ICCJ. Decizia nr. 978/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 978/2007

Dosar nr. 6865/2/2006

Şedinţa publică din 6 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 7 februarie 2005, înregistrată la Tribunalul Olt, declinată în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, faţă de clauza compromisorie stabilită de părţi, reclamanta, A.D.S. Bucureşti a chemat în judecată SC L.P.E. SRL Slatina, solicitând, conform modificărilor succesive a acţiunii la obligarea la plata sumei de 5.915.877.428 lei, contravaloare redevenţă neachitată, la plata sumei de 2.474.725.900 lei, penalităţi de întârziere în plată, precum şi la constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. 977 din 17 martie 2000.

Prin sentinţa arbitrală nr. 135 din 18 mai 2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a constatat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. 977 din 17 martie 2000 încheiat de părţi, modificat şi completat prin actul adiţional nr. 3 din 12 martie 2003 şi a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul arbitral a reţinut că pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.915.877.428 lei cu titlu de redevenţă restantă plus TVA aferent şi a sumei de 2.474.725.900 lei cu titlu de penalităţi de întârziere sunt nefondate, deoarece apărările pârâtei referitoare la producerea unor calamităţi naturale ce au afectat culturile în anii 2002 – 2003 sunt întemeiate. S-a arătat că neanunţarea reclamantei în legătură cu producerea calamităţilor şi neasigurarea culturilor, chiar dacă ar fi reale, nu înlătură existenţa cazului de forţă majoră, că pentru anul 2002 două societăţi de asigurare de referinţă au refuzat încheierea contractelor de asigurare, că pentru anul 2003, asigurarea s-a efectuat, iar pe de altă parte pârâta a comunicat reclamantei producerea calamităţilor pentru anii 2002 – 2003. Curtea de Arbitraj a mai reţinut că fenomenele invocate de pârâtă în apărare (secetă excesivă şi îngheţ) se încadrează în noţiunea de „forţă majoră", căci seceta excesivă prelungită, respectiv temperaturile scăzute excesiv, sub limitele rezistenţei plantelor (situaţii constatate de organele agricole şi administrative abilitate) şi care au distrus culturile în procent de 90 – 100 % pe suprafeţele de sute de hectare, constituie evenimente/situaţii de forţă majoră, imprevizibile şi de neînlăturat şi care, în consecinţă, constituie cauze de exonerare de răspundere contractuală.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata rezilierea contractului de concesiune nr. 977/2000 încheiat de părţi, astfel cum a fost completat şi modificat prin actul adiţional nr. 3 din 12 martie 2003, Curtea de Arbitraj l-a admis cu motivarea că, potrivit art. 5.9. din actul adiţional menţionat mai sus, concedentul avea dreptul să procedeze unilateral la rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, după notificarea prealabilă adresată concesionarului, iar în speţă această notificare s-a realizat prin adresa nr. 14704 din 10 mai 2004 înaintată de reclamantă şi necontestat primită de către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale reclamanta A.D.S. a formulat, în termen legal, acţiune în anulare.

Prin sentinţa comercială nr. 180 din 24 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, a respins acţiunea în anulare ca nefondată.

În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că motivele invocate de contestatoarea – reclamantă, nu se încadrează în prevederile art. 364 C. proc. civ., ci privesc aspecte legate de netemeinicie, de interpretarea situaţiei de fapt privind executarea contractului.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, invocând art. 304 pct. 1 C. proc. civ., susţinând următoarele critici:

- greşit s-a apreciat de către instanţă, că nu au fost formulate critici conform art. 364 C. proc. civ., întrucât a fost invocată lit. i) şi anume încălcarea prin hotărârea arbitrală a „dispoziţiilor imperative ale legii". Pârâta a încălcat dispoziţiile contractului de concesiune şi anume art. 12.1 potrivit căruia în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, determinat de o situaţie de forţă majoră, este obligatoriu să comunice acest fapt celeilalte părţi, în scris în termen de 3 zile şi în acelaşi termen, încetarea evenimentului şi întinderea efectelor acestuia. Iar, art. 12.3 din contract, prevede că nesocotirea obligaţiilor de la art. 12.1 determină suportarea daunelor provocate celeilalte părţi;

- greşit a reţinut Tribunalul arbitral că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de art. 12.1 din contract;

- fenomenele invocate de pârâtă, seceta prelungită, nu întrunesc elementele forţei majore: împrejurări imprevizibile şi de neînlăturat şi, oricum, riscul contractual nu poate fi suportat de concedent.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC L.P.E. SRL Slatina a cerut respingerea recursului, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. A invocat că soluţionarea pe fond a cauzei, de Tribunalul arbitral este temeinică şi legală.

Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele motive.

În reglementarea art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru motivele prevăzute la lit. a) – i).

Aceste motive sunt expres şi limitativ stabilite şi privesc încălcarea prevederilor clauzei compromisorii, regulile privind asigurarea principiului contradictorialităţii, legalitatea, iar la lit. i), se prevede desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru motive ce încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Este de reţinut că, nici unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., nu se referă la desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru motive de netemeinicie, de stabilirea şi aprecierea greşită a stării de fapt şi de modul de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţiile concrete ale cauzei.

Recurenta, deşi invocă în recurs art. 364 lit. i), nu se referă la încălcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Prin criticile aduse hotărârii arbitrale se invocă greşita apreciere a îndeplinirii obligaţiilor contractuale ale pârâtei, pentru caz de forţă majoră şi nerespectarea prevederilor contractuale privind încunoştiinţarea forţei majore.

Or, aceste critici, aşa cum întemeiat a reţinut Curtea de apel în soluţionarea acţiunii în anulare, nu se încadrează în prevederile art. 364 lit. i) şi nici în celelalte prevederi ale dispoziţiei legale invocate.

Tribunalul arbitral a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor contractuale şi nu se pot constata încălcări imperative ale legii.

Aşa fiind, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, solicitate de pârâtă, şi anume 10.071 lei, onorariu de avocat conform dovezilor depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 180 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială.

Obligă pe reclamantă la plata sumei de 10.071 Ron cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC L.P.E. SRL Slatina.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 978/2007. Comercial