ICCJ. Decizia nr. 1046/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1046/2008
Dosar nr. 25426/3/2004
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 275 din 26 ianuarie 2006 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul de cerere subsidiar, ca neîntemeiată.
A admis acţiunea reclamantei SC N.I. SRL Bucureşti astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâtele SC I.P. SRL Bucureşti, A.V.A.S. Bucureşti şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti. A obligat pârâta SC I.P. SRL Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 255.355 ron, reprezentând 80.514 ron debit principal şi 174.841 ron dobândă până la 31 octombrie 2005, pentru debitul aferent, la 5.559 ron taxă judiciară de timbru şi la 1.800 ron onorariu experţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat în principal să se constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 159.885 acţiuni emise de SC A.C.C. SA Bucureşti; să se constate inexistenţa dreptului de proprietate a SC I.P. SRL asupra unui număr de acţiuni de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, dreptul acesteia limitându-se numai la un număr de 159.886 acţiuni; să se dispună înregistrarea menţiunii în registrul comerţului de către O.R.C. al Municipiului Bucureşti, privind calitatea de acţionar al SC N.I. SRL la SC A.C.C. SA, precum şi dreptului de proprietate a SC N.I. SRL asupra acţiunilor de 159.885 emise de SC A.C.C. SA, să se dispună radierea menţiunii privind calitatea de acţionar al SC I.P. SRL la SC A.C.C. SA cu privire la un număr de 159.885 acţiuni şi înregistrarea menţiunii privind calitatea de acţionar al SC I.P. SRL numai pentru un număr de 159.886 acţiuni; la 4 noiembrie 2004 reclamanta şi-a precizat acţiunea introductivă de instanţă, solicitând în subsidiar, în contradictoriu cu SC I.P. SRL Bucureşti obligarea acesteia la restituirea sumei de 805.136.311 lei, reactualizată în raport de paritatea leu/dolar la momentul executării, începând cu 31 ianuarie 2000, cu dobânda legală începând cu aceiaşi dată, sumă ce i-a fost împrumutată pârâtei SC I.P. SRL, în vederea folosirii ca garanţie de participare la licitaţia organizată de F.P.S. pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de SC A.C.C. SA Bucureşti.
Cu privire la capătul principal de cerere, prin încheierea din 18 februarie 2005 instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei ca neîntemeiate, invocate de A.V.A.S.; s-au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocată de A.V.A.S. şi SC I.P. SRL Bucureşti, respingând capetele 3 şi 4 din cererea principală, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, şi excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 şi 2 din cererea principală, formulată de reclamantă, respingându-le ca inadmisibile.
În soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâta A.V.A.S. prin întâmpinare, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani a fost întrerupt prin notificarea din 30 ianuarie 2002 emisă de reclamantă. S-a constatat că potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după care curge o nouă prescripţie, astfel că în raport de data introducerii acţiunii (1 iulie 2004) dreptul la acţiune nu este prescris.
Faţă de dispoziţiile acestei încheieri, instanţa a fost ţinută să soluţioneze capătul subsidiar alternativ din cererea de chemare în judecată a reclamantei, respectiv obligarea pârâtei SC I.P. SRL Bucureşti la plata sumei de 805.136.311 lei actualizată, rezultată din acordul de împrumut încheiat de părţi.
În raport cu acest capăt de cerere s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, valoarea litigiului fiind sub 1 miliard lei, excepţie respinsă de instanţă conform încheierii din 26 mai 2005. Prin aceiaşi încheiere s-a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., dispunându-se scoaterea acesteia din cauză şi s-a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei cu privire la pretenţiile solicitate conform încheierii de şedinţă din 26 mai 2005.
În legătură cu excepţia dreptului material la acţiune pârâta SC I.P. SRL Bucureşti a susţinut că pretenţiile reclamantei sunt prescrise de la 15 februarie 2003 (acordul fiind încheiat la 15 februarie 2000), iar acţiunea fiind introdusă la 1 iulie 2004.
