ICCJ. Decizia nr. 1126/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1126/2008
Dosar nr. 5852/99/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7829/ E din 20 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.N.C, U.F.,I.M. şi I.I., ambii cu domiciliul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Cluj – Napoca, cu sediul în municipiul Cluj – Napoca, judeţul Cluj cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel: O.N.C., U.F., I.M. şi I.I., considerând-o nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 80 din 10 septembrie 2007, a respins apelurile, ca nefondate şi, totodată, a respins şi cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că motivele de apel invocate de cei patru apelanţi în vederea schimbării sentinţei primei instanţe, nu se regăsesc în reglementările dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Aşa cum legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, obiectivele expertizei propuse de reclamanţi se referă de fapt la verificarea întregii gestiuni a societăţii intimate, pe o perioadă mai mare de 10 ani (unele obiective vizând perioada 1995 – 2006).
Deoarece expertiza solicitată vizează întreaga gestiune a societăţii intimate şi întreaga ei activitate economică, ea contravine astfel dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, care au un caracter limitativ, conform alin. (1) care precizează că: „Unul sau mai mulţi acţionari, deţinând cel puţin 10 % din acţiunile reprezentând capitalul social, vor putea cere, individual sau împreună, instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.
Din text se observă că analiza experţilor se poate rezuma doar la anumite operaţiuni financiar, contabile şi nu la întreaga activitate a societăţii, cu atât mai mult cu cât apelanţii – reclamanţi au menţionat şi obiective ale expertizei ce exced competenţei unui expert contabil precum, cele referitoare la legalitatea operaţiunilor economice şi a contractelor încheiate de societate sau verificarea procurilor pentru exerciţiul dreptului de vot la A.G.E.A.
Ulterior, prin încheierea din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis sesizarea din oficiu şi a îndreptat eroarea materială, aplicând dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., în sensul că a dispus înlocuirea menţiunii din dispozitiv „respingere cererea de obligare la cheltuieli de judecată„ cu menţiunea „obligă apelanţii să plătească intimatei suma de 5151 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că faţă de eroarea comisă sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 80 din 10 septembrie 2007 şi totodată a încheierii de şedinţă ce face corp comun cu aceasta, respectiv a Încheierii din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel privind îndreptarea erorii materiale, au făcut reclamanţii recurs criticându-le pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Au arătat că în cadrul încheierii de şedinţă din 18 iunie 2007 s-a inserat eronat că părţile ar fi pus concluzii cu privire la efectuarea unei expertize de specialitate, iar în camera de consiliu, fără a se pune proba în discuţia părţilor cererea a fost respinsă, ceea ce presupune încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză contabilă şi continuarea procedurii judiciare ulterior acestui moment, reprezintă de fapt două soluţii contradictorii, de natură a atrage, de asemenea, incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu raportare la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Administrarea expertizei contabile reprezintă esenţa procedurii reglementată de art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, care a constituit chiar obiectul cererii de chemare în judecată, condiţii în care instanţa de judecată trebuia să aprecieze cererea în probaţiune împreună cu cererea iniţială, exact ca în cazul procedurii instituită de art. 235 – art. 236 C. proc. civ., fără acordarea altor termene de judecată ori procedând dimpotrivă, a încălcat dispoziţiile art. 105 C. proc. civ.
Un alt motiv vizează respingerea cererii de amânare formulată de reclamanţi la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2007, fără nicio motivare, cu încălcarea art. 146 şi 156 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O. cu atât mai mult cu cât la acel termen nu a fost prezent niciunul dintre reclamanţi, iar instanţa de apel nu a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, motiv care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., care nu îşi găseau aplicabilitatea în situaţia rezultată din dosar, soluţia respingerii cererii de obligare la cheltuieli de judecată pronunţată prin Decizia recurată neputând fi îndreptată pe această cale legală, ci numai pe calea recursului, prin măsura luată instanţa de apel revenind de fapt la judecata acesteia, motiv de recurs care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 136 C. proc. civ.
A arătat, în esenţă, în argumentarea acestui motiv de recurs că instanţa de fond s-a raportat greşit la dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 31/1990 republicată, dispoziţii abrogate la momentul pronunţării soluţiei, de la 1 decembrie 2006 intrând în vigoare Legea nr. 441/2006.
În al doilea rând, din interpretarea corectă a legii rezultă că prin textul de lege se dă posibilitate absolută sub aspect cantitativ sau temporal, de a se solicita o expertiză asupra gestiunii societăţii, existând, faţă de caracterul complex al operaţiunilor cercetate, chiar posibilitatea desemnării mai multor experţi.
