ICCJ. Decizia nr. 75/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 75/2007
Dosar nr. 163/1/2006
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 7819 din 1 iunie 2004 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul M.V.T. a chemat în judecată pe pârâta M.C.D. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de cesiune din 19 decembrie 2003, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că, fiind în arestul I.G.I Bucureşti, nu şi-a exprimat consimţământul pentru cesiunea părţilor sociale. Pârâta prin manopere dolosive, l-a determinat să semneze în alb, pe coli de hârtie, explicându-i că acestea urmează să fie completate ca împuterniciri, necesare pentru a efectua diferite acte în interesul societăţii.
A invocat sub acest aspect eroarea obstacol, precum şi împrejurarea că în actul de cesiune nu se face nici-o menţiune cu privire la preţul cesiunii, astfel că acest act este lovit de nulitate absolută.
S-au invocat ca temei legal al cererii dispoziţiile art. 948 şi 1303 C. civ.
Ulterior, cererea a fost completată, fiind chemată în judecată şi SC S.I. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 681 din 9 februarie 2005, tribunalul a admis cererea aşa cum a fost modificată, constatându-se nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003, dispunându-se repunerea părţilor în starea anterioară.
Pârâtele au fost obligate la plata sumei de 106.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa, această hotărâre, instanţa coroborând probele administrate, a apreciat că la data când s-a încheiat actul reclamantul era deţinut în arestul Penitenciarului Jilava.
Această situaţie, coroborată cu raportul de expertiză criminalistică din care rezultă că semnăturile reclamantului au fost executate înainte de redactarea şi imprimarea textului a determinat instanţa să reţină că la încheierea actului de cesiune a lipsit consimţământul reclamantului, condiţie impusă imperativ de dispoziţiile articolului 948 C. civ., pentru validitatea actului juridic.
Instanţa a concluzionat că actul de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003 este nul.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta, formulând următoarele critici:
- hotărârea este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă prevăzute de art. 5 şi 7 C. proc. civ., deoarece, părţile îşi au domiciliu în Oradea, unde şi societatea îşi are sediul, fapt ce atrăgea competenţa Tribunalului Bihor,
- instanţa a respins nelegal cererea de amânare formulată pentru termenul din 12 ianuarie, termen la care s-a soluţionat cauza,
- hotărârea este netemeinică, starea de fapt privind împrejurările în care a fost semnat contractul de concesiune fiind greşit reţinută,
- contractul a fost încheiat cu consimţământul reclamantului, deoarece la data redactării acestuia, era asistat într-o cauză penală de către avocatul care a întocmit acest contract.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins cererea ca neîntemeiată.
S-a apreciat că instanţa a reţinut, în mod greşit că reclamantul nu a semnat în cunoştinţă de cauză contractul de cesiune şi astfel nu şi-a dat consimţământul la încheierea acestuia pentru că era deţinut în Penitenciarul Jilava.
În plan probator s-a considerat că nu s-a acoperit perioada de referinţă, corespunzătoare încheieri contractului respectiv 19 decembrie 2003.
În aceste condiţii s-a concluzionat că instanţa de fond, a reţinut eronat situaţia de fapt, dar din motive neimputabile, câtă vreme raportul de constatare tehnico-ştiinţifică era singura probă administrată în cauză.
În aceste condiţii instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la valabilitatea consimţământului şi anume cele prevăzute de art. 948 C. civ.
Hotărârea instanţei s-a bazat pe concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică depusă în dosarul nr. 503/P/2004 al Penitenciarului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În apel, concluziile acestui raport de constatare sunt infirmate de raportul de expertiză criminalistică, situaţie în care Curtea a reţinut că semnăturile de pe cele 3 exemplare ale actului adiţional datat 19 decembrie 2003 au fost executate după imprimarea textului acestor acte.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că la momentul semnării acestui act adiţional, prin care a cesionat apelantei-pârâte 49 de părţi sociale ale societăţii, intimatul-reclamant a avut consimţământul neafectat de eroarea obstacol, având reprezentarea exactă a naturii actului juridic pe care l-a subscris.
Ca atare, intimatul-reclamant nu mai putea invoca lipsa consimţământului la încheierea acestui act.
Curtea a înlăturat susţinerea intimatului-reclamant, care a contestat forţa probantă a raportului de expertiză criminalistică de la 25 mai 2005, pe motiv că este o probă extrajudiciară, pe de o parte pentru că acest raport de expertiză este al treilea raport făcut la cererea sa în cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte pentru că în susţinerea cererii de chemare în judecată a invocat raportul de constarea tehnico-ştiinţifică, efectuat tot într-o cauză penală şi care are valoare de probă extrajudiciară.
Instanţa, a mai înlăturat şi susţinerea intimatului-reclamant referitoare la imposibilitatea în care s-a aflat avocatul T.T.M. de a certifica actul adiţional sub aspectul identităţii părţilor.
