ICCJ. Decizia nr. 1145/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1145/2008
Dosar nr. 2281/32/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată;
Prin Decizia nr. 11 din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, se admite apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău şi se admite acţiunea astfel cum a fost precizată, în sensul că se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 276.856,35 lei daune contractuale către reclamantă.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi solicitând, modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului şi menţinerii soluţiei instanţei de fond. Recurentul a susţinut greşita aplicare a art. 1144 C. civ. privitoare la compensarea datoriilor reciproce ale părţilor.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi constatând greşita aplicare a dispoziţiilor legale în cauza de faţă, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel, reţinând o situaţie de fapt inexacta si care nu are la baza probatoriul administrat in cauza, in special concluziile raportului de expertiza contabilă efectuata in speţa, a dat o hotărâre cu încălcarea si aplicarea greşita a legii, fiind fondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 276.856,35 ron (în urma micşorării peţitului acţiunii după ce a intervenit compensarea sumei de 212.843.642 lei), reprezentând contravaloare chirie, utilităţi si penalităţi de întârziere, datorate în baza contractului de închiriere din 19 iulie 2002 pentru ferma G.D.
Instanţa de fond, prin sentinţa civila nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, a respins în mod legal acţiunea formulată, reţinând ca pârâtul nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin acţiune întrucât nu figurează ca debitor în evidenta contabilă a SC A. SA, aspect care este relevat întocmai în concluziile raportului de expertiză contabilă.
Instanţa de apel însă, înlăturând nelegal concluziile raportului de expertiză, a admis apelul reclamantei-intimate şi a schimbat în tot sentinţa apelata, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 276.856,35 ron cu titlu de daune contractuale. Practic, instanţa de apel a înlăturat fără niciun temei de drept o probă ştiinţifică şi, fără a administra o altă probă suplimentară în calea de atac, pe un probatoriu sărăcit al instanţei de fond, admite acţiunea reclamantei.
În motivarea deciziei pronunţate se reţine faptul că pârâtul nu ar fi contestat aceste sume si nici cuantumul lor, si ca nu ar fi probat, cu excepţia sumelor pentru care s-a admis compensarea in dosarul de faliment, că societatea reclamantă este cea care are debite neachitate faţă de pârât. De asemenea, se motivează că expertiza contabilă nu poate fi reţinută în speţă întrucât a avut ca obiective aspecte ce ar fi trebuit să facă obiectul unei cereri reconvenţionale, ce nu a fost formulată în dosar, iar neînregistrarea în contabilitate a unor debite nu are nici o relevanţă pentru instanţa de apel.
Aceste argumente aduse de către instanţa de apel sunt rezultatul unei aplicări greşite a legii.
S-a probat în dosar faptul că reclamanta nu si-a îndeplinit obligaţiile contractuale în mod complet si la timp, nu a pus la dispoziţie spaţiul în mod corespunzător, iar obligaţiile reclamantei au fost îndeplinite de către pârâtă. Acest lucru rezultă atât din concluziile raportului de expertiză si de asemenea, este relevanta şi adresa A.V.A.B. din 2002 când precizează lipsa posibilităţii societăţii SC A. SA în exploatarea fermei.
În această situaţie, reclamanta nu este îndreptăţită să ceară celeilalte părţi sa-şi îndeplinească obligaţiile asumate. Potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, însa numai in situaţia în care el şi-a executat obligaţia sa, devine creditor al celeilalte părţi.
Între părţi s-au născut anumite obligaţii reciproce. Datoriile reciproce s-au stins prin compensare, in temeiul art. 1144 C. civ., compensaţie care operează în puterea legii. Cat priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere, atâta vreme cat a intervenit compensarea, nu se mai poate pune problema calculării unor penalitatea de întârziere şi pentru aceste sume, cu atât mai mult cu cat oricum acestea nu s-ar putea cere decât in condiţiile in care reclamanta si-ar fi îndeplinit la timp şi în mod complet toate obligaţiile.
Tot legat de cuantumul penalităţilor de întârziere, acestea nu puteau fi calculate atâta timp cat nu s-a stabilit daca s-a achitat vreo sumă sau nu, pentru a se putea justifica calculul unor penalităţi de întârziere începând cu o anumita dată.
Faptul ca pârâta invocat că reclamanta are datorii faţă de aceasta, aşa cum a statuat şi raportul de expertiza contabilă, nu trebuia să facă obiectul unei cereri reconvenţionale pentru a fi reţinut de către instanţă, ci constituia un mijloc de apărare pe care instanţa de apel l-a interpretat absolut eronat. De altfel, pârâta nici nu putea formula o atare cerere reconvenţională deoarece ea ar fi trebuit să derive din acelaşi raport juridic contractual, conform art. 7205 C. proc. civ. În speţă, sumele pretinse de reclamată derivă dintr-un raport juridic de locaţiune, în timp ce compensarea este legată de alte raporturi juridice dintre părţi.
Pe de altă parte, este de neconceput ca o societate care se afla în faliment sa nu aibă documente justificative ale creanţelor pretinse. Faţă de acest lucru, înseamnă că nu există creanţa respectiva, nu poate fi probată, si mai mult, expertiza contabilă stabileşte chiar că lichidatorul nu a evidenţiat o asemenea creanţă în scriptele societăţii şi nici nu există documente contabile întocmite (facturi fiscale) care să ateste existenţa creanţei.
Fata de aceste motive, se impune conform art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerii ca legală a hotărârii instanţei de fond.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea intimatei reclamante la plata sumei de 2.983 lei cheltuieli de judecată către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul R.I.
Modifică Decizia nr. 11 din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 794 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Bacău, pe care o menţine.
Obligă intimata - reclamantă la plata sumei de 2.983 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1027/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1146/2008. Comercial → |
|---|
