ICCJ. Decizia nr. 116/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 116/2008
Dosar nr. 4953/36/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, la data de 24 noiembrie 2004, înregistrată la nr. 3254, reclamanta SC L.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Tulcea şi SC P. SA Tulcea, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, încheiat între pârâţi fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în frauda intereselor reclamantei.
Reţinând incidenţa art. 3231 din Legea nr. 99/1999, Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 431 din 3 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3254/2005, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, care, prin sentinţa nr. 36/ COM din 13 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 390/COM/2005, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC L.I.E. SRL şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, luând act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale formulată de pârâta SC P. SA Tulcea la data de 03 februarie 2005, prin care a solicitat obligarea pârâtei reconvenţionale la restituirea sumei de 8.920.000.000 lei, reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat pe terenul concesionat.
Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5548 din 17 noiembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3234/2005, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului.
Rejudecând cauza, instanţa de trimitere a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca fiind prescrisă, prin sentinţa civilă nr. 9, pronunţată, la data de 26 februarie 2007, în dosarul nr. 4953/36/2006, cu motivarea că această excepţie, de fond, absolută şi dirimantă, nu a mai fost analizată nici de instanţa de fond şi nici de cea de recurs, iar faptul că prin Decizia de casare cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe spre soluţionarea fondului, nu constituie un impediment pentru ca aceasta să se pronunţe asupra excepţiei, în condiţiile în care aceasta este justificată de dispoziţiile art. 3228 din Legea nr. 99/1999, faţă de data la care reclamanta a cunoscut existenţa contractului contestat: 24 martie 2004 şi de data la care a introdus acţiunea: 23 noiembrie 2004, făcând inutilă cercetarea fondului a cauzei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta SC L.I.E. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea depusă la dosar la data de 16 noiembrie 2006, privind constatarea nulităţii absolute a adresei de reziliere nr. 251 din 2 martie 2004, cu care s-a întregit acţiunea principală şi nici pe cererea de probatorii formulată, iar sentinţa pronunţată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 3228 din Legea nr. 99/1999, având în vedere că reclamanta nu a cunoscut conţinutul şi clauzele contractului de concesiune şi cu încălcarea art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., faţă de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5548 din 17 noiembrie 2005, prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului, recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.
Intimatul pârât, C.J. Tulcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, apreciind nefondate criticile recurentei.
Este de observat că în urma modificării textului art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin OUG nr. 138/2000, minus petita nu mai constituie motiv de recurs, aşa încât critica nepronunţării instanţei de fond asupra capătului de cerere cu care a fost întregită acţiunea introductivă nu se mai circumscrie acestui motiv, iar critica nepronunţării instanţei de fond asupra cererii de probatorii excede motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. şi nu-şi găseşte justificarea nici din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., întrucât probele solicitate vizau fondul cauzei, care nu avea a fi examinat, în situaţia în care s-a reţinut incidenţa excepţiei prescripţiei dreptului de acţiune al reclamantei.
Cum probele administrate atestă că, la data de 24 martie 2004, SC L.I.E. SRL a luat cunoştinţă de actul atacat, contractul de concesiune nr. 28 din 18 martie 2004, dovadă făcând în acest sens copia procesului verbal încheiat la această dată, semnat de administratorul său, P.E.L. şi copia cererii de ordonanţă preşedinţială pe care a formulat-o, la data de 25 martie 2004, rezultă că introducerea cererii de chemare în judecată dedusă judecăţii de către reclamantă, la data de 23 noiembrie 2004, s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 luni, prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999, cum, cu justeţe, a reţinut instanţa de fond în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului său la acţiune, conformându-se acestor dispoziţii legale.
Având în vedere că din dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, cât şi asupra necesităţii administrării unor probe şi că, în speţă, prescripţia dreptului material la acţiune nu a constituit o problemă de drept dezlegată de instanţa de recurs, se constată că, prin examinarea şi soluţionarea acestei excepţii peremptorii de către instanţa de trimitere, conform cerinţelor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nu s-au încălcat precitatele dispoziţii ale art. 315, iar cele prevăzute de alin. (3) al acestui articol, nu-şi găsesc aplicarea în cauză, spre a se putea reţine încălcarea lor, dat fiind că instanţa de fond, după casare, nu a soluţionat fondul pricinii.
Aşa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găseşte incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.I.E. SRL Craiova împotriva sentinţei nr. 9 din 26 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1131/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1179/2008. Comercial → |
|---|