Prin urmare, greşit s-a respins cererea pe motiv că s-a urmărit analizarea întregii gestiuni a societăţii şi chiar dacă s-ar fi constatat o astfel de situaţie instanţa avea posibilitatea să cenzureze obiectivele expertizei şi să încuviinţeze doar acele obiective care nu vizau verificarea întregii gestiunii sau care puteau forma obiectul altor litigii.
Procedând altfel, s-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, din interpretarea corectă ce trebuie dată art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, se poate concluziona că o cerere întemeiată pe aceste dispoziţii poate fi respinsă eventual numai în situaţia în care dreptul decurgând din această dispoziţie a fost exercitat cu rea credinţă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
În susţinerea recursului s-a încuviinţat proba cu acte, conform art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială este fondat, iar recursul formulat împotriva deciziei nr. 80 din 10 septembrie 2007, nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 281 C. proc. civ., instanţa poate îndrepta doar erorile materiale săvârşite în cuprinsul hotărârii, greşita obligare a unei părţi la cheltuieli de judecată în locul părţii care a căzut în pretenţii constituind greşeală de judecată, deoarece se cere de fapt reanalizarea cererii de obligare la cheltuieli de judecată, situaţie care nu întruneşte condiţiile ipotezei prevăzute de textul sus-evocat.
În consecinţă, faţă de situaţia arătată, partea nemulţumită de soluţia privind acest capăt de cerere nu avea deschisă calea îndreptării hotărârii, potrivit art. 281 C. proc. civ., ci calea de atac a recursului, încât încheierea dată este pronunţată cu încălcarea legii, iar recursul formulat fondat şi va fi admis, pentru motivul de nelegalitate invocat.
Referitor la recursul declarat împotriva deciziei se constată că recurenta a adus mai multe critici privind în primul rând procedura de judecată a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, arătând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 105 C. proc. civ.
Sub acest aspect se constată că potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale este nul, ci trebuie ca actul să fi fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor privitoare la formă sau la conţinut şi această situaţie să fi produs un prejudiciu procesual.
În cauză, deşi se susţine că nu s-a fi cerut proba cu expertiză contabilă, iar respingerea ei nu a fost pusă în discuţia părţilor, Decizia dată în apel şi încheierea de şedinţă care face corp cu aceasta nu sunt lovite de nulitate absolută, deoarece recurenţilor nu li s-a produs nicio vătămare, cererea de chemare în judecată având ca obiect chiar încuviinţarea efectuării unei expertize, conform art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, limite în care a şi fost examinată pe fond în cadrul unei proceduri cu caracter contencios.
Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare, dispoziţiile art. 146 şi 156 C. proc. civ., nu au fost încălcate, deoarece din analiza acestor texte de lege rezultă că, în lipsa solicitării părţii, instanţa nu poate, din oficiu, să amâne pronunţarea pentru ca partea să depună concluzii scrise.
În aceste condiţii, nu se poate vorbi nici de încălcarea art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O., recurenta fiind legal citată pentru termenul când cauza a fost soluţionată şi, deci, avea posibilitatea să depună concluzii scrise.
Cât priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată; se constată în primul rând, că instanţa a avut în vedere normele în vigoare, trimiterea la dispoziţiile art. 154 în loc de art. 136 din legea astfel cum a fost modificată fiind lipsită de relevanţă juridică sub aspectul soluţiei (textul nou neconţinând modificări faţă de textul vechi, de natură a conduce la o altă soluţie).
În ceea ce priveşte interpretarea acestuia, se constată că soluţia este legală, deoarece potrivit interpretării ce trebuie dată, textul de lege reglementează un drept la informare destinat să controleze şi să cenzureze o gestiune pretins frauduloasă ceea ce presupune verificarea anumitor operaţiuni suspectate a fi în neregulă şi, nicidecum o verificare de fond financiar, contabilă a societăţii cum au solicitat de fapt recurenţii, chiar dacă se reţine buna credinţă a acestora.
Pe de altă parte, instanţa nu poate cenzura limitele investirii sale prin modificarea obiectului dedus judecăţii, recurenţii fiind cei care trebuiau să determine exact operaţiunile de expertizat, potrivit principiului disponibilităţii încât nici din perspectiva art. 129 C. proc. civ., nu se poate reţine o încălcare a drepturilor procesuale ale recurenţilor.
Aşa fiind, niciunul dintre motivele de recurs invocate subsumate art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., nu este fondat încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva deciziei şi încheierilor de şedinţă ce fac corp comun cu aceasta va fi respins.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii O.N.C., U.F., I.M. şi I.I. împotriva încheierii din Şedinţa publică din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de îndreptare eroare materială, din oficiu, privind dispozitivul deciziei comerciale nr. 80 din 10 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Respinge recursul formulat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 80 din 10 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenţii – reclamanţi să plătească intimatei – pârâte suma de 4760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1125/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1128/2008. Comercial → |
|---|
