ICCJ. Decizia nr. 937/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 937/2007
Dosar nou nr. 31358/1/2004
(dosar vechi nr. 10113/2004)
Şedinţa publică din 28 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9704 din 24 decembrie 2003 pronunţată în dosar nr. 1309/2002 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA Bucureşti împotriva pârâtei SC A.S.T. SRL Constanţa cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 2.109.592.212 lei reprezentând dividende aferente anului 2000. Totodată s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă care a fost obligată şi la plata sumei de 45.790.922 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei anterior menţionate cu titlu de dividende stabilite la Adunarea generală extraordinară a acţionarilor SC A.S.T. SRL Constanţa din 19 martie 2001, când s-a aprobat bilanţul contabil aferent anului 2000. Conform acesteia, reclamantei în calitate de asociat al pârâtei i se cuvine suma de 4.907.906.624 lei, urmând ca plata să se efectueze în termen de 30 zile de la data aprobării bilanţului. Având în vedere caracterul cert al creanţei reclamantei, refuzul pârâtei de achitare a sumei datorate cu acest titlu este nejustificat şi prin urmare acţiunea formulată de reclamantă în acest sens este întemeiată.
În privinţa cererii reconvenţionale prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6.637 dolari S.U.A. reprezentând deconturile deplasărilor în străinătate, 427,66 dolari S.U.A., contravaloarea vizei pentru Africa de Sud şi 39.720,36 dolari S.U.A. constând în suma achitată de pârâtă reclamantei pentru servicii de consultanţă care nu au fost efectuate, tribunalul a reţinut că pârâta nu a făcut dovada susţinerilor sale în sensul că reclamanta urma să restituie contravaloarea sumelor avansate de pârâtă pentru deplasările în străinătate.
Suma de 6.637 dolari S.U.A. a fost plătită de pârâtă reclamantei, prin reprezentantul său, C.A.M. în scopul reprezentării pârâtei în interes de afaceri, conform menţiunilor din dispoziţia de plată şi nu reprezintă un împrumut acordat societăţii reclamantei şi în consecinţă nu există obligaţia acesteia de a restitui suma.
De asemenea, suma de 427,66 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare viză a fost achitată de pârâtă către SC O.I.T. SRL, fiind o cheltuială a pârâtei pentru exercitarea activităţii sale normale, nu poate fi imputată reclamantei, chiar dacă aceasta are calitatea de asociat al pârâtei, motiv pentru care şi acest capăt de cerere a fost respins.
Referitor la solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de sumă achitată acesteia pentru efectuarea unor servicii de consultanţă, în realitate neexecutate, instanţa de fond constatând că factura emisă de reclamantă în acest scop a fost acceptată şi achitată de pârâtă, a respins ca nefondat şi acest petit, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 992 C. civ., invocate de reclamantă, fiind lipsită de relevanţă încheierea contractului de consultanţă în formă scrisă, în condiţiile acceptării fără obiecţiuni a facturii emise pentru încasarea contravalorii acestor servicii.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 204 din 4 iunie 2004 pronunţată în dosar nr. 271/2004 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, iar hotărârea primei instanţe schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.674.340.531 lei cu titlu de dividende aferente anului 2000, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de control judiciar în argumentarea soluţiei pronunţate a reţinut temeinicia criticilor formulate cu privire la cuantumul sumei acordate reclamantei cu titlu de dividende şi constatând efectuarea de către pârâtă a unei plăţi cu acest titlu în cuantum de 435.251.681 lei, a modificat hotărârea tribunalului în această măsură.
În privinţa criticilor formulate de apelantă sub aspectul modului de soluţionare al cererii reconvenţionale, curtea de apel, însuşindu-şi considerentele avute în vedere de instanţa de fond, a reţinut în plus, având în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză că plata sumei de 6.637 dolari S.U.A. s-a efectuat către reprezentantul reclamantei, ca persoană fizică şi fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, situaţie în care nu există nici un temei pentru obligarea acesteia la restituire.
De asemenea, din aceleaşi concluzii ale raportului de expertiză a rezultat referitor la contravaloarea vizei pentru Africa de Sud, că aceasta a fost achitată unui terţ, iar în lipsa unor documente care să ateste că reclamanta urma să suporte aceste cheltuieli, este neîntemeiată critica formulată, şi sub acest aspect concluziile tribunalului fiind corecte.
