ICCJ. Decizia nr. 799/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 799/2007
Dosar nr. 2100/36/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala Regională CF Constanţa a chemat în judecată C.C.D. pentru a fi obligată la plata sumei de 16.042.020 lei cu titlu de chirii şi evacuarea pârâtei de pe terenul în suprafaţă de 273,54 mp situat în perimetrul Staţiei C.F.R. Ciulniţa, plus cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1011/ COM din 7 martie 2006, a admis cererea, a obligat pârâta la 12.145.290 lei (1.214.53 RON) cu titlu de chirie, conform celor 2 facturi emise, la 1.460.000 lei cheltuieli de judecată (146 RON).
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 195/ COM din 13 iulie 2006, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că potrivit art. 4 C. com., se socotesc fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
În speţă, ambele părţi au calitatea de comercianţi, iar înţelegerea lor privind închirierea terenului este de natură comercială prin chiar destinaţia prevăzută la capitolul II, articolul I, respectiv „comerţ, alimentaţie publică".
Contractul de închiriere ce face obiectul cauzei este un contract comercial, prin natura obligaţiilor asumate, destinaţia dată bunului şi calitatea de comercianţi a semnatarilor.
Pentru considerentele expuse, în mod corect tribunalul a reţinut să soluţioneze cauza în primă instanţă şi a dat o calificare corectă naturii litigiului.
Cât priveşte fondul, s-a reţinut că, soluţia este corectă faţă de actele cauzei din care rezultă că termenul din contractul de închiriere încheiat între părţi a expirat, iar reclamanta ca titulară a dreptului de proprietate asupra terenului, în baza legii din 30 aprilie 2002, pronunţată prin Decretul Regal din 1 iunie 1882 este prejudiciată prin faptul deţinerii fără titlu a imobilului.
Pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că hotărârea este nelegală deoarece contractul de închiriere are natură civilă astfel că soluţionarea revenea instanţei civile, reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de pe care s-a cerut evacuarea, ci Comuna Dragalina care i-a eliberat autorizaţia de construcţie pentru edificarea clădirii situată pe acest teren, încât aceasta nu are calitate procesuală activă şi nu s-a ţinut cont de faptul că a fost un constructor de bună credinţă.
Recursul este nefondat.
Pretenţiile reclamantei ce fac obiectul cauzei dedusă judecăţii îşi au izvorul în contractul de închiriere necontestat, încheiat între părţi, comercianţi, cu nr. 330 din 10 septembrie 2002, având ca obiect închirierea suprafeţei de teren nr. 273,54 situat în perimetrul staţiei C.F. Ciulniţa, poz. 2, 3, 5, 6 şi 10 din schiţa de amplasament a staţiei şi care a fost reziliat, conform art. 16 II lit. h), Cap. IX, cu destinaţia comerţ, încât, prezumţia de comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., nefiind răsturnată, instanţa a fost legal investită şi faţă de limitele acestei investiri, nu interesează calitatea de proprietar a intimatei reclamante, aceasta fiind în drept în baza, chiar şi a unui titlu precar să pretindă evacuarea, urmare încetării acestui contract.
Prin urmare, pentru aceleaşi argumente juridice nici susţinerea că recurenta pârâtă este un constructor de bună credinţă nu are relevanţă juridică faţă de obiectul acţiunii care îl constituie plata chiriei restante şi evacuarea de pe teren, drepturile recurentei pârâte putându-şi, eventual, găsi rezolvarea în cadrul unei acţiuni separate.
Aşa fiind, recursul care se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.D. împotriva deciziei nr. 195 din 13 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 797/2007. Comercial → |
|---|
