ICCJ. Decizia nr. 1027/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1027/2008
Dosar nr. 26484/3/2004
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 ianuarie 2004 sub nr. 1067/2004, reclamanta SIF M. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA stabilirea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru sumele societăţii deţinute la banca pârâta şi obligarea pârâtei la plata acestori dobânzi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată, în esenţă, că a avut în conturile deschise la pârâtă mai multe sume de bani, sume provenite din conturile societăţii deschise la B.C.E. – B. SA sumele respective fiind purtătoare de dobânzi, conform dobânzilor practicate de către această bancă.
Reclamanta a mai arătat că, B.C.E. a furnizat prin absorbţie cu banca pârâtă SC B.C.R. SA, care a preluat întreg activul şi pasivul acesteia, sumele societăţii existente în conturile băncii absorbite, fiind astfel preluate de către pârâtă.
Fiind voba de conturi purtătore de dobânzi, banca avea obligaţia de a plăti dobânda pe întreaga perioadă cât sumele respective se aflau în conturile deschise la această bancă, obligaţie ce nu a fost respectată.
S-a precizat totodată că sumele existente în soldurile conturilor respective au fost confimate atât de către B.C.E., cât şi de către banca pârâtă SC B.C.R. SA, că banca succesoare, prin extrasele de cont, fără însă a se calcula şi plăti sumele reprezentând dobânzile aferente acestor sume.
În acelaşi timp, s-a învederat că datorită faptului că sumele reprezentând dobânzi sunt datorate în temeiul unor reguli generale privind activitatea bancară, fiind însuşite de ambele părţi, sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru obligarea pârâtei la plata acestor sume.
La data de 5 februarie 2004, reclamanta a adus precizări cererii cu care a înţeles să investească instanţa, indicând prin cererea de la dosarul menţionat stabilirea în mod provizoriu a pretenţiilor solicitate la sumă de 1.000.000.0001 lei.
Pârâta şi-a precizat poziţia în cauză, depunând întâmpinare în condiţiile art. 720 ind. 4 alin. (2) C. proc. civ., consemnată la dosar nr. 1067/2004, prin care a invocat în prealabil, excepţia de necompetenţă teritorială, imposibilitatea de stabilire a competenţei materiale faţă de faptul că reclamanta nu a înţeles să-şi precizeze valoarea obiectului cererii, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele mai vechi de trei ani, pretinse la momentul formulării cererii, solicitând, cu privire la fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Mai mult, învederează pârâta că sumele deţinute de reclamantă în conturile deschise la B. SA centrala şi B. SA, sucursala Bacău, au făcut obiectul ordonanţelor de poprire pe cale judecătorească încă din anul 1997 în favoarea creditorului B. SA, deci pe calea propririi în mâinile creditorului, moment în care conform procedurilor băncii sumele au fost blocate în conturi nepurtătoare de dobânzi, astfel cum se stipula în condiţiile generale de afaceri ale B. SA, act ce are natura unui act de adeziune, opozabil reclamantei de la data deschiderii contului curent.
Pârâta mai învederează, totodată, că prin cesiunile de creanţă încheiate între B. SA şi A.V.A.B., aceasta din urmă a devenit creditor al reclamantei pentru sumele urmărite de B. SA prin poprirea anterioară şi s-a subrogat în drepturile acesteia, derulând procedura propririi în baza normelor de executare silită prin poprire în cadrul cărora au fost preluate şi formele de executare silită anterioare realizate pe cale judecătorească.
De asemenea pârâta arată că prin adresa din data de 11 septembrie 2003, A.V.A.B. a revocat ordinul de blocare prin poprire a conturilor reclamantei, renunţând definitiv şi irevocabil la toate ordonanţele de poprire emise de instanţele judecătoreşti şi înfiinţate până la data emiterii acestei adrese, comunicând SC B.C.R. SA că poate să dispune măsurile pentru deblocarea conturilor.
Şi creditoarea B., precizează pârâta, a solicitat, de asemenea prin adresele din data de 26 septembrie 2003 şi respectiv 29 septembrie 2003, ridicarea propririlor înfiinţate asupra conturilor reclamantei şi deblocarea acestor conturi.
