşi, iar procesul verbal de conciliere fiind redactat la 16 martie 2004 cu nr. 1911, de către reclamant, întrucât pârâta nu s-a prezentat.
Se constată, de asemenea că, deşi recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., aceasta îşi fundamentează recursul mai ales pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., respectiv pe neexaminarea, neacceptarea sau greşita apreciere a probelor de către instanţa de apel, ignorând recurenta că acest motiv nu mai poate fi cercetat întrucât dispoziţiile menţionate au fost abrogate, acestea vizând netemeinicia şi nu nelegalitatea deciziei cum cere art. 304 C. proc. civ.
Nici critica întemeiată pe incorecta interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 4, 5 şi 6 din contractul părţilor nu poate fi acceptată întrucât instanţa de apel, în mod întemeiat, a admis numai în parte apelul reclamantului împotriva sentinţei instanţei de fond, interpretând judicios tocmai dispoziţiile art. 4, 5 şi 6 din contract. Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe greşita aplicare a legii de către instanţa de apel când a obligat pe pârâta recurentă, căzută în pretenţii, la plata pro parte de cheltuieli de judecată făcute la fond de către reclamant, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 şi 276 C. proc. civ.
Examinând, deci, Decizia recurată prin prisma motivelor invocate de recurenta pârâtă prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., se constată, în esenţă, că instanţa nu a dat ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut întrucât a admis în parte apelul reclamantului şi al pârâtei obligând pârâta la a plăti reclamantului mai puţin decât acesta a cerut, că instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, pronunţând hotărârea cu corecta aplicare a legii, hotărârea cuprinzând explicit toate motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii sau străine pricinii.
Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurentul reclamant şi de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.L.M. Cluj Napoca şi de pârâta SC A. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 50 din 8 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 718/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 715/2007. Comercial → |
---|