ICCJ. Decizia nr. 824/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 824/2008
Dosar nr. 26520/3/2004
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 decembrie 2003 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost înregistrată acţiunea reclamantelor P.D. şi P.G. prin care au chemat în judecată pârâţii: SC A.I. SRL Bucureşti, C.E. şi T.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 456.854,4 dolari S.U.A. din care 366.854,4 dolari S.U.A. contravaloare prejudiciu suferit urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârâţi şi 90.000 dolari S.U.A. daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că au comercializat produse din blană şi piele de ovine prin SC R.P. SRL Orăştie într-un spaţiu cu chirie în Bucureşti, pentru că în 1998 SC F.V. SA Orăştie nu avea magazin de reprezentare.
Pentru a realiza cele menţionate reclamantele au garantat cu bunuri imobiliare din moştenire iar P.G. a depus garanţie 9.200 mp teren intravilan la SC F.V. SA Orăştie în data de 22 septembrie 1998 pentru contractul de reprezentare din 1998 care se trece în contractul din 1999.
Reclamantele au mai susţinut că pentru contractarea unui spaţiu comercial cu chirie în Bucureşti în noiembrie 1999 au închiriat contractul de credit din 1999 şi un contract de garanţie imobiliară de ipotecă din 1999 a imobilului din Orăştie, proprietar P.D.
S-a încheiat cu societatea pârâtă un contract de închiriere în 15 noiembrie 1999 ce conţine clauze abuzive pentru chiriaşi, art. 19 pct. 2 din contract şi pentru că s-au înregistrat debite la plata chiriei, chiriaşul a fost evacuat iar marfa reţinută în valoare de 12.857,744 dolari S.U.A.
În drept, reclamantele au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 999, art. 998, art. 1000, art. 1156, art. 977 - art. 980, art. 982, art. 983, art. 1429 C. civ., art. 7 din Legea nr. 193/2000, art. 35, art. 36, art. 39, art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Prin încheierea din 20 mai 2004 reclamantele au fost scutite de plata taxei de timbru.
Reclamantele au chemat în garanţie SC F.V. SA Orăştie solicitând obligarea în solidar a sumelor solicitate şi precizate ulterior precum şi restituirea bunurilor ce reprezintă contravaloarea avizului de expediţie din 1999.
Prin întâmpinare pârâtul C.E. a solicitat declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti întrucât acţiunea are ca obiect pretenţii.
S-a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu a existat un raport contractual sau de altă natură cu reclamanta.
Pârâta T.I. a ridicat aceiaşi excepţie cu aceleaşi argumente şi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive pentru că între părţi nu au existat raporturi juridice.
Pârâta SC A.I. SRL a ridicat excepţia necompetenţei teritoriale faţă de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2156/CA/2004 din 28 septembrie 2004 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pârâta SC F.V. SA Orăştie prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată deoarece a încheiat cu SC R.P. SRL un contract de mandat comercial prin care aceasta, mandatar, a fost de acord cu suma datorată pentru marfa preluată fără plată are atributele unei creanţe certe, lichide şi exigibile la scadenţă şi a fost de acord cu constituirea unei ipoteci în favoarea SC F.V. SA Orăştie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 5901 din 29 iunie 2006 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor pentru cererea privind contractul din 1999 şi a respins cererea privind rezilierea contractului din 1999 ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.E. şi T.I.
A respins acţiunea precizată formulată de reclamantele P.D. şi P.G. în contradictoriu cu pârâţii: SC A.I. SRL Bucureşti, C.E. şi T.I. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor pentru cererea privind rezilierea contractului din 1999 este întemeiată deoarece acest contract s-a încheiat între două societăţi SC A.I. SRL şi SC R.P. SRL - societate radiată aşa cum rezultă din adresa O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.E. şi T.I. este întemeiată pentru aceleaşi considerente.
Acţiunea reclamantelor având ca obiect pretenţii este neîntemeiată deoarece reclamantele nu au depus la dosarul cauzei acte privind pretenţiile solicitate de la pârâţi.
În ceea ce priveşte cererea reclamantelor privind obligarea pârâţilor la plata de daune este neîntemeiată deoarece reclamantele nu au respectat prevederile art. 1169 C. civ. şi nu au indicat cuantumul, modalitatea de calcul, ce reprezintă aceste daune conform art. 1084 C. civ.
În cauză nu s-a probat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 998 C. civ. şi nici o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de pârâte de natură a atrage rezilierea contractului potrivit art. 1020 - art. 1021 C. civ. or încălcarea unor prevederi legale imperative care să justifice constatarea nulităţii absolute a contractului.
Apelurile declarate de reclamantele P.D. şi P.G. au fost respinse ca nefondate şi au fost respinse şi cererile reclamantelor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 20 din 17 iulie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut în esenţă că în mod greşit a reţinut prima instanţă că reclamanta P.D. nu are calitate procesuală activă deoarece ea a preluat drepturile şi obligaţiile SC R.P. SRL dizolvate, inclusiv pe cele ce decurg din contractul de închiriere din 1999.
Acest aspect nu impune schimbarea hotărârii primei instanţe de respingere a cererii de reziliere a contractului de închiriere din 1999 întrucât este întemeiată concluzia instanţei cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.E. şi T.I. în cadrul acestei acţiuni.
