ICCJ. Decizia nr. 760/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 760/2007
Dosar nr. 24805/2/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, la data de 18 august 2004, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL, rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 497 încheiat între părţi la data de 25 februarie 2003 precum şi constatarea nulităţii clauzei stipulate la art. 5 din contract privind lichidarea patrimoniului asociaţiei.
Judecătoria Sector 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7596 din 19 octombrie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel investit, prin sentinţa comercială nr. 1050 din 3 martie 2005, a disjuns capătul de cerere privind rezilierea şi a respins ca nefondată cererea privind constatarea nulităţii art. 5 din contract.
Soluţinând cererea privind rezilierea Tribunalul, prin sentinţa comercială nr. 2855 pronunţată la data de 16 iunie 2005, a admis acţiunea şi a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat de părţi la data de 25 februarie 2003.
Judecătorul fondului a reţinut că părţile au convenit potrivit art. 251 – art. 256 C. com., să desfăşoare activităţi comerciale cu mărfuri alimentare şi nealimentare, reclamantul obligându-se să pună la dispoziţie spaţiul situat în imobilul din Şos. Pantelimon, obligaţie pe care şi-a îndeplinit-o în luna martie 2003.
Referitor la pârâtă instanţa reţine că aceasta s-a obligat în cadrul asocierii să asigure realizarea condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii respectiv aprovizionarea, angajarea de personal şi ţinerea evidenţei contabile, obligaţii pe care nu le-a îndeplinit, spaţiul după predare, rămânând neutilizat o perioadă de timp (martie – octombrie 2003), pârâta încălcându-şi şi obligaţiile de achitare a utilităţilor, a cotei de profit şi de amenajare şi igienizare a spaţiului, neîndeplinire culpabilă care atrage sancţiunea rezilierii contractului.
Apelul declarat de pârâta împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 188 din data de 6 aprilie 2006.
Răspunzând criticilor de nelegalitate şi netemenicie formulate, care vizau, în esenţă, culpa reclamantului în îndeplinirea obligaţiei de a preda spaţiul şi existenţa a două hotărâri judecătoreşti anterioare prin care se stabilea cu autoritate de lucru judecat că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate, Curtea de apel apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Curtea constată că obligaţia de igienizare a spaţiului în vederea desfăşurării activităţii comerciale, a fost prevăzută în sarcina pârâtei [(art. 3 lit. h) din contract)], iar lucrările efectuate de aceasta se circumscriu obligaţiei asumate la art. 3, fiind necesare autorizării activităţii comerciale ele nefăcând parte din obligaţiile asumate de reclamant.
Totodată curtea, apreciază că tergiversarea lucrărilor timp de 8 luni, s-a datorat culpei pârâtei care nu a asigurat la timp personalul şi resursele necesare pentru celeritatea lucrărilor.
Referitor la sentinţele nr. 1305 din 25 februarie 2004 şi 7554/2004 pronunţate între aceleaşi părţi Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., cererile având obiecte diferite.
În contra acestei decizii pârâta SC R.E. SRL a declarat recurs, în termen legal pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a susţinut următoarele:
- instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat conferită de sentinţa civilă nr. 1305 din 25 februarie 2004 în considerentele căreia se reţine că susţinerea contestatorului respectiv a reclamantului privind neexecutarea obligaţiilor de către pârâtă este neîntemeiată; (304 pct.);
- instanţa de apel a respins proba cu martori solicitată prin cerere de apel încălcând caracterul devolutiv al procedurii şi principiul rolului activ, (304 pct. 5).
- instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 983 C. civ., care consacră principiul „in dubio pro reo" atunci când reţine că lucrările ce urmau să fie efectuate de pârâtă imputeau o perioadă scurtă de timp (304 pct. 9);
- instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului de asociere respectiv obligaţiile asumate de reclamant, numai de predare a spaţiului, în situaţia în care, prin natura contractului de asociere obligaţiile de amenajare şi de predare spaţiu în stare de bună folosinţă erau în sarcina ambelor părţi, ele neputând fi privite ex.contractu (304 pct. 8);
- instanţa reţine în considerente aspecte străine de pricină referitoare la contextul apariţiei litigiului din cauza neînţelegerilor privind cumpărarea spaţiului (304 pct. 7).
Asupra recursului.
Examinând Decizia atacată în contextul criticilor formulate de Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. În speţă nu operează autoritatea de lucru judecat conferită de sentinţa civilă nr. 1305 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, deoarece nu există identitate de obiect şi cauză, între prezenta acţiune şi cea finalizată prin sentinţa civilă nr. 1305 /2004, a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, care a avut ca obiect contestaţia la titlu formulată de reclamantul C.T. în contradcitoriu cu societatea pârâtă.
Instanţa de executare respingând contestaţia la executare în temeiul art. 391 C. proc. civ., a examinat contractul de asociere în participaţiune încheiat de părţi şi autentificat, numai în ce priveşte valoarea acestuia de titlul executoriu conform art. 66 din Legea nr. 136/1995 a Notarilor Publici şi prin urmare nici sub aspectul dispozitivului şi nici al considerentelor esenţiale, care îl explicitează, nu există autoritate de lucru judecat, faţă de prezenta acţiune, aşa cum în mod just a stabilit instanţa de apel cu respectarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
2. Critica întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, nu subzistă, deoarece în argumentare recurentul invocă respingerea probei cu martori solicitată, ceea ce nu se încadrează în ipoteza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar pe de altă parte instanţa de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, este suverană să aprecieze asupra utilităţii şi concludenţei probelor solicitate, cu condiţia motivării deciziei sale pe acest aspect, ceea ce în cauză s-a realizat.
3. Dispoziţiile art. 983 C. civ., potrivit cărora convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă când este îndoială, se aplică interpretării contractelor, a convenţiilor dintre părţi şi nu declaraţiilor de martori administrate în cauză, aşa cum susţine recurenta în argumentarea criticii, valoarea probei testimoniale administrate, fiind stabilită în contextul probelor cauzei.
4. Chestiunea obligaţiilor asumate de părţi în temeiul contractului de asociere în participaţiune, este o chestiune de fapt, de atributul exclusiv al instanţei fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv şi prin urmare scapă controlului casaţiei.
5. Stabilirea obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de asociere în participaţiune încheiat, coincide cu voinţa părţilor, or potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute sunt lege, pentru părţi, dar şi pentru instanţă, astfel că şi sub acest aspect hotărârea atacată nu este susceptibilă de critica de nelegalitate formulată.
6. Ipoteza invocată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive străine pricinii referitoare la neînţelegerile dintre părţi, nu îndeplineşte exigenţele textului.
Obiectul apelului l-a constituit hotărârea de reziliere a contractului de asociere în participaţiune încheiat de părţi şi din această perspectivă, instanţa de apel examinând asocierea şi obligaţiile asumate, în mod just, în explicitarea raţionamentului său interior în sensul soluţiei adoptate a reţinut că între părţi există neînţelegeri care au împiedicat existenţa unui „afectatio societatis" în demersurile ambelor părţi, litigiile dintre acestea fiind de natură să fundamenteze concluzia instanţei.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 188 din 6 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 751/2007. Comercial → |
|---|
