ICCJ. Decizia nr. 906/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŞIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 906/2007
Dosar nr. 1756/2/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2007
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 186 din 11 ianuarie 2005 şi cererea completatoare din 22 februarie 2005, contestatoarea A.V.A.S. BUCUREŞTI a investit instanţa cu contestaţie la executare silită în contradictoriu cu SC L.I.P.C. SA Bucureşti, SC S. SA Călăraşi şi SC D. SA Călăraşi, solicitând: anularea popririi înfiinţată la 5 ianuarie 2005 în dosarul de executare nr. 513/2002 al B.E.J.A. M.Ş. la cererea SC L.I.P.C. SA, asupra unui număr de 648.340 acţiuni deţinute SC S. SA la SC D. SA; anularea publicaţiei de vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oţelăria convertitoare, construcţiile şi terenul aferent; anularea procesului verbal de licitaţie din 4 februarie 2005 şi a actului de adjudecare din 11 februarie 2005, precum şi a tuturor actelor de executare subsecvente, efectuate în dosarul de executare nr. 513/2002; întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioară executării, constând în întoarcerea bunurilor în patrimoniul debitoarei SC S. SA, cu radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind bunurile executate silit în dosarul nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc M.Ş. şi suspendarea executării măsurii popririi până la soluţionarea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că, are calitatea de creditor al SC S. SA, fiind succesor al A.V.A.B. de la care a preluat o creanţă în valoare de 45.337.565,56 dolari S.U.A. şi 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei SC S. SA Călăraşi, conform contractului de cesiune de creanţă nr. 55038/822 din 10 decembrie 1999 şi actelor adiţionale la acesta, încheiate între B.C.R. şi A.V.A.B, creanţă care a fost preluată la datoria publică.
Sa mai arătat că, având calitatea de creditor privilegiat asupra creanţei mai sus arătate, a pornit executarea silită a acesteia, comunicând debitoarei titlul executoriu la data de 16 ianuarie 2003, iar ulterior a instituit sechestru asupra tuturor bunurilor SC S. SA, terenuri, stocuri, active corporale şi necorporale, sechestre notate în Cartea Funciară de pe lângă Judecătoria Călăraşi prin Încheierea nr. 288 din 10 februarie 2003 pronunţată în dosarul cu acelaşi număr.
De asemenea, şi acţiunile debitoarei deţinute la SC D. SA asupra cărora s-a înfiinţat poprirea atacată prin prezenta acţiune au fost indisponibilizate de contestatoare prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, efectuându-se şi menţiunile în acest sens în Registrul Acţionarilor, conform adresei nr. 2128/27 august 2004 a SC D. SA.
Totodată a arătat că actele de executare efectuate în dosarul nr. 513/2002 al Biroul Executorului Judecătoresc M.Ş., încalcă puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive şi executorii.
Astfel, în baza titlului reprezentat de Încheierea Tribunalului Călăraşi pronunţată în dosarul nr. 2740/2002, creditoarea SC L.I.P.C. a început executarea silită asupra SC S. SA în dosarul nr. 513/2004 al BEJA „M.Ş.".
Împotriva executării silite însăşi din dosarul nr. 513/2002, ca şi împotriva tuturor actelor de executare, contestatoarea a formulat contestaţie la Judecătoria Călăraşi, care a format obiectul dosarului nr. 536/2003.
Contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 500 din 5 martie 2003, hotărârea fiind atacată cu apel de A.V.A.B., soluţionat prin Decizia civilă nr. 197/ A din 6 iunie 2003 a Tribunalului Călăraşi, care a admis apelul, a schimbat în totalitate hotărârea atacată şi rejudecând a admis contestaţia la executare aşa cum a fost formulată.
SC L.I.P.C. a promovat recurs la Curtea de Apel Bucureşti soluţionat prin Decizia comercială nr. 1436 din 2 octombrie 2003, în sensul că, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Călăraşi. În fond, după rejudecare, prin sentinţa nr. 232 din 6 februarie 2004, Judecătoria Călăraşi, a admis contestaţia la executare a A.V.A.B. şi s-a anulat executarea silită şi toate formele de executare în dosarul nr. 513/2002.