Faţă de întâmpinarea depusă, reclamanta şi-a precizat la rândul său poziţia, învederând prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul deja menţionat că sub aspectul excepţiei de necompetenţă teritorială trebuie reţinute prevederile art. 5 coroborate cu cele ale art. 6 şi art. 7 alin. (2) C. proc. civ., ce stabilesc o competenţă alternativă, solicitând astfel respingerea excepţiei ca neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte aspectele legate de stabilirea competenţei materiale, se arată că aceasta aparţine Tribunalului, dat fiind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, invocându-se sub acest aspect dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. a C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 567 pronunţată la data de 18 martie 2004 de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin cererea depusă la dosar, reclamanta a înţeles să aducă noi precizări cu privire la cererea de chemare în judecată, învederând că obiectul cererii vizează în mod exclusiv recuperarea sumelor datorate de către B. SA şi ulterior de către pârâta SC B.C.R. SA, respective obligaţii datorate de aceste bănci comerciale cu titlu de dobândă, începând cu data de 28 martie 1997, dată de la care onturile societăţii au fost blocate în baza unei ordonanţe de poprire înfiinţată de Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 2209/1997.
A reiterat reclamanta, în mare parte, argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată şi în precizarea anterioară acestei ultime precizări, învederând, suplimentar, faptul că pentru perioada cuprinsă între 28 martie 1997, data la care s-au efectuat propririle ce au condus la indisponibilizarea sumelor din respectivele conturi şi data de 10 septembrie 1999, data la care s-a produs transferul conturilor de la B. SA la SC B.C.R. SA, urmare a procesului de fuziune dintre cele două bănci, obligaţia de plată a dobânzii aparţine A.V.A.B., ca urmare a faptului că B. SA nu a bonificat respectiva dobândă, deşi erau obligate conform contractelor de depozit, potrivit prevederilor OUG nr. 18/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 85/2004, care prevăd ca obligaţia de plată a dobânzii pentru această perioadă izvorăşte din activitatea fostului B. SA, în timp ce pentru cealaltă perioadă, 11 septembrie 1999, dată la care conturile au fost transferate la SC B.C.R. SA, conform prevederilor art. 11 ind. 1 din OUG nr. 126/1999 de modificare şi completare a OUG nr. 39/1999 şi până la sfârşitul anului 2003, când s-a efectuat soldul final al acestor conturi, obligaţia de plată aparţine în exclusivitate pârâtei SC B.C.R. SA, pentru ca din momentul fuziunii, obligaţia de plată a dobânzii este o obligaţie personală, decurgând din faptul că respectivele sume s-au aflat în contul acestei bănci şi nu în contul A.V.A.S. sau al B. SA, care, de altfel, nici nu mai există.
Prin încheierea pronunţată la data de 11 aprilie 2005, Tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru considerentele pe larg expuse la acea dată.
Prin sentinţa comercială nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta SIF M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. În consecinţă, a fost obligată la plata sumei de 4.131.220,92 lei ron reprezentând dobânda datorată pentru sumele în lei şi la plata sumei 5.047,63 dolari S.U.A. reprezentând dobânda pentru sumele în devize, aflate în conturile societăţii reclamante. A fost obligată pârâta la plata sumei de 47.643,25 ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu de expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău din 29 ianuarie 2004, reclamanta SIF M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA stabilirea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru sumele societăţii deţinute la banca pârâtă şi obligarea pârâtei la plata acestor dobânzi, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa a apreciat că, în cauză, calitate procesuală pasivă are A.V.A.S. şi nu pârâta SC B.C.R. SA.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, tribunalul a reţinut că în cursul anului 1993 fostul FPP II M., actualmente SIF M. SA a deschis la B. SA mai multe conturi curente şi de depozit în lei şi în valută, aspecte atestate în înscrisul intitulat Condiţii generale de afaceri, ediţia 1993, înscris care se coroborează cu celelalte înscrisuri constând în extrase de cont, note contabile, adrese interne dintre diferite direcţii ale B. SA, cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, precum şi cu faptul că pârâta nu neagă existenţa lor. Înscrisul menţionat, semnat de către părţi, a fost apreciat de către instanţă ca având natura juridică a unui contract conform dispoziţiilor art. 969 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că, urmare a ordonanţelor de poprire din cursul anului 1997, s-a dispus blocarea conturilor reclamantei deţinute la fosta B. SA, deblocarea acestora producându-se abia la sfârşitul anului 2003, cum rezultă din adresa A.V.A.B. din data de 11 septembrie 2003.