În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă în mod justificat a reţinut că lipsa unui contract de consultanţă în formă scrisă nu poate conduce la concluzia că aceste servicii nu au fost prestate de reclamantă, care în calitate de asociat a asigurat anterior consultanţă de specialitate pentru pârâtă pentru o perioadă îndelungată, împrejurare necontestată, în lipsa unei convenţii scrise.
În aceste condiţii, dar mai ales prin acceptarea facturii, pârâta a recunoscut efectuarea serviciilor de consultanţă, contestarea fiind determinată doar de evoluţia ulterioară a raporturilor dintre părţi.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În mod concret recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs, prin prima critică încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocă faptul că ambele instanţe interpretează greşit actul juridic dedus judecăţii reţinând că suma de 6.637 dolari S.U.A. a fost acordată de pârâtă reclamantei cu titlu de împrumut.
Prin cel de al doilea motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind interpretarea şi aplicarea greşită a legii recurenta arată că deşi a invocat ca temei de drept al cererii reconvenţionale dispoziţiile art. 992 – art. 993 C. civ., instanţele prin hotărârile pronunţate, nu fac nici o referire, deşi expertiza a relevat faptul că sumele achitate de pârâtă nu sunt debite astfel încât reclamanta urmează să le restituie. Această împrejurare, coroborată cu lipsa unui contract de consultanţă în formă scrisă sunt de natură a dovedi temeinicia solicitării de a fi restituite sumele achitate din eroare.
Ultima critică, vizează nelegalitatea deciziei instanţei de apel, care nu s-a pronunţat asupra probei cu interogatoriul directorului general al SC B. SA – C.A.M., probă care ar fi fost de natură a dovedi temeinicia cererii de restituire a sumelor achitate nedatorat şi implicit de constatare a compensării legale a datoriilor reciproce.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dispoziţiilor art. 992 – art. 993 raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat respingându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţele nu au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi nu au ajuns la concluzia că sumele din litigiu au fost date de pârâtă reclamantei cu titlu de împrumut. Dimpotrivă, instanţele au reţinut că pârâta a susţinut că aceste sume au fost acordate cu titlu de împrumut, însă din conţinutul dispoziţiei de plată întocmite în acest scop de pârâtă a rezultat că scopul plăţii efectuate către reclamantă prin reprezentantul său C.A.M. a fost acela de a reprezenta societatea, adică pe pârâtă, în „interes de afaceri", fiind exclusă prin urmare interpretarea conform căreia această sumă a fost acordată cu titlu de împrumut ori că este o plată nedatorată.
Aşadar această critică este formală, instanţele nu au ajuns la concluzia înţeleasă de recurentă, ci au argumentat exact contrariul acestei susţineri.
De asemenea, nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, în condiţiile în care instanţa de fond a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 992 C. civ., pentru a se putea dispune restituirea sumei achitate de pârâtă cu titlu de servicii de consultanţă. Această plată a fost efectuată, după acceptarea facturii emise în acest scop de reclamantă, fiind lipsită de relevanţă întocmirea în formă scrisă a acestui contract, iar instanţa de apel şi-a însuşit această motivare adăugând propriile argumente.
În consecinţă, rezultă că instanţele, nu numai că au făcut referire la dispoziţiile art. 992 – art. 993 C. civ., dar au şi arătat pentru care motive nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea dispune restituirea sumei pretins plătite fără a fi datorată.
De altfel, în această privinţă criticile recurentei sunt confuze şi contradictorii pentru că susţine că plata este nedatorată deoarece serviciile de consultanţă nu au fost efectuate.
Dar, potrivit dispoziţiilor art. 992 C. civ., plata este nedatorată dacă datoria nu există, iar plata a fost făcută din eroare, ceea ce exclude existenţa oricăror raporturi juridice contractuale. Or, motivul determinant al solicitării restituirii plăţii pretins nedatorate, constă tocmai în neexecutarea unor servicii de consultanţă, cu acte cuvinte, recurenta recunoaşte existenţa unui astfel de contract însă contestă executarea obligaţiei, apreciind printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 992 – art. 993 C. civ., că acest text legal este incident, formulând prin urmare o critică nefondată.
La fel de neîntemeiată este şi critica referitoare la nepronunţarea instanţei de apel cu privire la interogatoriul reprezentantei reclamantei, în condiţiile în care aceasta nu a figurat ca parte în proces.
În consecinţă, reţinând că ambele instanţe au interpretat corect şi au argumentat judicios soluţiile pronunţate, iar criticile formulate de pârâtă sunt nefondate, recursul declarat va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.S.T. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 204/ COM din 4 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 939/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 925/2007. Comercial → |
|---|
