ICCJ. Decizia nr. 104/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 104/2008
Dosar nr. 310/120/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 septembrie 2006 înregistrată la Judecătoria Târgovişte, reclamanta G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Dâmboviţa – Târgovişte, A.V.A.S. Bucureşti şi SC A.C., să fie aprobată acţiunea în subrogaţie legală, personală şi novarea obligaţiei prin schimbare de debitor.
În susţinerea cererii a arătat că prin sentinţa nr. 151 din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal, rămasă definitivă, s-au admis cererile creditorilor A.V.A.S. Bucureşti şi D.G.F.P. Dâmboviţa, în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi în temeiul art. 25 alin. (4) şi art. 137 lit. c) din Legea nr. 64/1995, cu modificările aduse prin OG nr. 38/2002 şi Legea nr. 249/2005, s-a dispus completarea pasivului societăţii SC A.P.F. SRL de către administratoarea societăţii, reclamanta G.C., care a fost obligată la plata sumei de 2.948.327.440 lei şi 8455,98 dolari S.U.A., în total, 3.400.000.000 lei.
Reclamanta a cerut să se constate că această daună revine SC A.C. întrucât, SC A. a livrat toată marfa produsă către această pârâtă, care trebuie să suporte şi datoriile societăţii prestatoare.
Prin sentinţa nr. 3857 din 18 decembrie 2006, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa soluţionării în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cererea fiind neevaluabilă în bani.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi contencios-administrativ, prin sentinţa nr. 520 din 13 aprilie 2007, a respins acţiunea.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1108 C. civ., privind subrogarea în drepturile creditorilor, că, în cauză SC C. şi-a manifestat opoziţia faţă de plata datoriilor SC A.P.F. SRL şi de subrogare în drepturile acesteia.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contenicios-administrativ, prin Decizia nr. 143 din 4 iulie 2007.
Instanţa de apel a reţinut că este nefondată critica apelantei reclamante în sensul că instanţa de fond nu a soluţionat pe fond acţiunea, deşi s-a învederat modul fraudulos în care SC A. a procedat transferând salariaţii fermelor pe SRL-uri şi că rezultatul economic al acestei societăţi fictive era, în realitate, proprietatea A.
S-a reţinut că obligaţia SC A.P.F. SRL către D.G.F.P. Dâmboviţa şi A.V.A.S. Bucureşti a fost stabilită prin sentinţa Tribunalului Dâmboviţa nr. 151 din 4 octombrie 2005, irevocabilă, astfel că stabilirea altor răspunderi ar însemna încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat.
În ce priveşte subrogaţia legală personală invocată de reclamanta apelantă, s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor art. 1108 C. civ.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocând interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi aplicarea greşită a legii, formulând următoarele critici:
Problema subrogaţiei legale, personale a fost soluţionată greşit de instanţe care s-au limitat la subrogaţia convenţională, consimţită de creditor şi au reţinut lipsa consimţământului, fără să observe că subrogaţia invocată a fost întemeiată pe art. 1108 C. civ., raportat la 1041, 1053 şi 1054 C. civ., referitor la solidaritatea obligaţiei.
Răspunderea revine SC A. care în temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu SC A. SRL a preluat şi valorificat toată marfa produsă de aceasta din urmă, astfel că nu a avut încasări pentru plata datoriilor fiscale.
Recursul este nefondat.
Recurenta invocă greşita aplicare a subrogaţiei legale, art. 1108 C. civ., şi anume cazul al 3-lea, care prevede că subrogaţia se produce în folosul aceluia care fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes să o plătească.
În speţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale întrucât nu suntem în situaţia unor codebitori solidari, care pot fi urmăriţi de creditori.
Recurenta este singura debitoare faţă de A.V.A.S. şi D.G.F.P. Dâmboviţa, conform hotărârii irevocabile a Tribunalului Dâmboviţa nr. 151/2005.
Cererea acesteia de a reţine existenţa subrogaţiei legale prin novarea debitorului şi alăturarea în calitate de codebitor a SC A., este fără temei, atât timp cât nu s-a făcut dovada că aceasta a fost obligată la plata faţă de A.V.A.S. şi D.G.F.P. Dâmboviţa.
De altfel, răspunderea reclamantei a fost urmarea aplicării art. 25 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, iar SC A. nu a fost parte în litigiul menţionat, astfel că stabilirea altei răspunderi ar însemna încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.C., împotriva deciziei nr. 143 din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 111/2008. Comercial → |
|---|