La rândul său, SC L.I.P.C., a declarat apel, cauza făcând obiectul dosarului nr. 705/2004 al Secţiei a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti, care a fost soluţionat prin Decizia comercială nr. 475 din 24 septembrie 2004, prin admiterea apelului şi anularea sentinţei Judecătoriei Călăraşi, dar în acelaşi timp s-a admis contestaţia la executare formulată de A.V.A.S, şi s-a anulat executarea silită pornită de SC L.I.P.C., în dosarul de executare nr. 513/2002, precum şi toate formele de executare silită.
Aşa fiind, contestatoarea a arătat că, chiar dacă actele de executare pe care le-a atacat sunt ulterioare pronunţării deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004, câtă vreme contestaţia la executare a pus în discuţie nu doar nulitatea actelor de executare întocmite până la această dată, ci şi legalitatea executării însăşi, instanţa pronunţându-se pe acest aspect în sensul admiterii acţiunii, continuarea executării în dosarul nr. 513/2002 al BEJA M.Ş. nu mai poate să aibă loc, lipsind orice temei legal pentru aceasta.
Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic afectat de nulitate, efect ce retroactivează şi duce la desfiinţarea actelor nule şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul acestora. Concluzionând, consideră că înfiinţarea popririi executării asupra acţiunilor debitoarei la SC D. SA ca şi întocmirea publicaţiei de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului verbal de licitaţie din aceeaşi dată, a actului de adjudecare din 11 februarie 2005 şi a tuturor actelor de executare subsecvente sunt nelegale prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 379, 442, 508 alin. (1), art. 509 alin. (2), art. 563, 564, 512 C. proc. civ. şi OUG nr. 51/1998.
Creanţa urmărită de A.V.A.S. Bucureşti este de natură bugetară, întrucât a fost preluată la datoria publică, motiv pentru care, în cazul concurenţei mai multor creditori asupra aceloraşi bunuri ale debitoarei, creanţa bugetului statului are prioritate la acoperire, situaţiei privilegiată ce este reglementată de articolul 61 din OUG nr. 51/1998.
În speţă, A.V.A.B. al cărui succesor în drepturi este contestatoarea a declanşat procedura de executare silită anterior creditoarei pârâte SC L. SA, instituind un sechestru prin care a indisponibilizat acţiunile debitoarei la SC D. SA, conform procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003, iar acesta a fost înscris în Registrul acţionarilor societăţii.
În acest sens a arătat că, potrivit art. 64 din OUG nr. 51/1998, „Din momentul întocmirii procesului verbal de sechestru, potrivit art. 63, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Atâta timp cât durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul contestatoarei. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii acelui vinovat". De asemenea, conform art. 68 din acelaşi act normativ, „Bunurile rămân sub sechestru până la valorificare sau până când contestatoarea ori, după caz, instanţa competentă dispune ridicarea sechestrului". Aşa fiind faţă de, privilegiul legal al A.V.A.B., al cărui succesor în drepturi este A.V.A.S.
Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu prin Încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2005.
Intimata SC L.I.P.C., a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, avându-se în vedere Decizia nr. 4283 din 27septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care s-a modificat Decizia 475 din 24 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că, s-a dat prioritate reglementată de textul de lege mai sus menţionat, constatându-se că SC S. SA se află în procedura falimentului şi ca atare s-a suspendat judecata cauzei.
În şedinţa din 5 decembrie 2005 SC L.I.P.C. a solicitat ca şi în actuala cauză să se procedeze la suspendarea judecării pricinii în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, însă instanţa a respins cererea cu motivarea că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile textului de lege mai sus menţionat, întrucât priveşte nulitatea actelor de executare, respectiv a publicaţiei de vânzare din 4 ianuarie 2005, a procesului verbal de licitaţie din 4 februarie 2005 şi a actului de adjudecare din 11 februarie 2005 dintre L.I.P.C. şi SC S. SA Călăraşi, formulată de contestatoare şi intervenientă. Prin concluzii scrise SC L.I.P.C. a solicitat instanţei respingerea contestaţiei la executare introdusă de A.V.A.S. şi pe cale de consecinţă şi a cererii de intervenţie în interesul contestatoarei formulată de SC D. SA, arătând, în esenţă că, cererile acestora sunt lipsite de temei legal.
