ICCJ. Decizia nr. 708/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 708/2008
Dosar nr. 11920/3/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a sesizat Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 132.566,18 lei reprezentând profit minim garantat în cuantum de 11.868,97 lei calculat pentru anii 2004 - 2005, majorări şi penalităţi de întârziere aferente în cuantum de 20.697,27 lei calculate până la data de 16 februarie 200.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de asociere din 1993 încheiat între R.I. RA şi SC C.E. SA în conformitate cu dispoziţiile art. 1491 C. civ. coroborat cu prevederile capitolului V din Legea nr. 15/1990, dispoziţiile HGR. nr. 441/1991 a H.C.L.M.B. şi a acordului din 1993 al Comisiei de Selecţie constituită în acest scop, s-a stabilit terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatare a blocului din Ansamblul E. sector 1 Bucureşti. Se mai arată că pârâta s-a obligat să achite contravaloarea profitului minim garantat anual în valoare de 3.424.164 rol, sumă ce urma a fi indexată anual cu rata inflaţiei iar durata asocierii a fost stabilită pe toată perioada existenţei construcţiei.
S-a susţinut că, pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a achita profitul minim garantat pentru anii 2004 - 2005 de 111.868,97 ron pentru care s-au calculat penalităţi şi majorări de întârziere.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1066, art. 1708 C. civ., art. 251 - art. 256 C. com., Legea nr. 215/2001, OG nr. 45/2003, OG nr. 26/2001, HG nr. 1513/2002, HG nr. 784/2005.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi cauză s-au pronunţat sentinţele nr. 4753/2004 şi 2099/1999, rămase definitive, solicitând totodată respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, pe motivul că după finalizarea construcţiei spaţiile au fost împărţite între asociaţi fiecare dobândind proprietatea exclusivă asupra unor spaţii, conform aportului fiecăruia astfel că, reclamanta nu are dreptul la profit.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 6920 din data de 14 septembrie 2006, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, precum şi acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, că între hotărârile menţionate şi prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv o cerere cu acelaşi obiect, cauză şi între aceleaşi părţi.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere prevederile contractului de asociere din 1993 în care s-au stabilit cotele de aport ale părţilor şi actul adiţional din 1993 la contract prin care s-a stabilit cota de asociere. Astfel, reclamantul nu mai poate pretinde profitul minim garantat în baza art. 5 din contractul din 1993 odată ce părţile au convenit asupra împărţirii spaţiilor, iar prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 1994 s-a transferat dreptul de proprietate asupra întregului spaţiu situat la parterul blocului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, motivele vizând greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, şi faptul că instanţa nu a ţinut seama de voinţa părţilor exprimată prin actele adiţionale la contractul de asociere, în sensul producerii efectelor juridice şi după încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Referitor la profitul minim garantat, la care pârâta s-a obligat prin art. 19, s-a susţinut că acesta trebuia achitat deoarece contractul era în vigoare şi că erau datorate atât majorările de întârziere, cât şi penalităţile de întârziere.
Prin Decizia comercială nr. 13 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant, reţinând că din coroborarea convenţiilor încheiate între părţi a reieşit că prin dobândirea dreptului de proprietate exclusivă de către pârâtă asupra unora dintre spaţiile din imobilul întreg, ce a făcut obiectul asocierii, pârâta nu mai datorează cota de asociere de vreme ce asocierea a încetat după încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 1994.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul a arătat că instanţa de apel eronat a apreciat, prin criticile aduse sentinţei că se schimbă cadrul procesual al litigiului şi că tot greşit s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., prin analogia făcută între taxa de concesiune şi profitul minim garantat. De asemenea, arată recurentul, instanţa a interpretat art. 2 din contract numai prin prisma art. 982 C. civ., fără a ţine cont şi de prevederile art. 962 şi art.984 C. civ., dreptul de preemţiune fiind exercitat cu privire la spaţiul comercial, iar nu cu privire la întreg imobilul şi la folosinţa terenului. A mai susţinut că şi motivarea conform căreia asocierea a încetat datorită dobândirii dreptului de proprietate este complet eronată.
Intimata SC C.E. SA prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate, menţionând că susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel a considerat că a fost schimbat cadrul procesual în faza apelului, sunt total nerelevante neconstituind în sine un motiv pentru admiterea recursului atâta timp cât instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la obiectul pretenţiei deduse judecăţii.
Analizând Decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat şi, în temeiul art. 312 C. proc. civ. îl va respinge, ca atare, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate în situaţii limitativ prevăzute de pct. 1 - 9.
Cu privire la primul motiv de recurs, în ordinea indicată de recurent, şi anume art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, critica este nefondată. Astfel sunt nefondate susţinerile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. în sensul că a fost schimbat cadrul procesual, deoarece în cererea de apel se invocă, pentru prima dată, taxa de concesiune încălcându-se textul de lege enunţat.
Potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi".
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „ se pot cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.
În cauză însă nu pot fi apreciate ca fiind asimilate taxele de concesiune cu profitul minim garantat, întrucât acestea au regimuri juridice distincte prevăzute expres de actele normative; or, taxa de concesiune nu reprezintă un venit în sensul textului de lege precitat, aşa încât în mod corect a apreciat instanţa de apel că recurenta, prin cererea de apel, a schimbat cadrul procesual în faza de judecată a apelului.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs şi anume art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este posibilă când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanţele nu au schimbat natura lui, iar prevederea art. 5 din contract conform căreia durata asocierii este pe toată perioada existenţei construcţiei s-a interpretat corect prin prisma art. 6, care dispune, fără distincţie cât priveşte destinaţia spaţiului, că societatea de construcţii dobândeşte dreptul de cumpărare, vânzare, concesionare sau închiriere, potrivit legii, dispoziţie care concordă cu art. 1 din contract.
Cum potrivit art. 1 obiectul contractului este finalizarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatare în mod distinct de către părţile contractante a blocului din Ansamblul E., actul adiţional la contract, de partajare a spaţiului reprezintă o concretizare a acestuia, iar contractul de vânzare cumpărare încheiat de părţi ulterior, o concretizare a art. 6 din contractul sus citat.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 977, art. 982 şi art. 969 C. proc. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părţi dându-le înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea convenţiilor supuse spre analiză instanţelor.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar, împotriva deciziei comerciale nr. 13 din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 707/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1006/2008. Comercial → |
|---|