Soluţionând această excepţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că la 17 mai 2005 reclamanta a formulat somaţie de plată care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 776 din 6 iunie 2002, că de la data rămânerii definitive a acesteia urma să curgă un termen nou de prescripţie şi că reclamanta nu a făcut notificări prin executorii judecătoreşti care să întrerupă termenul de prescripţie. Că de la data întreruperii termenului de prescripţie începe să curgă un nou termen de 3 ani în care reclamanta poate să introducă o nouă cerere de chemare în judecată, neputându-i-se opune autoritatea de lucru judecat, întrucât procedura prevăzută de OG nr. 5/2001 nu are autoritate cu privire la fondul litigiului, astfel că cererea reclamantei a fost introdusă în termen, instanţa respingând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul subsidiar alternativ din cerere.
Pe fondul cauzei, în raport de actele dosarului, acordul de împrumut, O.P., extrasul de cont, raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa a reţinut că pârâta SC I.P. SRL Bucureşti datorează debitul de 805.136.111 lei, conform art. 1169 C. civ. şi dobânda aferentă debitului în sumă de 174.841 ron până la 31 octombrie 2005.
Împotriva sentinţei civile nr. 275 din 26 ianuarie 2006 şi a încheierilor interlocutorii din 18 februarie 2005 şi 23 iunie 2005, pârâta SC I.P. SRL Bucureşti a declarat apel.
Prin Decizia nr. 538 din 23 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC I.P. SRL Bucureşti împotriva hotărârii instanţei de fond, pe care a schimbat-o în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul de cerere subsidiar, respingând acţiunea reclamantei astfel cum a fost precizată, ca prescrisă.
A luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta SC N.I. SRL Bucureşti a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
În criticile formulate recurenta - reclamantă susţine în esenţă următoarele:
- că Decizia din apel conţine motivări contradictorii, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că greşit a reţinut instanţa, pe de o parte, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi că termenul de la care curge prescripţia ar fi data încheierii convenţiei, respectiv 15 februarie 2000, iar pe de altă parte, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1582 C. civ. şi că termenul de restituire ar trebui stabilit în raport de alte împrejurări;
- recurenta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1582 C. civ. şi nu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, stabilindu-se greşit data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, deoarece nu este vorba de a cere restituirea împrumutului, ci este în discuţie un drept de opţiune.
Recurenta susţine că, faţă de clauzele contractului de împrumut şi avându-se în vedere acţiunile formulate în justiţie, prin care s-a cerut anularea procesului verbal de licitaţie şi contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, momentul naşterii dreptului la opţiune, deci de a alege între restituirea împrumutului şi dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 50% din acţiuni este fie data de 4 decembrie 2002 când s-a respins recursul ce a avut ca obiect constatarea nulităţii actelor menţionate, fie data de 21 iunie 2006, când prin sentinţa executorie, s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, astfel că acţiunea sa pornită la 2 septembrie 2004, este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani, nefiind prescrisă.
Fiind în faţa unui drept de opţiune şi nu de restituire a împrumutului, recurenta SC N.I. SRL Bucureşti precizează că termenul curgea de la data naşterii acestui drept, respectiv, de la data când avea această posibilitate, fie de a cere restituirea împrumutului, fie de a cere dreptul asupra cotei de 50% din acţiuni şi prin urmare, existând un litigiu pe rol, nu putea să opteze pentru transferul acţiunilor în proprietatea sa.