Instanţa de fond, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a admis în parte contestaţia la executare şi cererea de intervenţie în interesul contestatoarei, pentru următoarele considerente:
Executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 513/2002, al BEJ M.Ş., a fost de la primul act de executare şi până la ultimul act de adjudecare efectuat cu încălcarea normelor imperative ale legii.
Astfel, executarea silită s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative conţinute în OUG nr. 51/1998, modificată.
S-a reţinut că A.V.A.S. are calitatea de creditor privilegiat al debitoarei SC S. SA, fiind succesor al A.V.A.B. de la care a preluat o creanţă în valoare de 45.337.565,56 dolari S.U.A. şi 190.400.000 lei cheltuieli de executare asupra debitoarei conform contractului de cesiune de creanţă nr. 55038/822 din 10 decembrie 1999, şi a actelor adiţionale la acesta încheiate între B.C.R. şi A.V.A.B., creanţă care a fost preluată la datoria publică.
S-a avut în vedere că acţiunile debitoarei SC S. SA Călăraşi deţinute la SC D. SA asupra cărora a fost înfiinţată poprirea la data de 5 ianuarie 2005, au fost indisponibilizate anterior de A.V.A.S., prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003 efectuându-se şi menţiunile în acest sens în Registrul Acţionarilor.
Instanţa de fond a apreciat că actele de executare silită atacate de către contestatoarea A.V.A.S. au fost efectuate într-o perioadă în care S. SA se afla în procedura de administrare specială instituită conform art. 16 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 137/2002, modificată prin OUG nr. 208/2002. În baza acestor texte legale, urmare a aplicării procedurii de administrare specială, prin HG nr. 225/2001 s-a instituit procedura de supraveghere financiară a SC S. SA, iar prin H.G nr. 158/2004, perioada supravegherii financiare a fost prelungită până în luna februarie 2005. Aşa cum rezultă din dispoziţiile exprese ale art. 16 alin. (11) din Legea nr. 137/2002, în această perioadă SC S. SA putea efectua plăţi numai după un grafic întocmit de societate şi de administratorul special numit de A.V.A.S.
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că măsurile de executare silită pornite în perioada administrării speciale cu supraveghere financiară, contravin normelor imperative menţionate şi, pe cale de consecinţă, sunt lovite de nulitate.
Anterior efectuării actelor de executare atacate în prezenta cauză, contestatoarea A.V.A.S. indisponibilizase toate bunurile debitoarei SC S. SA, inclusiv acţiunile deţinute la SC D. SA şi Oţelăria cu convertizoare, precum şi terenul şi utilajele aferente, prin procesul verbal de sechestru nr. 371/1 din 28 ianuarie 2003.
În acest sens, în procesul verbal de sechestru sus-menţionat se prevede că, executorii A.V.A.B. au declarat sechestrate activele corporale şi necorporale, alte active conform evidenţelor contabile la 31 decembrie 2002 şi acţiunile SC S. SA la SC D. SA.
Prima instanţă a avut în vedere articolul 64 din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, potrivit căruia „din momentul întocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Atâta timp cât durează executarea silită, debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu acordul A.V.A.S. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii a celui vinovat" .
În conformitate cu articolul 68 din acelaşi act normativ instanţa de fond a avut în vedere că „bunurile rămân sub sechestru până la valorificarea lor sau până când A.V.A.B. ori, după caz, instanţa competentă dispune ridicarea sechestrului".
Sechestrul aplicat de contestatoarea A.V.A.S nu a fost ridicat de către instanţa de judecată, bunurile sechestrate nefiind valorificate de creditoare.
În condiţiile în care prevederile legale imperative stabilesc efectele instituirii, de către creditorul bugetar, a unui sechestru în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor bugetare, conform OUG nr. 51/1998, actele de executare silită asupra acţiunilor S. (poprire executorie) şi asupra Oţelăriei cu Convertizoare a terenului şi a utilajelor aferente (publicaţie de vânzare, procesul verbal de licitaţie şi actul de adjudecare), încalcă prevederile art. 64 prin înfrângerea puterii indisponibilizatoare a sechestrului instituit de A.V.A.S, încălcare ce are ca sancţiune nulitatea absolută a actelor de executare.
Un alt motiv de nulitate avut în vedere de prima instanţă l-a constituit şi încălcarea expresă a prevederilor art. 61 din OUG nr. 51/1998.