Pentru perioada cuprinsă între momentul blocării conturilor – 3 aprilie 1997 şi cel al deblocării acestora nu s-au acordat dobânzi, nici de către B. SA nici de către SC B.C.R. SA, bancă ce a preluat aceste sume ca urmare a procesului de fuziune prin absorbţie cu B. SA.
În baza prevederilor art. 15 din OUG nr. 18/1994, modificate prin OUG nr. 85/2004, pârâta A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile SC B.C.R. SA, reprezentând statul în calitate de garant, în procesele şi cererile cu care sunt sau au fost investite instanţele judecătoreşti în legătură cu „orice alte obligaţii ori pretenţii, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea desfăşurtă de B. SA până la data radierii din Registrul Comerţului".
Cu privire la aplicabilitatea prevederilor Condiţiilor generale de afaceri, ediţia 1997, invocate în apărare de către pârâtă, instanţa a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 4 din Condiţiile generale de afaceri, ediţia 1993, B. SA avea obligaţia de a încunoştiinţa clientul cu privire la modificarea clauzelor, prin orice fomă va crede de cuviinţă, inclusiv prin afişare la ghişeele băncii unde sunt gestionate conturile.
Instanţa a considerat că înscrisul intitulat Condiţii generale de afaceri, ediţia 1997, nu poate fi opus reclamantei, deoarece, deşi pârâta a susţinut afişarea acestuia la ghişeele băncii unde erau gestionate conturile reclamantei, nu a făcut în niciun fel dovada celor susţinute. Ca urmare, s-a apreciat că nu poate fi opusă reclamantei clauza cuprinsă în art. 9.8 din acesta conform căreia în cazul popririi contului curent, „sumele blocate în conturile curente de depozit sau tranzitorii, nu produc dobânzi".
S-a menţionat că nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu a făcut dovada existenţei contractelor de depozit în sensul de „instrumentum probationem", întrucât, instanţa, a pus în vedere pârâtei, în baza art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei contractele invocate, însă aceasta a învederat că nu se mai regăsesc în arhiva fostei B. SA, aplicându-se dispoziţiile art. 174 C. proc. civ. şi socotindu-se ca dovedite pretenţiile părţii la cuprinsul acelui înscris.
În ceea ce piveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei martie 1997 – ianuarie 2001, s-a arătat că în raport de dispoziţiile art. 1 coroborate cu cele ale art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris. Asta, deoarece, momentul de la care prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă este cel la care s-a dispus ridicarea măsurii popririi şi deblocarea conturilor şi anume septembrie 2003, acesta fiind şi momentul la care s-a constatat că pentru sumele respective nu fusese bonificată dobânda.
Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa a considerat că, aşa cum reiese din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, pârâta datorează reclamantei suma de 41.312.209.174 rol şi 5.047,63 dolari S.U.A., deoarece conturile societăţii înregistrate în conturile de blocaj sunt conturi curente de disponibilităţi în lei şi în valută şi conturi de depozite, că sumele cu titlu de dobândă au fost stabilite prin raportare la valoarea sumelor aflate în conturile reclamantei la data deblocării, ţinându-se cont de operaţiunea de stornare efectuată de B. SA, iar la calculul dobânzii cuvenite reclamantei s-a ţinut cont de dobânda practicată de B. SA pe perioada 3 aprilie 1997 – 12 decembrie 1999 şi apoi de cea practicată de SC B.C.R. SApe perioada 13 decembrie 1999 – 22 septembrie 2003.
Ca urmare, a admis cererea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor calculate conform raportului de expertiză contabilă.
Împotriva sentinţei comercile nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru următoarele motive de apel, redate în esenţă:
1) greşit a fost soluţinată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.C.R. SA pentru că potrivit art. 15 din OUG nr. 18/2004, A.V.A.S. se subrogă în drepturile SC B.C.R. SA pentru activitatea desfăşurată de B. SA până la data radierii acesteia din Registrul Comerţului, nu şi pentru activitatea desfăşurată de SC B.C.R. SA pe perioada ulterioară, respectiv pentru perioada octombrie 1999 – septembrie 2003, ceea ce duce la desfiinţarea sentinţei atacate în baza art. 297 teza a II-a C. proc. civ.
