ICCJ. Decizia nr. 918/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 918/2007
Dosar nr. 15233/1/2006
Şedinţa publică din 28 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 februarie 2006, reclamanta SC B.I.L. NICOSIA CIPRU a chemat în judecată pe pârâta SC V. SA VICTORIA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze hotărârea A.G.E.A. nr. 41 din 16 noiembrie 2005 pe motiv că nu i s-au pus la dispoziţie materialele ce urmau a fi supuse dezbaterii.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 24/ CC din 15 mai 2005, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Hotărârea A.G.E.A. nr. 41 din 16 noiembrie 2005 a SC V. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că acţionarii nu pot fi obligaţi să voteze în necunoştinţă de cauză iar nemenţionarea explicită în convocator a tuturor problemelor ce vor fi supuse dezbaterilor nu poate avea ca efect decât anularea hotărârii adoptate.
Apelul declarat de pârâta SC B.I.L. NICOSIA CIPRU împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat, de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 107/ Ap din 5 octombrie 2006, reţinând în considerente că hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 conform căruia convocarea trebuie să cuprindă menţionarea explicită a tuturor problemelor care fac obiectul dezbaterilor adunării.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat pârâta SC V. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, prin reluarea motivelor din apel sub forma criticilor în recurs, că Decizia atacată se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 31/1990, a Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 26/1990.
Nemenţionarea explicită în convocator a problemelor de la pct. 4, 5 şi 6 nu poate atrage nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 16 noiembrie 2005 deoarece aceasta a fost acoperită prin aprobarea completării ordini de zi cu aceste puncte.
Mai susţine recurenta că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat Regulamentul nr. 13/2004 a C.N.V.M. ca fiind norma specială care reglementează piaţa de capital în loc de Legea nr. 297/2004.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor, legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Ambele instanţe au interpretat şi aplicat în mod judicios actele normative incidente cauzei, respectiv prevederile art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, art. 140 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2004 şi art. 243 alin. (6) din Legea nr. 297/2004, care nu este în contradicţie şi nu exclude aplicarea art. 140 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2004, iar normele speciale care reglementează piaţa de capital au prioritate în raport cu normele generale reprezentate de dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Din actele de la dosar rezultă fără echivoc, aspectul recunoscut şi de pârâtă, că, convocarea s-a făcut fără menţionarea în ordinea de zi a pct. 4, 5 şi 6.
Fiind o nulitate absolută, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, acesta nu poate fi acoperită, prin dezbaterea problemelor în cadrul şedinţei adunării generale.
Pentru cele de preced, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SA VICTORIA împotriva deciziei nr. 107/ Ap din 5 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 917/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 998/2007. Comercial → |
---|