Potrivit art. 61 din OUG nr. 51/1998, rep.: „dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, cu excepţia salariilor sau a altor privilegii legale".
Executarea silită şi actele de executare efectuate de către SC L. SA în calitate de creditor chirografar, au încălcat prevederile acestui articol, contravenind totodată şi normelor imperative prevăzute în Codul de procedură civilă, care reglementează condiţiile adjudecării în contul creanţei [(art. 512 alin. (2) C. proc. civ.)] şi ordinea de preferinţă la distribuirea de sume provenite din vânzarea silită (art. 563 – art. 564 C. proc. civ.).
Câtă vreme atât A.V.A.S., creditor bugetar privilegiat (în baza art. 61 din OUG nr. 51/1998 şi a drepturilor reale de garanţie deţinute asupra bunurilor din patrimoniul S., cât şi L., creditor comercial cu creanţă chirografară, au pornit executarea silită asupra patrimoniului debitoarei SC S. SA, executorul judecătoresc trebuia să aplice textele legale mai susmenţionate, atât cele care constituie dreptul comun în materia executării silite imobiliare cât şi cele speciale conţinute în OUG nr. 51/1998, aceasta cu atât mai mult cu cât, A.V.A.S. a comunicat Biroului executorului judecătoresc cu adresa nr. 79 din 24 ianuarie 2005 că este creditor privilegiat al SC S. SA şi că în aceste condiţii, dispoziţiile art. 512 C. proc. civ., în ce priveşte pe L. nu se poate face decât cu plata drepturilor cuvenite acesteia.
Biroul Executorilor Judecătoreşti nu a oprit măsurile de executare ci a continuat executarea prin licitaţia organizată la 4 februarie 2005, asupra Oţelăriei Convertizoare şi terenul în suprafaţă de 374.681 mp împreună cu bunurile mobile reprezentate de utilajele aferente acestora, bunuri care au fost adjudecate în contul creanţei SC L.I., conform procesului verbal de licitaţie din 4 februarie 2005.
Din cuprinsul procesului verbal de licitaţie, din 4 februarie 2005, instanţa de fond a constatat că reiese faptul că la licitaţie nu s-a prezentat nici un ofertant, iar creditoarea SC L.I.P.C. a solicitat adjudecarea în contul creanţei sale la valoarea de 75 % din preţul de adjudecare. Potrivit art. 509 pct. 5 C. proc. civ., „în cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3)".
La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75 % din cel la care imobilul a fost evaluat.
În situaţia în care creditorul urmăritor nu a solicitat adjudecarea în contul creanţei la preţul de evaluare, executorul nu putea să procedeze la adjudecare în contul creanţei la preţul de 75 % din valoarea de evaluare, decât la cel de-al doilea termen de licitaţie.
Potrivit art. 508 alin. (1) C. proc. civ., „vânzarea la licitaţie se face în mod public şi se va ţine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate".
Conform art. 442 C. proc. civ., „vânzarea la licitaţie se face în mod public de executorul judecătoresc, care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună, în funcţie de natura sau destinaţia lor". În cauză executorul judecătoresc a procedat la executarea în bloc iar această formă de executare este una de excepţie şi nu prezintă regula în materia vânzării.
În procesul verbal de licitaţie nu se consemnează faptul că s-au oferit imobile spre vânzare, prin trei strigări succesive, la intervale de timp diferite.
Dimpotrivă, licitaţia prevăzută s-a început la ora 10,00 şi s-a terminat la 10,30.
Potrivit art. 512 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care adjudecatar este creditorul, el este obligat în cazul existenţei altor creditori privilegiaţi, să depună până la concurenţa sumei de adjudecare şi suma necesară pentru plata creanţelor lor. Altfel spus, creditorul poate intra în proprietatea imobilului numai dacă acoperă, până la concurenţa preţului de adjudecare drepturile creditorilor privilegiaţi.
Textul este o piedică pentru încălcarea ordinii legale de prioritate în satisfacerea creanţelor prin alegea modalităţii de vânzare constând în adjudecarea în contul creanţei. Pentru toate aceste motive, actul de adjudecare este lovit de nulitate absolută astfel încât în temeiul art. 4041 alin. (2) se cuvine repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul întoarcerii bunurilor în patrimoniul debitoarei SC S. SA cu radierea oricăror înregistrări efectuate în Cartea Funciară privind bunurile executate silit în dosarul nr. 513/2002.
