ICCJ. Decizia nr. 1013/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1013/2008
Dosar nr. 21989/3/2006
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11186 din 5 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SNTGN T. SA Mediaş şi a obligat-o pe pârâta SC T. SA Bucureşti la plata sumei de 24.733.149,07 lei reprezentând contravaloare servicii transport gaze naturale şi 12.828.639,66 lei penalităţi de întârziere, plus 378.809,40 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin întâmpinare pârâta a recunoscut debitul pretins de reclamantă prin capătul principal de cerere.
Referitor la penalităţile de întârziere, ce formează capătul doi de cerere, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din contractul din 2004, părţile de comun acord au stabilit o penalitate de 0,06% pe zi de întârziere în cazul în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte în termen de 30 de zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) (20 zile de la emiterea facturii) obligaţia de plată a serviciilor de transport, ceea ce duce la concluzia că termenul de 30 zile stipulat în art. 20 alin. (2) este un termen de graţie convenţional, în care pârâta are posibilitatea de a plăti contravaloarea serviciilor şi după trecerea acestui termen, penalităţile se calculează de la termenul stipulat în art. 10 alin. (1), respectiv de 20 zile de la emiterea facturii, aceasta fiind data scadenţei.
S-a reţinut astfel ca fiind greşită susţinerea pârâtei că data scadenţei este a 50-a zi de la data emiterii facturii.
Prin Decizia comercială nr. 277 din 25 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că obiectul apelului îl formează capătul de cerere privind penalităţile, respectiv modul de calcul al acestora în raport de data scadenţei şi, referitor la acest aspect, în urma unei analize atente a clauzelor penale inserate în contractele încheiate de părţi, din 2002 şi 2004, a stabilit că în mod corect instanţa de fond a interpretat aceste clauze şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pe care instanţa de apel a menţinut-o în consecinţă.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâta SC T. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta - pârâtă susţine astfel că, în realitate, „data scadenţei" este a 50-a zi de la data emiterii facturii, întrucât, potrivit art. 20 alin. (2) din contractul din 2002, în cazul în care beneficiarul nu îşi îneplineşte, în termen de 30 zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) obligaţia de plată acesta se obligă să plătească transportorului o penalitate de 0,07% (0,06% în cazul contractului din 2004), pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea (nu la data) serviciului, neachitată la scadenţă.
Mai susţine că instanţele de fond şi de apel ar fi trebuit să ţină cont şi de regula stabilită de art. 983 C. civ. conform căreia: "când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă".
Pentru aceste argumente, recurenta - pârâtă consideră că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii şi, în concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei pronunţate de curtea de apel, în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamantă şi al obligării SC T. SA la plata sumei de 12.342.972,62 ron în loc de 12.828.639,66 ron, contravaloare penalităţi de întârziere.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că susţinerile recurentei - pârâte nu sunt întemeiate.
Astfel, în ambele contracte încheiate între părţi, din 2002 şi 2004, la art 10 alin. (1) s-a stipulat data scadenţei ca fiind a 20-a zi de la data emiterii facturii, respectiv „transferul bancar va fi efectuat de către banca beneficiarului în contul transportatorului în termen de 20 de zile de la emiterea facturii".
Argumentul expus de recurenta - pârâtă, în sensul că scadenţa facturilor este la a 50-a zi de la data emiterii facturilor, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) din cele două contracte mai sus menţionate nu poate fi primit, întrucât:
Potrivit acestui articol, părţile au convenit ca „în cazul în care beneficiarul nu îşi îndeplineşte în termenul de 30 de zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) obligaţia de plată a contravalorii serviciului de transport a gazelor naturale sau o îndeplineşte în mod necorespunzător, acesta se obligă să plătească transportatorului o penalitate de 0,07% (0,06% - în contractul din 2004) pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoarea serviciului neachitată la scadenţă".
Din coroborarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi art. 20 alin. (2), rezultă fără dubiu că termenul de 30 de zile a fost acordat de către creditor (transportatorul), debitorului (beneficiarul), ca un termen de graţie, în sensul că dacă debitorul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată înăuntrul termenul de 30 de zile, creditorul nu ar mai fi calculat penalităţi de întârziere, or, cum recurenta - pârâtă nu a efectuat plata în acest interval de timp, în mod corect intimata - reclamantă a procedat la calcularea penalităţilor de întârziere de la data scadenţei, respectiv la 20 de zile de la emiterea facturii.
Se constată drept urmare că nu se pune problema aplicării regulii stabilite de art. 983 C. civ., nefiind incidente aceste dispoziţii legale, atât timp cât nu există o îndoială în clauzele contractului mai sus arătate, care să necesite a fi interpretate, în sensul acestor dispoziţii, în favoarea debitorului.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta - pârâtă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei Curţii de Apel, această va fi menţinută, ca legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale 277 din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1007/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1016/2008. Comercial → |
|---|