Pârâţii C.E. şi T.I. nu sunt părţi în contractul încheiat între SC A.I. SRL. în calitate de locator şi SC R.P. SRL în calitate de locatar, deci nu pot dobândi drepturi şi obligaţii ce ar decurge din contract.
Cererea de reziliere a contractului de închiriere din 1999 formulată de reclamanta P.D., care are calitate procesuală activă, în contradictoriu cu SC A.I. SRL a fost în mod întemeiat şi legal respinsă de către prima instanţă.
Clauzele invocate de reclamantă ca fiind clauze abuzive nu au acest caracter deoarece contractul de închiriere din 1999 este un contract negociabil între locator şi locatar deci nu cuprinde clauze care să nu fie negociate direct cu consumatorul în speţă cu locatarul SC R.P. SRL.
Referitor la nerespectarea contractului de închiriere prin evacuarea locatarului de către pârâţii C.E. şi T.I. instanţa de apel a reţinut că aceasta s-a realizat de către locator în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv cu cele ale art. 19 din contract, ca urmare a nerespectării de către locatar a obligaţiei de plată a chiriei.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat reclamantele P.D. şi P.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că prin hotărârea dată instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale au adus vătămări ce nu pot fi înlocuite decât prin anularea deciziei nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a comercială, şi a hotărârii nr. 5901 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
I. Au invocat excepţia de litispendenţă prevăzută de art. 163 C. proc. civ. „nu pot sta în instanţă pentru aceiaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi" excepţie ce a fost invocată oral şi la instanţa de fond, arătând că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 s-a aflat dosar penal nr. 3863/300/2006 iar în cadrul acestuia fiind aceleaşi părţi fiind solicitate aceleaşi pretenţii şi pentru aceleaşi motive.
II. Hotărârea nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nu cuprinde toate motivele pe care s-a sprijinit cauza, îndreptarea erorilor materiale din hotărârea nr. 5901 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, calitate procesuală activă a reclamantei P.D. de a rezilia contractul din 1990 cu SC A.I. SRL Bucureşti reprezentată de administrator/director general C.E., suspendarea cauzei din martie 2005, redeschiderea judecăţii din 29 septembrie 2005 cererea de chemare în judecată din 29 septembrie 2005 unde dovedeşte săvârşirea faptelor de furt şi fals şi cererea din 26, 28 septembrie 2006.
III. Nicio instanţă nu a efectuat cercetarea judecătorească a acţiunii iar în Decizia comercială nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în mod greşit se arată că cererile formulate potrivit art. 84 şi art. 184 C. proc. civ. se fac în procesul penal şi nu în acest litigiu deoarece cererea a fost făcută în zona în care s-a primit comunicarea din 7 august 2006.
În consecinţă în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. reclamantele P.D. şi P.G. au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris.
Casarea deciziei atacate şi judecarea cauzei sub toate aspectele în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză.
În mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au respins excepţia de litispendenţă prevăzută de art. 163 C. proc. civ., au efectuat cercetarea judecătorească iar hotărârea instanţei de apel cuprinde toate motivele pe care s-a sprijinit cauza.
Instanţa de apel în mod corect a stabilit că reclamanta P.D. are calitate procesuală activă deoarece aceasta a preluat drepturile şi obligaţiile SC R.P. SRL dizolvate inclusiv cele ce decurg din contractul de închiriere din 1999.
Cererea de reziliere a contractului de închiriere din 1991 formulată de reclamanta P.D. care are calitate procesuală activă în contradictoriu cu SC A.I. SRL a fost în mod întemeiat şi legal respinsă de instanţa de fond şi instanţa de apel deoarece potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, clauze abuzive sunt acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Alin. (2) al articolului precizează când o clauză contractuală este considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul, respectiv când aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
În cauză s-a constatat că acele clauze invocate de reclamantă ca fiind clauze abuzive, nu au acest caracter deoarece contractul de închiriere din 1999 este un contract negociat între locator şi locatar, deci nu cuprinde clauze care să nu fi fost negociate cu consumatorul, în speţă cu locatarul SC R.P. SRL.
În mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel referitor la nerespectarea contractului de închiriere prin evacuarea locatarului de către pârâţii C.E. şi T.I. au reţinut că aceştia nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte rezilierea contractului de închiriere, întrucât nu sunt părţi în cadrul contractului.
Evacuarea locatarului din spaţiul închiriat s-a realizat de către locator în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv cu cele ale art. 19 din contract, ca urmare a nerespectării de către locatar a obligaţiei de plată a chiriei.
În mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că motivele invocate de reclamante în susţinerea cererii de îndreptare a erorilor materiale, lămurire şi completare a sentinţei comerciale nr. 5901 din 29 iunie 2006 nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ. deoarece nu se invocă erori materiale şi nu se solicită lămurirea şi completarea sentinţei în sensul prevederilor art. 281, art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ., ci se invocă critici de fond a hotărârii prin care se tinde chiar modificarea hotărârii instanţei.
Faţă de cele ce preced, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele P.D., P.G. împotriva deciziei comerciale nr. 20 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 822/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 825/2008. Comercial → |
|---|