Un alt motiv de nulitate absolută l-a constituit în accepţiunea instanţei de fond şi încălcarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 40/2004, privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către A.V.A.S. a unor creanţe bancare neperformante asupra SC S. SA Călăraşi.
Prin art. 1 al acestei ordonanţe s-a prevăzut o modalitate specială de valorificare activelor SC S. SA în cadrul executării silite începute de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu de la dosar, prin derogare de la prevederile art. 1 şi art. 3 alineat 1 din OG nr. 44/2002, privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a Administraţiei Publice Locale este acţionar majoritar şi care se află în proces de privatizare.
În aceste condiţii, dispunerea de activele SC S. SA în alte condiţii decât cele expres şi limitativ prevăzute în legile speciale ale privatizării, contravine prevederilor art. 1 din OUG nr. 40/2004, ceea ce atrage nulitatea actelor de executare astfel efectuate.
În aceste condiţii, executarea silită pornită de BEJ M.Ş., având în vedere că bunurile indisponibilizate se află sub incidenţa acestui act normativ, încalcă dispoziţiile OG nr. 40/2004, măsurile de executare de drept comun contravenind dispoziţiilor legii speciale.
Deci, bunurile din patrimoniul SC S. SA au fost nu numai indisponibilizate prin procesul verbal de sechestru din 28 ianuarie 2003, dar au fost supuse, în toată perioada anterioară redeschiderii procedurii falimentului, unor proceduri de valorificare specială pornind de la art. 16 din Legea nr. 137/2002, HG nr. 225/2001 şi HG nr. 158/2004 şi continuându-se cu prevederile OG nr. 40/2004.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis contestaţia astfel cum a fost formulată şi completată şi a anulat poprirea înfiinţată, la data de 5 ianuarie 2005, în dosarul de executare nr. 513/2002, al BEJA M.Ş. la cererea SC L.I.P.C., asupra unui număr de 648.340 acţiuni deţinute de SC S. SA la SC D. SA. Totodată a admis cererea contestatoarei şi cererea de intervenţie formulată de SC D. SA Călăraşi şi a anulat publicaţia de vânzare din 4 ianuarie 2005 privind Oţelăria de Convertitoare, construcţiile, utilajele şi terenurile aferente cât şi procesul verbal de licitaţie din 4 februarie 2005 şi actul de adjudecare din 11 februarie 2005, precum şi toate actele de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 513/2002.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării măsurii popririi până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare, acesta a fost respins ca rămas fără obiect.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat SC L. la 11.900.000 lei cheltuieli de judecată către A.V.A.S. şi la 7.957,76 RON către D. SA, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva hotărârii mai sus menţionate a formulat recurs creditoarea. Aceasta a invocat următoarele motive de recurs:
- art. 304 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5) cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine judecătorie conform Deciziilor nr. 1/1999 şi 5316/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, sentinţa fiind printr-o aşa-zisă încălcare a art. 1 din Ordonanţa 40/2004, în condiţiile în care acest act normativ se referă la altceva.
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că textele legale invocate de instanţă pentru a motiva sentinţa ori nu au aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori şi una şi alta. Astfel, la data constituirii dosarului nr. 513/2002, nu erau aplicabile OG 208/2002, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 nu se aplică în speţă, recurenta nefiind creditor bugetar, textul fiind chiar abrogat prin Legea nr. 149/2004.
- greşit s-a admis cererea de intervenţie a SC D. SA deoarece aceasta nu justifică nici un interes.
- se critică sentinţa atacată şi sub aspectul încălcării art. 24 din Constituţie referitor la dreptul de apărare şi art. 998 şi urm C. civ., referitor la principiul răspunderii personale. Se precizează că executarea s-a făcut de către o firmă specializată, iar răspunderea pentru presupusele încălcări aparţinând executorului judecătoresc, iar nu creditoarei. Totodată, se susţine că recurenta nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru neîndeplinirea unor obligaţii de către debitoare sau administratorul special.
