ICCJ. Decizia nr. 114/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 114/2008

Dosar nr. 514/64/2006

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 996/30 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosar nr. 1945/2005, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL Braşov.

S-a reţinut că C.E.C. - urile nr. BH 300004387, BH 300008439997, BH 30000843627 ŞI BH 30000843984 cuprind menţiunile obligatorii cerute de Legea nr. 59/1934, respectiv data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului şi ştampila acestuia, şi ordinul necondiţionat de a plăti sumele de bani înscrise pe acestea.

Nu s-au primit susţinerile reclamantei privind faptul că, data emiterii C.E.C. - urilor nu a fost menţionată pe instrumentele de plată de administratorul reclamantei, declaraţia administratorului M.C., nefăcând dovadă în acest sens.

În continuare, s-a reţinut că C.E.C. - ul în alb poate fi completat de primitorul său, temeiul juridic al operaţiunii fiind dreptul de completare transmis dobânditorului odată cu remiterea titlului, înţelegerea de completare putând fi expresă sau tacită.

În fine, s-a arătat că, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din 22 martie 2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului M.C., întrucât aceasta ar fi oferit în compensare bunuri din patrimoniul societăţii SC N.C. SRL, însă o dovadă în acest sens nu s-a făcut, astfel încât nu există temei pentru anularea filelor C.E.C. în litigiu, ca urmare a stingerii debitului prin compensare.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta SC N.C. SRL, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Apelul a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 145 din 22 noiembrie 2006.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, reclamanta SC N.C. SRL Braşov, solicitând admiterea recursului său şi modificarea în tot a deciziei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a indicat drept temei de drept ale recursului său pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., dar din examinarea motivelor expuse rezultă că acestea ar putea fi încadrate în pct. 9, nefiind invocate şi indicate aspecte ce ar putea fi încadrate şi în pct. 7 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ.

Deşi recursul este destul de amplu, el cuprinde în cea mai mare parte consideraţii ale recurentei cu privire la cec ca şi instrument de plată şi chestiuni privind starea de fapt şi mai puţin critici referitoare la Decizia atacată. În esenţă se critică, totuşi instanţa de apel că, în mod greşit a dedus că nu există o înţelegere între părţi în condiţiile în care înţelegerile dintre părţi cu privire la cec au fost înscrise în „matca cec-ului şi deci, cum pârâta nu a putut face dovada că ar avea acceptul reclamantei de a introduce spre decontare C.E.C. - ul la orice dată stabilită discreţionar, data nu poate fi decât cea înscrisă în matcă. Instanţa de apel a refuzat să constate atât reaua – credinţă a pârâtei în completarea cec-ului şi prezentarea lui spre decontare în alte condiţii şi alţi termeni decât convenţia părţilor.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii debitului şi nici nu a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii se constată că nu este dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale cu privire la aspectele indicate de recurentă: matca cec-ului, lipsa identităţii între data emiterii şi data scadenţei şi permisivitatea legală de a fi completate menţiunile lipsă de către personalul cec-ului.

Dincolo de motivele de recurs care vizează stabilirea stării de fapt şi aprecierea probelor de către instanţa de apel, aspecte ce nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac extraordinară de atac a recursului, şi arătând în vedere motivele de nelegalitate invocate este de arătat că instanţa de apel a apreciat, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 59/1934, în mod corect că biletele cec au fost emise de M.C. pentru un debit existent şi fără ca pârâta să săvârşească o greşeală gravă în dobândirea lor, că acestea sunt instrumente de plată şi nu de garantare a unor plăţi şi că neobservarea înţelegerilor intervenite între părţi nu poate fi opusă pârâtei întrucât nu a dobândit C.E.C. - urile cu rea credinţă.

În plus, având în vedere caracterul formal al titlului de valoarea care este C.E.C. - ul nu se pot invoca raporturile fundamentare dintre părţi.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.C. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 145 din 22 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 114/2008. Comercial