S-a apreciat că, în funcţie de probele aflate la dosarul cauzei, certificarea şi încheierea actului adiţional au avut loc în perioada în care intimatul-reclamant se află încarcerat, perioadă când actele de identitate ale acestuia se aflau în păstrare la administrarea penitenciarului.
Totuşi, nu există nici un impediment legal, ca actul de identitate al unui deţinut să fie prezentat avocatului pentru certificarea unor acte încheiate în penitenciar, iar în cauză nu s-a administrat nici o probă cu privire la locul încheierii actului adiţional.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Din motivarea recursului, rezultă însă că reclamantul-recurent îşi întemeiază cererea pe motive de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că instanţa a făcut o greşită apreciere a art. 948 pct. 2 şi 4 C. civ., ca urmare a calificării greşite a faptelor reţinute, ceea ce a condus la concluzia că actul adiţional încheiat la 19 decembrie 2003 a fost încheiat cu consimţământul acestuia.
Recurentul a susţinut că Decizia Curţii este motivată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 72/25 mai 2005 depus direct în apel, ale cărui concluzii sunt infirmate de constatarea tehnico-ştiinţifică nr. 15668 din 7 decembrie 2004, înlăturând toate probele privind imposibilitatea semnării actului de cesiune la data încheierii acestuia cu consimţământul său.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, susţinând că în cauză s-a dovedit că semnăturile de pe actul adiţional a cărei anulare s-a solicitat, au fost făcute după ce textul a fost imprimat, fapt ce confirmă realizarea consimţământului pentru cedarea părţilor sociale către intimată.
Recursul este fondat.
Elementul de importanţă covârşitoare pentru formarea actului juridic bilateral este momentul când acest act este considerat încheiat în baza acordului de voinţă.
Pentru ca un act juridic să fie considerat valabil încheiat, este suficient ca voinţa autorului să fie exprimată liber şi să fie făcută cu intenţia de a se obliga, să fie exterioară, adică să fie făcută cunoscută către alţi.
Analizând probatoriu administrat în cauză, urmează a se reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi în mod nelegal a admis apelul cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul respingerii cererii.
Contractul de cesiune este lovit de nulitate, fiind dovedită lipsa consimţământului recurentului-reclamant, în momentul încheierii acestuia şi anume 19 decembrie 2003, deoarece acesta ca urmare a arestării sale la 17 octombrie 2003, era la acea dată încarcerat la Penitenciarul Jilava.
Din fişa de evidenţă a arestului I.G.P. nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi fost vizitat în ziua respectivă de către avocatul T.T.M. şi intimata-pârâtă.
Aflându-se în arest, recurentul-reclamant trebuia să primească aprobare din partea procurorului desemnat de P.N.A. pentru semnarea oricărui act sau contract.
Or, din adresa nr. 62587 din 4 octombrie 2005 emisă de Penitenciarul Bucureşti – Jilava nu rezultă că s-a dat o astfel de aprobare.
În atare situaţie, pe cale incidentală, atestarea făcută la 19 decembrie 2003 de avocat T.T.M. în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind identitatea părţilor şi conţinutul actului adiţional având ca obiect cesionarea părţilor sociale ale reclamantului deţinute la SC S.I. SRL în favoarea pârâtei M.C., a fost înlăturată justificat ca fiind nereală, fiind relevant şi faptul că avocatul respectiv nu a fost mandatat pentru perfectarea actului respectiv.
Din aceste considerente, urmează a se înlătura argumentul instanţei de apel pe care şi-a bazat hotărârea şi anume acela că recurentul-reclamant în momentul semnării actului, nu s-a aflat în eroare, deci a avut şi trebuia să aibă reprezentarea exactă a naturii actului juridic.
Instanţa a dat forţă probantă deplină concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 72 din 25 mai 2005 din care rezultă că semnăturile de pe actul adiţional încheiat la 19 decembrie 2003 au fost încheiate după imprimarea textelor, dar nu a elucidat condiţiile în care s-au dat aceste semnături, care potrivit raportului expertizei criminalistice efectuate în dosarul nr. 503/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost date „în alb" pârâtei-intimate înaintea redactării şi imprimării textelor acestora şi care aveau menirea de a fi folosite exclusiv în sensul încheierii unor acte de reprezentare în interesul societăţii.
În condiţiile în care s-a constatat lipsa consimţământului în privinţa încheierii actului juridic, în mod nelegal instanţa de apel a respins acţiunea în constatarea nulităţii acestuia.
Pentru cele ce preced şi în lipsa reţinerii unor motive de nulitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.V.T., împotriva deciziei nr. 701 din 27 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 681 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimaţii la plata sumei de 40800 Ron cheltuieli de judecată, către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 464/2007. Comercial → |
|---|
