ICCJ. Decizia nr. 1152/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1152/2008
Dosar nr. 18278/2/2005
Şedinţa publică din 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 5 iunie 2002, reclamanta SC A.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC F. SA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite în contractul de leasing imobiliar nr. 1090/1999 şi în consecinţă pârâta să fie obligată să elibereze actul de proprietate a imobilului.
La data de 27 august 2002, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat evacuarea reclamantei din spaţiul situat în şos. Mihai Bravu sector 3.
Reclamanta şi-a precizat ulterior acţiunea cerând obligarea pârâtei la întocmirea actelor legale ce preced contractul de leasing, revendicând în final dreptul de proprietate asupra activului cumpărat, arătând că urmăreşte realizarea dreptului de proprietate asupra activului.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 10836 din 17 septembrie 2003, a admis cererea principală şi a obligat pârâta-reclamantă să procedeze la vânzarea valabilă către reclamanta-pârâtă a imobilului în natură-construcţie situat în Bucureşti şos. Mihai Bravu sector 3 ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 1090/1999. A respins cererea reconvenţională şi a obligat pârâta-reclamantă la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale, conform contractului de leasing imobiliar nr. 1090 din 1 martie 1999 în baza cărora pârâta-reclamantă în calitate de locator a transmis reclamantei-pârâte în calitate de utilizator dreptul de folosinţă asupra imobilului în natură, proprietatea sa, pe o perioadă de 36 luni în schimbul unei redevenţe în valoare totală de 642.780.000 lei plus TVA redevenţa lunară fiind de 17.855.000 lei plus TVA.
Din raportul de expertiză, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a executat în totalitate obligaţia de plată a redevenţei în cuantumul şi condiţiile prevăzute de art. 6 şi 7 din contract.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtei cu privire la faptul că suma de 642.780.000 lei plus TVA reprezintă dreptul de folosinţă şi nu preţul imobilului câtă vreme din modul de redactare al art. 16 din contract, rezultă fără echivoc că voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost în sensul stabilirii sumei de 642.780.000 lei plus TVA ca fiind valoarea totală la care urmează a fi achiziţionat imobilul, în cazul în care reclamanta-pârâtă îşi va exercita dreptul de opţiune.
S-a apreciat că reclamanta-pârâtă nu avea obligaţia de plată a unor redevenţe indexate în raport cu rata inflaţiei, câtă vreme în contractul părţilor nu există o clauză în acest sens. Clauza înscrisă în art. 3 din contract nu poate justifica o indexare a redevenţelor ca măsură unilaterală a pârâtei, fiind necesar acordul expres al ambelor părţi.
În apel după casare, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a avut în vedere probele administrate respectiv înscrisuri, inclusiv hotărârea A.G.A. nr. 39 din 26 februarie 1999 cu forţă obligatorie atât faţă de acţionari cât şi faţă de persoana juridică, o expertiză contabilă completată cu răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi.
Astfel, s-a reţinut că, convenţia părţilor încheiată la 1 martie 1999 a fost precedată de alte înţelegeri şi a avut ca punct de plecare contractul de asociere în participaţiune nr. 2745 din 27 iunie 1996 privind spaţiul în litigiu.
Înscrisurile, atestă înţelegerea prealabilă a părţilor asupra elementelor esenţiale ale viitorului contract de leasing imobiliar.
Din conţinutul clauzelor contractului rezultă că acestea conţin şi elementele minime obligatorii ale contractului de leasing prevăzute de art. 6 din OUG nr. 51/1997, precum şi clauze exprese privitoare la obligaţiile locatorului şi utilizatorului.
Raportul de expertiză atestă faptul că reclamanta – pârâtă în calitate de utilizator şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile de plată.
Valoarea lunară a reclamantei şi respectiv „preţul contractului", deşi erau posibile de modificat, văzând rata inflaţiei, această modificare nu a avut loc, pentru că se putea realiza numai conform art. 12 din contract respectiv prin act adiţional cu acordul părţilor.