2) greşit a fost soluţiontă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele aferente perioadei martie 1997 – ianuarie 2001, deoarece este vorba despre dobânzi contractuale, iar în materie contractuală prescripţia curge de la data scadenţei, iar nu de la momentul la care partea a luat cunoştinţă despre încălcarea deptului ca în materie delictuală;
3) cu privire la soluţionarea fondului cauzei s-a invocat:
a) modificarea Condiţiilor generale de afaceri, având caracterul unui contract de adeziune, nu trebuia notificată clienţilor băncii, aşa cum afirmă reclamanta, ci potrivit art. 4 din acestea, a fost adusă la cunoştinţă clientului prin afişare la ghişeele unde sunt gestionate conturile;
b) reclamanta nu a făcut proba contractelor de depozit încheiate cu B. SA;
c) Condiţiile generale de afaceri din ianuarie 1993 nu conţin prevederi cu privire la acordarea de dobânzi în situaţia popririi, astfel că banca nu datora dobânzi pentru sumele blocate prin poprire, iar Condiţiile generale de afaceri aplicabile conturilor poprite sunt cele din ianuarie 1997, care prevăd în mod expres că banca nu acordă dobânzi pentru sumele poprite. Faptul că banca a indisponibilizat conturile reclamantei rezultă din răspunsul expertului, acordarea de dobânzi pentru sumele poprite este o operaţiune lipsită de cauză juridică, deoarece atâta vreme cât contraprestaţia lipseşte, banca neputând folosi sumele poprite în activitatea sa curentă, cauza acordării de dobândă lipseşte.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 199 din 18 aprilie 2007 admite apelul declarat de apelanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 26484/3/2004, în contradictoriu cu intimaţii SIF M. SA Bacău şi SC B.C.R. SA Bucureşti.
Schimbă, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Menţine, în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SIF M. SA Bacău, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, învocând ca motive de recurs dispoziţiile art. 304, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că introducerea în cauză a SC B.C.R. SA este nelegală, întrucât nu are calitate personală pasivă şi că aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la aplicabilitatea unor prevederi din condiţiile generale de afaceri din 1997 emise de către bancă încalcă dispoziţiile legale referitoare la formarea şi modificarea contractelor, neţinând cont de prevederile art. 969 C. proc. civ. şi că soluţia instanţei de apel nu se întemeiază pe lege.
În consecinţă, recurenta - reclamantă solicită, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale, incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, în mod judicios a apreciat actul juridic dedu judecăţii pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Critica recurentei confom căreia SC B.C.R. SA nu are calitate procesuală pasivă privind perioada 11 septembrie 1999 – 31 decembrie 2003 întrucât instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 15 din OUG nr. 18/2004 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 85/2004 este neîntemeiată.
Prin art. 11 alin. (1) din OUG nr. 126/1999 aprobată prin Legea nr. 727/2001 s-a dispus ca transferul tuturor conturilor de la B. SA la SC B.C.R. SA să se facă până la data de 10 septembrie 1999 iar prin alin. (3) s-a prevăzut că începând cu 11 septembrie 1999 operaţiunile bancare cu clienta acelor conturi vor fi evidenţiate în contabilitatea SC B.C.R. SA.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut instnţa de apel că pentru perioada 11 septembrie 1999 – 31 decembrie 2003 pentru sumele solicitate cu titlu de dobândă la depozite, calitatea procesuală pasivă în cauză o are SC B.C.R. SA.
De asemenea nici cealaltă critică formulată de recurentă cu privire la opozabilitatea şi aplicabilitatea uno prevederi din Condiţiile generale de afaceri din 1997 emise de către bancă, este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 4 din Condiţiile generale de afaceri din 1993 – „modificările condiţiilor generale de afaceri se aduc la cunoştinţă clientului, de Bancă, prin orice formă crede de cuviinţă, inclusiv prin afişare la ghişeele unde sunt gestionate conturile".
Cum în speţă se solicită dobânda pentru sumele blocate în conturi ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţelor judecătoreşti de poprire, obligaţia de informare, în aceste cazuri, nu există.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF M. SA Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 199 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1017/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1145/2008. Comercial → |
|---|