- recurenta susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că în cursul anului 2003, cu ocazia judecării uneia din cele două somaţii de plată, consilierul juridic al pârâtei a recunoscut existenţa debitului atunci când a solicitat rezolvarea pricinii pe cale amiabilă, conform art. 392 C. com., situaţie în care patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiile contractuale în limitele împuternicirii acordate – motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Intimatele - pârâte SC I.P. SRL Bucureşti şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin întâmpinările depuse la dosar au cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Recursul reclamantei este nefondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, şi dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea acesteia, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt, în sensul că în acordul de împrumut încheiat între cele două părţi la data de 15 februarie 2000, nu s-a prevăzut niciun termen de restituire, statuându-se că restituirea împrumutului se va face la cererea creditorului, iar în cazul în care debitorul câştigă licitaţia, creditorul poate să-şi exprime opţiunea de a deveni asociat pentru 50% din acţiunile deţinute la SC A.C.C. SA, urmând ca fiecare parte să-şi achite contravaloarea acţiunilor creditorul achitând mai puţin cu suma împrumutată; că în urma soluţionării excepţiilor invocate, prin încheierea din 18 februarie 2005, instanţa a rămas investită numai cu soluţionarea capătului de cerere subsidiar din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, respectiv cu restituirea sumei împrumutate, reactualizată şi cu dobânda legală.
Faţă de această situaţie, se reţine că prima critică a recurentei - reclamante este neîntemeiată, Curtea de Apel Bucureşti apreciind în mod corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, faţă de împrejurarea că părţile nu au stabilit un termen de executare, obligaţiile urmând să se execute la cererea creditorului, astfel că prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept, respectiv de la data încheierii actului juridic, la 15 februarie 2000.
Pentru contractul de împrumut de consumaţie, art. 1582 C. civ. prevede că, în lipsa stipulării unui termen, instanţei îi revine sarcina să stabilească termenul restituirii după împrejurări.
Astfel, în cauză se aplică legea specială, respectiv Decretul nr. 167/1958, care reglementează expres termenul de la care curge prescripţia în situaţia în care în contract nu s-a prevăzut un termen de executare a acestuia, astfel că faţă de data încheierii acordului de împrumut (15 februarie 2000), în raport de capătul subsidiar al acţiunii, restituirea sumei împrumutate şi data de 1 iulie 2004 când reclamanta a introdus acţiunea, aceasta este prescrisă.
Nu poate fi luat în consideraţie nici al doilea motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se invocă aplicarea greşită a legii, prin care susţine că faţă de neindicarea termenului de restituire al împrumutului, termenul de prescripţie curge fie de la data de 4 decembrie 2002, când s-a respins recursul prin care s-a constatat nulitatea actelor licitaţiei, fie la 21 iunie 2006, când s-a constatat prin sentinţa executorie valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, aspect în raport de care nu se putea cere transferul acţiunilor în proprietatea reclamantei.
Ca cererea de chemare în judecată să întrerupă prescripţia, trebuie ca aceasta să nu fi fost respinsă, anulată sau perimată, sau cel care a făcut-o să nu fi renunţat la ea.
Avându-se în vedere că atât la 4 decembrie 2002, cât şi la 21 iunie 2006, s-au pronunţat două sentinţe prin care s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiat între A.V.A.S. şi pârâta SC I.P. SRL Bucureşti, în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, cum recurenta - reclamantă nu a obţinut o hotărâre judecătorească care să producă şi să menţină efectul întreruptiv al prescripţiei dreptului material la acţiune, termenul de la care curge prescripţia nu poate fi nici data de 4 decembrie 2002 şi nici 21 iunie 2006, ci conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, este data naşterii raportului de drept, respectiv data naşterii actului juridic în discuţie.
Nici al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, pentru simplul fapt că solicitarea consilierului juridic al pârâtei de acordare a unui termen de judecată în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, propunând o eşalonare la plată a sumei în discuţie, nu poate fi considerată o recunoaştere a debitului, faţă de dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., în raport de care recunoaşterea poate fi făcută numai prin procură specială.
Conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de conducere şi numai actele juridice făcute de acestea în limitele puterilor acordate sunt recunoscute ca fiind făcute de persoana juridică, în cauză se impunea emiterea unei împuterniciri exprese pentru consilierul juridic din partea societăţii pentru recunoaşterea debitului.
Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 538 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1052/2008. Comercial → |
|---|
