ICCJ. Decizia nr. 76/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 76/2007

Dosar nr. 351/1/2006

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea civilă pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 29 noiembrie 2005, a respins cererea formulată şi completată oral de către apelanta petentă SC P.C.I.N.M. SRL cu sediul social în municipiul Cluj Napoca judeţul Cluj, de îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua şi considerentele deciziei civile nr. 573 din 7 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 8562/2004 al acestei instanţe.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, din examinarea cererii formulată şi completată oral de apelanta-petentă mai sus menţionată, pentru îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua şi considerentele deciziei civile nr. 573 din 7 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 8562/2004 de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin prisma dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., susţinerile nu sunt fondate.

Astfel, în ce priveşte invocarea omisiunii din practicaua deciziei, privind opunerea reprezentantului petentei la audierea martorului M.R.T. şi a dispoziţiei instanţei de respingere a acestei opoziţii, în urma verificării caietului grefierei, dar şi a cuprinsului încheierii de şedinţă din 5 octombrie 2004, s-a constatat că practicaua deciziei a consemnat în mod corect şi susţinerile părţilor.

Referitor la eroarea materială invocată în considerentele deciziei privind consemnarea greşită a susţinerii martorului L.A., s-a constatat că Decizia a fost supusă controlului ierarhic judiciar, considerentele ei fiind analizate de instanţa de recurs.

Împotriva încheierii civile pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 29 noiembrie 2005 de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC N.M.P.C.I. SRL Cluj, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, prin aceea că faţă de invocarea omisiunii din practicaua deciziei, privind opunerea reprezentantului pârâtei la audierea martorului M.R.T. şi al dispoziţiei instanţei de respingere a acestei opoziţii, s-a reţinut în mod eronat faptul că în urma verificării caietului grefierei şi a cuprinsului încheierii de şedinţă din 5 octombrie 2004 au fost consemnate în mod corect cererile şi susţinerile părţilor, când în realitate nu a fost prezentat în şedinţă caietul grefierei. De asemenea, referitor la eroarea materială invocată în considerentele deciziei, privind consemnarea greşită a susţinerii martorului L.A., eronat s-a constatat în aceiaşi încheiere faptul că Decizia a fost supusă controlului ierarhic judiciar, în realitate considerentele nefiind analizate de instanţa de recurs. În drept a fost invocat ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ulterior, la data de 4 mai 2005, a fost depusă o precizare a motivelor de recurs iar la 22 septembrie un memoriu, care au preluat şi dezvoltat motivele iniţiale de recurs.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul pârâtei urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

De necontestat că prin dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., este reglementată instituţia juridică a îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii, în sensul că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Unanim admis este şi faptul că pentru îndreptarea hotărârilor se pronunţă o încheiere care este supusă aceloraşi căi de atac de care era susceptibilă hotărârea îndreptată, iar îndreptarea de hotărâri se poate face oricând, indiferent dacă este sau nu supusă executării silite.

Corect s-a apreciat, în ceea ce priveşte omisiunea din practicaua deciziei civile nr. 573 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, referitor la opunerea reprezentantului petentei la audierea martorului M.R.T. şi a dispoziţiei instanţei de a acestei opoziţii, că toate susţinerile părţilor şi măsurile luate au fost consemnate în mod real. În fundamentarea acestei situaţii de fapt şi de drept a fost verificat caietul de şedinţă al grefierei, aspect care nu poate fi contestat.

Nu este justificată nici critica privind eroarea materială invocată în considerentele deciziei, prin consemnarea greşită a susţinerilor martorului L.A., cu motivarea că Decizia a fost supusă controlului ierarhic judiciar.

Conform deciziei nr. 2759 din 11 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC N.M.P.C.I. SRL Cluj împotriva deciziei civile nr. 573 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj. Cu această ocazie, amplu documentat şi bine argumentat, s-a stabilit că recurenta pârâtă deşi a invocat în susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., aceasta nu şi-a structurat şi nu a dezvoltat motivele şi criticile abordate, ceea ce constituie în cea mai mare parte o succesiune de afirmaţi ce vizează fondul cauzei. Cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nulitate pe care se sprijină, iar recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.M.P.C.I. SRL cu sediul social în municipiul Cluj Napoca judeţul Cluj împotriva încheierii din 29 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC N.M.P.C.I. SRL Cluj, împotriva Încheierii din 29 noiembrie 2005, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 76/2007. Comercial