- se invocă şi art. 3041 C. proc. civ. şi se cere analizarea cauzei şi prin prisma faptului că A.V.A.S. nu mai are calitate procesuală deoarece gajurile şi ipotecile acesteia poartă asupra altor bunuri decât cele preluate de recurentă. Se învederează că A.V.A.S. este în culpă deoarece a vândut bunuri evaluate la 90 milioane dolari S.U.A. cu numai 20 milioane dolari S.U.A., inclusiv TVA, iar conform art. 171 din Legea nr. 137/2002 A.V.A.S. este obligat să îşi convertească creanţa în acţiuni în termen de 30 de zile de la data instituirii procedurii de administrare specială. Procedura de administrare specială s-a instituit la 2 iulie 2002 prin ordin al ministrului O.M. şi încălcând această normă imperativă a legii, A.V.A.S. este decăzut din drepturile sale de a mai deţine creanţa asupra SC S. SA.
Pentru toate aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la Judecătoria Călăraşi şi în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii contestaţiei la executare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata A.V.A.S. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind apreciată ca temeinică şi legală, în plus SC S. fiind supusă procedurii de lichidare prevăzută de Legea nr. 64/995.
Intimata intervenientă a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 alin. (5) cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine judecătorie conform Deciziilor nr. 1/1999 şi 5316/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea îl găseşte neîntemeiat deoarece Decizia nr. 5316/2004 este o decizie de speţă, căreia nu i se poate asociat atributul de izvor de drept, iar Decizia nr. 1/1999, deşi pronunţată de Instanţa Supremă într-un recurs în interesul legii, nu are incidenţă în prezenta cauză. „Legea" în interesul căreia s-a pronunţat Curtea Supremă o reprezintă dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite prin poprire, în timp ce prezenta cauză se află sub imperiul unei legi speciale: OUG nr. 51/1998.
Verificând critica nepronunţării asupra excepţiei de necompetenţă, Curtea constată că prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea de la dosar şi a respins excepţia având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept. Motivarea se găseşte aşadar în acea încheiere şi nu trebuia reluată în cuprinsul hotărârii atacate.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, sentinţa fiind printr-o aşa-zisă încălcare a art. 1 din Ordonanţa 40/2004, în condiţiile în care acest act normativ se referă la altceva, se constată că recurenta face o greşită încadrare argumentelor în acest motiv de modificare deoarece se analizează un act normativ şi nu un act juridic.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu dezvoltarea potrivit căreia: textele legale invocate de instanţă pentru a motiva sentinţa ori nu au aplicabilitate în cauză, ori sunt abrogate, ori şi una şi alta, Înalta Curte găseşte că sunt nefondate criticile formulate. Nu are nici o relevanţă juridică data începerii executării, deoarece actele de executare urmează a fi analizate în raport cu legea aplicabilă la momentul executării, ori la momentul înfiinţării popririi din speţă, instanţa a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 137/2002 astfel cum aceasta era în vigoare la acea dată. Cât priveşte art. 16 alin. (11), acesta nu numai că nu a fost abrogat de Legea nr. 149/2004, dar este şi în prezent în vigoare.
Instanţa de fond nu a greşit sub aspectul dreptului procesual nici atunci când a admis cererea de intervenţie deoarece intervenienta a justificat interesul formulării cererii. Aceasta a fost admisă cu deplina respectare a art. 52 C. proc. civ.
Nu poate fi primit nici argumentul recurentei fondat pe culpa executorului judecătoresc deoarece acesta este doar un participant la procedura de executare silită demarată la cererea creditorului şi desfăşurată exclusiv în beneficiul acestuia. Executorul judecătoresc nu are şi nu poate avea legitimare procesuală în contestaţia la executare. Nu rezultă aşadar în speţă o încălcare a art. 24 din Constituţie referitor la dreptul de apărare şi art. 998 şi urm C. civ., referitor la principiul răspunderii personale.
Nici ultima critică nu poate fi primită deoarece art. 17 din Legea nr. 137/2002 reglementează un beneficiu, ce poate fi acordat societăţii supuse privatizării, la solicitarea exclusivă a instituţiei implicate în privatizare, în speţă A.V.A.S. Legea lasă la îndemâna instituţiei publice o posibilitate şi nu instituie o obligaţie în sarcina acesteia.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.. va obliga recurenta la plata sumei de 44.105,17 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC D. SA CĂLĂRAŞI
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC L.I.P. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 16 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta la plata sumei de 44.105,17 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă SC D. SA CĂLĂRAŞI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 februarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 834/2007. Comercial → |
|---|