De asemenea, instanţa de fond a mai precizat că în contract, părţile nu au stabilit o valoare reziduală în mod distinct de preţul contractului, acesta fiind chiar preţul integral al bunului imobil.
Împotriva deciziei nr. 205 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta-reclamantă criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (3) şi art. 295 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a verificat şi nu s-a pronunţat pe toate motivele de apel şi în special pe cele prin care se critică hotărârea instanţei de fond în sensul că nu s-a pronunţat pe excepţia de ordine publică (inadmisibilitate) motive cuprinse între pct. 1 - 3 ale motivelor de apel, precum şi motivele de nelegalitate formulate privind respingerea cererii reconvenţionale.
De asemenea, recurenta consideră că instanţa a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze actul de proprietate al imobilului, ulterior precizându-şi acţiunea în sensul obligării la întocmirea actelor ce preced contractul de leasing, revendicând în final dreptul de proprietate asupra activului cumpărat.
Or, susţine recurenta, instanţa a admis acţiunea obligând-o să procedeze la vânzarea în natură, construcţie a imobilului în litigiu.
Recursul este nefondat.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, şi faţă de conţinutul cererii de chemare în judecată s-a invocat excepţia inadmisibilităţii asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat. S-a mai arătat că, chiar dacă reclamanta şi-a precizat ulterior cererea, nu a renunţat expres la primele două capete de cerere, iar instanţa de fond pe aceasta ar fi trebuit să se pronunţe.
În esenţă, acesta este conţinutul primelor trei motive de apel asupra cărora recurenta susţine că nu s-ar fi pronunţat instanţa de apel.
Din examinarea considerentelor hotărârii date în apel după casare rezultă că instanţa a verificat hotărârea instanţei de fond prin prisma tuturor motivelor de apel, în raport şi cu noile probe administrate în apel, precum şi cu legea aplicabilă raportului juridic existent între părţi.
Decizia criticată face o argumentaţie extinsă cu privire la lipsa de temeinicie a susţinerilor apelantei-recurente grupate în toate motivele de apel.
Este adevărat că reclamanta a formulat obiectul acţiunii sale într-un mod neclar, dar atât din motivarea cererii de chemare în judecată cât şi din precizările ulterioare rezultă scopul urmărit de societate, acela de a valorifica dreptul său de opţiune decurgând din contractul de leasing imobiliar nr. 1090/1 martie 1999 în sensul de a obţine proprietatea asupra imobilului prin obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Apreciind în ansamblu probele administrate conform indicaţiilor date s-a stabilit în mod corect obiectul acţiunii conform voinţei reale a părţii cât şi temeinicia pretenţiilor, inadmisibilitatea invocată fiind dependentă de justeţea pretenţiilor formulate.
Dincolo de deficienţele de redactare a cererilor, instanţa de apel a stabilit că s-a avut în vedere obiectul acţiunii conform voinţei reale a părţii contractante, urmând a fi înlăturate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Vor fi înlăturate şi criticile privind clauzele contractului privind plata preţului având în vedere că în „preţul contractului" cuprinde valoarea lunară a redevenţei, care putea fi modificată numai cu acordul părţilor prin act adiţional.
În condiţiile art. 3 lit. c) din contractul încheiat, locatorul trebuia să accepte solicitarea utilizatorului de a achiziţiona bunul după achitarea integrală „a preţului contractului„ fără a mai putea condiţiona această transmitere a proprietăţii de schimbare a preţului imobilului ce a format obiectul contractului de leasing pe motiv de actualizarea cauzată de inflaţie.
Faţă de cele arătate rezultă că motivele de casare invocate de recurentă nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă văzând dispoziţiile art. 312 coroborat cu art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 205 din 12 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată, către intimata SC A.C. SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1151/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1153/2008. Comercial → |
|---|
